Rusia vrea să-i pedepsească pe sportivii care aleg să reprezinte alte țări

Rusia vrea să-i pedepsească pe sportivii care aleg să reprezinte alte țări

Mai mulți sportivi ruși și-au schimbat cetățenia de la începutul războiului din Ucraina, iar Comisia pentru cultură fizică și sport din Duma de Stat dorește să implementeze o lege pentru a pune capăt acestui fenomen.

Varvara GrachevaFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

>> Război în Ucraina, ziua 512. Toate evenimentele de joi, 20 iulie, sunt LiveText pe HotNews.ro.

Sportivii ruși care vor să reprezinte alte țări, obligați să plătească despăgubiri

Jucătoarea de tenis Varvara Gracheva (43 WTA) a ales de curând să reprezinte Franța, dar și alți sportivi de top s-au gândit să ia această decizie (Andrey Rublev, Daria Kasatkina, Mirra Andreeva).

Astfel, Duma de Stat se gândește să îi oblige pe sportivi să plătească despăgubiri în cazul în care doresc să schimbe cetățenia sportivă.

„În cazul în care un sportiv care este sau a fost candidat pentru echipa sportivă a Federației Ruse este înregistrat (declarat) de către o federație sportivă a unui stat străin și (sau) o altă organizație sportivă străină pentru a participa la competiții sportive internaționale, un astfel de sportiv este obligat să efectueze o plată compensatorie către organizația (organizațiile) rusă (ruse) care a (au) efectuat pregătirea sa sportivă, în cuantumul cheltuielilor efectuate pentru pregătirea sa sportivă", se arată în textul proiectului de lege.

„Aceștia sunt banii contribuabililor noștri, care nu ar trebui să fie irosiți. Comitetul nostru pregătește acest proiect de lege, conform căruia sportivii vor trebui să facă plăți compensatorii atunci când își schimbă cetățenia” - Dmitry Svishchev, președintele Comisiei pentru cultură fizică și sport din Duma de Stat, într-un interviu pentru TASS.

Legendara antrenoare rusă de patinaj artistic Tatiana Tarasova consideră că această lege nu va afecta decizia sportivilor de a schimba țara.

„Trebuie să știm cât de mulți bani vor ca despăgubire. Ar putea acest lucru să afecteze decizia sportivilor care se gândesc să schimbe cetățenia? Oricine dorește asta, o va face în continuare. Dar trebuie să vedem cât de mult va costa. Sportivul a jucat și pentru această țară, care i-a adus ceva. El a jucat mulți ani” - Tatiana Tarasova.

De la începutul războiului din Ucraina, mai mulți sportivi ruși și-au schimbat cetățenia:

• Tenis: Varvara Gracheva (Franța)
• Ciclism: Pavel Sivakov (Franța), Mihail Yakovlev (Israel)
• Înot: Anastasia Kirpichnikova (Franța), Mark Nikolaev (Australia)
• Șah: Alina Kashlinskaya (Polonia), Alexandra Kosteniuk (Elveția)
• Canotaj: Anna Prakaten (Uzbekistan), Nikolai Pimenov (Serbia)
• Patinaj artistic: Diana Davis și Gleb Smolkin (Georgia).
• Patinaj viteză pe pistă scurtă: Sofia Prosvirnova (Danemarca).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:11
„Patroane, vino la meci că îi batem” Reghe l-a vrut pe Becali în tribune cu Rapid! De ce n-a venit la stadion
„Patroane, vino la meci că îi batem” Reghe l-a vrut pe Becali în tribune cu Rapid! De ce n-a venit la stadion
14:17
Rasism șocant în Bundesliga Cine e jucătorul abuzat și amenințat cu moartea: „Suntem îngroziți de o asemenea ură”
Rasism șocant în Bundesliga Cine e jucătorul abuzat și amenințat cu moartea: „Suntem îngroziți de o asemenea ură”
12:45
Pe cine a trimis Reghe la culcare FOTO. Cui i-ar fi adresat tehnicianul FCSB ironiile de la finalul derby-ului: „Sunt și anumite specimene...”
Pe cine a trimis Reghe la culcare  FOTO. Cui i-ar fi adresat tehnicianul FCSB ironiile de la finalul derby-ului:  „Sunt și anumite specimene...”
13:43
Neymar, eliminat după „regula Vinicius” VIDEO. Reacție acidă a brazilianului: „I-am dat ocazia unui idiot să iasă în evidență”
Neymar, eliminat după „regula Vinicius” VