Roland Garros: Irina Begu, în turul al treilea după ce a pierdut primul set cu 1-6; Sorana Cîrstea, eliminată de o jucătoare venită din calificări

Roland Garros: Irina Begu, în turul al treilea după ce a pierdut primul set cu 1-6; Sorana Cîrstea, eliminată de o jucătoare venită din calificări

Dacă Terenul 13 s-a dovedit a fi cu ghinion pentru Sorana Cîrstea, Irina Begu (116 WTA) a reușit o revenire spectaculoasă în partida cu Karolina Muchova (Cehia, 73 WTA), după ce a pierdut primul act cu 1-6. Românca s-a impus cu 6-3, 6-4 în următoarele două seturi, obținând calificarea în turul al treilea de la Roland Garros după aproape două ore de joc. Sorana Cîrstea (84 WTA) și-a luat la revedere de la al doilea Grand Slam al anului în runda a doua, fiind eliminată de spaniola Aliona Bolsova Zadoinov (21, de ani, 137 WTA), jucătoare venită din calificări, scor 6-7(5), 6-7(3).

Irina BeguFoto: Hotnews
  • Pe Irina Begu o aşteaptă un meci foarte difcil în faza următoare, cu americanca Amanda Anisimova (locul 51 WTA), care a trecut de Aryna Sabalenka (Belarus, locul 11 WTA), scor 6-3, 6-2, după o oră și 15 minute.
  • Pentru calificarea în turul al treilea, Begu va primi un cec de 143.000 de euro şi 130 de puncte WTA.
  • Irina Begu se află pentru a opta oară pe tabloul principal de la Roland Garros. Cel mai bun rezultat pe zgura pariziană l-a obținut în 2016, când a ajuns până în faza optimilor de finală. Anul trecut, Begu a părăsit competiția în turul III, fiind eliminată de Caroline Garcia.
  • Din cele patru românce prezente pe tabloul principal la Roland Garros, Irina Begu este prima care s-a calificat în turul al treilea. Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în turul I, Sorana Cîrstea în turul al doilea, iar Simona Halep va evolua joi seară, în turul II, cu poloneza Magda Linette (87 WTA).

Statistica meciului Irina Begu vs Karolina Muchova:

Ași: 2-2

Duble greșeli: 4-2

Lovituri câștigătoare: 19-23

Erori neforțate: 31-33

Puncte câștigate cu primul serviciu: 60% (40/67) - 66% (33/50)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 45% (9/20) - 46% (11/24)

Puncte de break salvate: 44% (4/9) - 44% (4/9)

Puncte de break câștigate: 56% (5/9) - 56% (5/9)

Total puncte câștigate: 49% (79/161) - 51% (82/161)

Durata partidei: 1h 56min.

Desfășurarea partidei Irina Begu vs Karolina Muchova:

Setul III

Irina ajunge la o scurta si apoi inchide punctul cu smash-ul - doua mingi de meci. Serviciu bun al cehoaicei, returul Irinei este in afara terenului. Muchova face pasul in teren si reuseste sa anuleze si a doua minge de meci. Irina castiga un punct superb, este egalitate. Begu face rost de inca o minge de meci. Romanca returneaza bine, cehoaica este incomodata si trimite cu forehand-ul in aut. Victorie pentru Irina, dupa aproape doua ore de joc.

Muchova castiga un schimb lung de mingi cu un passing superb (15-15). Irina este prinsa pe picior gresit (15-30). Aflata la fileu, Begu este depasita de un lob al cehoaicei - doua mingi de break. Begu incearca o scurta, dar rateaza executia (5-4).

Fileul tine cu Irina, din banda mingea se duce afara (0-30). Vine insa un retur prea lung al jucatoarei noastre (15-30). Karolina rateaza un voleu din apropierea fileului - doua mingi de break pentru Begu. Prima este salvata cu un rever in lung de linie. Irina loveste bine cu forehand-ul, iar cehoaica trimite in fileu. Da, este break pentru Irina, care va servi pentru calificarea in turul trei. "Haideee", striga Irina.

Irina se mentine la un nivel ridicat, puncteaza superb cu forehand-ul in lung de linie (30-15). Romanca profita de o minge mai scurta si o pune in dificultate pe cehoaica. Serviciul Irinei este la cote inalte, nimic de facut pentru Muchova (4-3).

Scurta de senzatie reusita de jucatoarea noastra, care are doua mingi de game. Urmeaza un serviciu la care cehoaica nu are raspuns. Este 3-2 pentru Irina. Muchova reuseste un game alb, se pastreaza echilibrul in setul decisiv (3-3).

Un contre-pied jucat excelent de Irina, care isi adjudeca la 15 game-ul de serviciu. Muchova serveste cu mult efect, iar Irina returneaza in doua randuri in afara terenului. Romanca este neinspirata la fileu, rateaza un voleu (40-0). Pe serviciul doi al cehoaicei, Irina returneaza bine si isi incomodeaza adversara (40-15). Serviciu bun, returul Irinei se opreste in plasa (2-2)

Karolina Muchova opreste o serie de cinci game-uri la rand castigate de Irina. Cehoaica a servit foarte bine de data aceasta, un singur punct cedat. Este 1-1 in setul decisiv.

Setul II

Irina Begu face break la zero si impinge meciul in decisiv. La mingea de set a romancei, Karolina Muchova a comis dubla greseala. Durata setului secund a fost de 38 de minute (6-3).

Muchova salveaza o minge de break, insa apoi rateaza cu reverul in lung de linie, iar Begu revine la conducere (4-3). Game solid facut de Irina, care inchide cu un as (primul al sau din acest meci). Se aduna greselile in contul cehoaicei (5-3).

Naomi Osaka, liderul mondial, se califica in turul doi dupa un meci de aproape trei ore cu Victoria Azarenka. A fost 4-6, 7-5, 6-3 pentru japoneza.

Irina ajunge la o scurta a cehoaicei si salveaza mingea de break a acesteia. Serviciul o ajuta apoi pe romanca, returul Karolinei se duce afara. Vine apoi inca o lovitura prea lunga a cehoaicei si Begu scapa cu bine dintr-un game in care a comis si o dubla greasela (3-3).

Din pacate, Irina nu profita de avantajul break-ului reusit in game-ul anterior. Cehoaica sta bine la retur, este agresiva si restabileste egalitatea (2-2). Muchova acopera foarte bine terenul, ii iese totul, se face 3-2 pentru ea.

Replica foarte buna a Irinei pe serviciul cehoacei, dupa ce a fost condusa cu 40-15. Jucatoarea noastra a revenit excelent, reusind break-ul la prima oportunitate, dupa un smash ratat al Karolinei. Se vede schimbarea in atitudinea Irinei, care conduce acum cu 2-1 (pentru prima data in acest meci).

Cu deplasare mult mai buna, Irina face un game solid pe propriul serviciu. Un singur punct cedat de romanca, sa speram ca va creste din ce in ce mai mult nivelul jocului.

Forma buna a cehoaicei continua, game alb in debutul startului secund. Irina inca nu gaseste solutii. Jucatoarea noastra are nevoie de un game ca de aer pentru a castiga putina incredere.

Setul I

Planul cehoaicei functioneaza perfect pana in acest moment, isi trece in cont un game al si se distanteaza pe tabela la 5-1. O dubla greseala a romancei ii aduce prima minge de set Karolinei. Irina trimite prea lung cu reverul si primul act este adjudecat categoric de jucatoarea de 22 de ani.

Irina nu se regaseste, jocul curge intr-o singura directie in aceste momente. Este deja 4-0 pentru cehoaica. Dupa 23 de minute, Begu reuseste sa apara pentru prima data pe tabela. Un game castigat cu mare dificultate, fiind nevoita sa salveze si doua mingi de break (1-4).

Inceput de meci slab al romancei. Muchova face 3-0 dupa doar 10 minute de joc. Cehoaica a inchis game-ul cu o scurta bine plasata. Irina a ajuns prea tarziu si nu a mai putut face nimic.

Meciul dintre Begu si Muchova a inceput cu romanca la serviciu.Un prim game de tatonare, Muchova este jucatoarea mai activa si fructifica prima minge de break, cu un lob de senzatie. Karolina confirma break-ul, un singur punct cedat in game-ul de serviciu. Se face 2-0 pentru jucatoarea din Cehia.

Sorana Cîrstea (84 WTA) își la revedere de la Roland Garros din turul al doilea, românca fiind eliminată de spaniola Aliona Bolsova Zadoinov (21, de ani, 137 WTA), jucătoare venită din calificări. Pe hârtie, Sorana pornea că favorită, mai ales că adversara disputase deja patru meciuri la Paris. Aflată la prima participare pe tabloul principal la un turneu de Grand Slam, sportiva născută la Chișinău a practicat un tenis foarte bun, impunându-se în două seturi câștigate la tie-break, scor 7-6(5), 7-6(3).

Citește și:

Sorana Cîrstea, eliminarea, tiebreak-urile și vamos-ul cu accent moldovenesc

Statistica meciului Bolsova vs Cîrstea:

Ași: 2-0

Duble greșeli: 3-0

Lovituri câștigătoare: 25-30

Erori neforțate: 25-27

Puncte câștigate cu primul serviciu: 69% (37/54) - 51% (30/59)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 41% (9/22) - 68% (13/19)

Puncte de break salvate: 50% (4/8) - 20% (1/5)

Puncte de break câștigate: 80% (4/5) - 50% (4/8)

Total puncte câștigate: 53% (81/154) - 47% (73/154)

Durata partidei: 1h 40min.

Desfășurarea partidei Sorana Cîrstea vs Aliona Bolsova:

Setul II

Sorana isi castiga la randul ei fara emotii game-ul de serviciu. Vom avea din nou tie-break. Sorana apeleaza la o noua scurta cu reverul, executie care i-a iesit de minune azi (3-3). Bolsova se descurca excelent la fileu si are trei mingi de meci (6-3). Jucatoarea de 21 de ani trimite super in cross, nimic de facut pentru Sorana, care este eliminata din comptitie.

Pusa sub presiune, Cirstea greseste si se vede condusa cu 30-0. Jucatoarea revine spectaculos, face patru puncte la rand si egaleaza scorul pe tabela (5-5). Serviciul este un aliat de nadejde pentru Bolsova, care trece din nou la conducere (6-5).

Serviciul o ajuta de aceasta data pe Aliona Bolsova, care duce scorul la 5-4 in favoarea sa si va servi pentru calificarea in turul trei de la Roland Garros.

O scurta superba cu reverul ii aduce prima minge de game Soranei (40-30). Bolsova insista pe forehand-ul romancei si aceasta greseste. De la minge de game, Sorana se vede nevoita sa salveze minge de break. Din pacate, din banda fileului mingea iese afara (4-4).

Sorana preia conducerea pentru prima data in acest meci, dupa un game in care Bolsova a reusit sa salveze trei mingi de break (romanca a condus cu 40-0). A patra minge a fost cu noroc pentru Cirstea, care o face pe spaniola sa dea cu racheta de pamant.

Bolsova loveste cu precizie incredibila, isi construieste foarte bine punctele, nimic de facut pentru Sorana. Spaniola este din nou in avantaj (3-2). Desi a condus cu 40-0, Sorana si complicat singura situatia, permitandu-i adversarei sa revina la 40-30. Romanca a inchis in cele din urma game-ul, fiind ajutata si de banda fileului (3-3).

Vine inca un game lejer pentru Bolsova. Se inmultesc greselile in dreptul romancei, iar adversara profita din plin (1-2). In sfarsit, un game fara emotii pentru Sorana si un plus la capitolul incredere. Niciun punct cedat de jucatoarea noastra. Se face 2-2.

Setul secund a inceput cu Aliona Bolsova la serviciu. Debut perfect pentru spaniola, cu un game alb. Sorana egaleaza situatia pe tabela, dupa un game muncit pe propriul serviciu. Jucatoarea noastra alterneaza loviturile bune cu erorile.

Setul I

Bolsova gestioneaza excelent momentele importante si se impune la tie-break cu 7-5, desi a fost condusa cu 3-1. Primul set a durat 46 de minute.

Sorana da cu piciorul muncii depuse in ultimele trei game-uri, isi cedeaza la 15 game-ul de serviciu si ii da adversarei o noua sansa sa inchida primul set. Cirstea nu isi pierde luciditatea, a jucat excelent in acest game si impinge setul la tie-break.

Prima dubla greseala a meciului (0-30). Un schimb lung de mingi ii aduce punctul Soranei, care are trei mingi de break. Aliona salveaza o prima minge de break, dar Sorana reuseste apoiun retur direct castigator si egaleaza situatia pe tabela (5-5).

Sorana nu renunta la acest set, recupereaza un break si se apropie la 3-5. Din tribune se aude un "Bravo". Aliona se descurca excelent la retur, dar Cirstea inchide game-ul fara emotii, cu o scurta bine plasata. Se face 4-5, spaniola va servi inca o data pentru castigarea primului act.

Bolsova reuseste break-ul la zero si se afla la un singur game distanta de castigarea primului set. Un moment de slabiciune in jocul Soranei, care parea ca isi gasise ritmul la serviciu.

Sorana variaza foarte bine loviturile si isi pune in dificultate adversara. Un game incheiat la 15, cu un voleu din apropierea fileului. Este 3-2 pentru Bolsova. Spaniola serveste extrem de bine, pare de neinvins. Are un procentaj de 87% la punctele jucate cu primul serviciu.

Jucatoarea noastra apare pentru prima data pe tabela in aceasta partida. Un game castigat la 15, fara complicatii pentru Sorana. Aliona da o replica foarte buna, game alb propriul serviciul. Sportiva in varsta de 21 de ani se distanteaza la 3-1.

Sorana a condus cu 30-0 pe serviciul adversarei, dar Aliona a castigat patru puncte consecutive si si-a adjudecat game-ul 15. Spaniola loveste extrem de puternic si o incomodeaza pe Cirstea, care nu isi gaseste ritmul in acest inceput de meci.

Meciul a inceput cu Sorana la serviciu. Aliona reuseste break-ul in debutul meciului, fara sa faca neaparat ceva special. Spaniola a profitat de erorile romancei, care a fost tradata si de primul serviciu.

Sorana Cîrstea (84 WTA) și Aliona Bolsova Zadoinov (Spania, 137 WTA) vor deschide ziua de tenis pe Terenul 13 de la Roland Garros. Miza partidei este calificarea în turul al treilea al Grand Slam-ului de la Paris.

Va fi prima întâlnire directă dintre Sorana Cîrstea și Aliona Bolsova Zadoinov, jucătoare venită din calificări.

În vârstă de 21 de ani, Aliona Bolsova (născută la Chișinău) a ajuns în premieră pe tabloul principal de la Roland Garros după ce a trecut de calificări, unde le-a învins pe Kristie Ahn (SUA, 173 WTA), scor 6-1, 6-4, Shilin Xu (China, 233 WTA), scor 6-1, 6-2, și Timea Babos (Ungaria, 148 WTA), scor 6-2, 2-6, 6-3.

În primul meci de pe tabloul principal, Bolsova a trecut de rusoaica Vera Zvonareva (78 WTA), scor 6-4, 6-2.

Sorana Cîrstea a avut parte de un meci dificil în primul tur de la Roland Garros, impunându-se cu 5-7, 6-4, 7-5 în fața slovenei Kaja Juvan (18 ani, 131 WTA). Cîrstea ar fi trebuit să joace cu Petra Kvitova (6 WTA), dar cehoaica s-a retras înaintea meciului din cauza unei accidentări.

Sorana se află pentru a 11-a oară pe tabloul principal de la Roland Garros, unde a ajuns până în sferturi la ediția din 2009 (cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam). La ediția de anul trecut, românca a părăsit competiția în primul tur, fiind învinsă de Daria Gavrilova, scor 4-6, 7-6(4), 6-3.

După partida dintre Cîrstea și Bolsova, pe Terenul 13 va avea loc confruntarea dintre Irina Begu (116 WTA) și Karolina Muchova (Cehia, 73 WTA).

Competiția de la Roland Garros poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Raportul insolvenței CFR Cluj  Ardelenii au declarat  datorii de 37,5 milioane de euro.  Firma lui Varga, pe lista marilor creditori
Superliga
22.08
Raportul insolvenței CFR Cluj Ardelenii au declarat datorii de 37,5 milioane de euro. Firma lui Varga, pe lista marilor creditori
Citește mai mult
Raportul insolvenței CFR Cluj Ardelenii au declarat datorii de 37,5 milioane de euro. Firma lui Varga, pe lista marilor creditori
Zeci de fani încătușați  Jandarmeria a anunțat „bilanțul” bătăii generale de după Petrolul - Rapid +  Amenzi uriașe
Superliga
22.08
Zeci de fani încătușați Jandarmeria a anunțat „bilanțul” bătăii generale de după Petrolul - Rapid + Amenzi uriașe
Citește mai mult
Zeci de fani încătușați Jandarmeria a anunțat „bilanțul” bătăii generale de după Petrolul - Rapid + Amenzi uriașe
Transfer pentru Dennis Man?  Internaționalul român, pe lista unei câștigătoare de  Europa League
Stranieri
22.08
Transfer pentru Dennis Man? Internaționalul român, pe lista unei câștigătoare de Europa League
Citește mai mult
Transfer pentru Dennis Man? Internaționalul român, pe lista unei câștigătoare de Europa League
„Suporterul îi plătește salariul!”   Daniel Pancu, „taxat” din nou după ce  a urlat la un fan în vârstă:  „El nu înțelege asta”
Superliga
22.08
„Suporterul îi plătește salariul!” Daniel Pancu, „taxat” din nou după ce a urlat la un fan în vârstă: „El nu înțelege asta”
Citește mai mult
„Suporterul îi plătește salariul!”  Daniel Pancu, „taxat” din nou după ce a urlat la un fan în vârstă: „El nu înțelege asta”
Știri ultima oră
08:00
UTA cedează banii din drepturile TV Cine va primi o bună parte din viitoarele încasări de la LPF, în plin concordat preventiv. Nu e prima oară când se întâmplă!
UTA cedează banii din drepturile TV Cine va primi o bună parte din viitoarele încasări de la LPF, în plin concordat preventiv. Nu e prima oară când se întâmplă!
23:54
„Un nenorocit!” Cristiano Bergodi, explicații după criza de nervi avută la Dinamo - U Cluj: „Ce vrei? Nu ar trebui să se întâmple”
„Un nenorocit!” Cristiano Bergodi, explicații după criza de nervi avută la Dinamo - U Cluj: „Ce vrei? Nu ar trebui să se întâmple”
00:19
L-a făcut uitat pe Kopic VIDEO. Galeria lui Dinamo i-a scandat în premieră numele lui Nuno Campos! Gestul făcut de portughez: „E sufletul nostru”
L-a făcut uitat pe Kopic VIDEO.  Galeria lui Dinamo i-a scandat în premieră numele lui Nuno Campos! Gestul făcut de portughez: „E sufletul nostru”
23:34
Bergodi și-a ieșit iar din minți! VIDEO. Antrenorul lui U Cluj, eliminat după ce a sărit la un fan! Ținut cu greu de staff » De unde ar fi pornit totul
Bergodi și-a ieșit iar din minți! VIDEO. Antrenorul lui U Cluj, eliminat după ce a sărit la un fan! Ținut cu greu de staff » De unde ar fi pornit totul
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!
Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot
David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu
CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!
Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos
Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!
În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!
Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?
Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!
Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate
Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!
Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă
Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
Top stiri
Întrebarea care a înfierbântat Italia   VIDEO.  Poate Cristi Chivu să ia  Champions League  cu Inter sezonul acesta?
Campionate

Șovre s-a recuzat  CCA a răspuns  GOLAZO.ro  după  dezvăluirile despre relațiile comerciale  ale firmei în care membrul Comisiei este asociat cu cluburi de fotbal

Dobre, gest vulgar   FOTO:   Atacantul Rapidului, taxat în direct:  „Arată-ți bărbăția altfel”
Superliga
21.08
Dobre, gest vulgar FOTO: Atacantul Rapidului, taxat în direct: „Arată-ți bărbăția altfel”
Citește mai mult
Dobre, gest vulgar FOTO:  Atacantul Rapidului, taxat în direct:  „Arată-ți bărbăția altfel”
Bătălia de la rafturi pentru noi 🛒 Gigantul Globus ia în calcul să intre pe piața locală, reprezentații marelui rival Lidl și Kaufland au venit la București
B365

Au fost discriminați românii pe Giulești?   GOLAZO.ro  a întrebat CNCD dacă este normal ca un meci de UCL disputat în România să fie  interzis românilor
Liga Campionilor
20.08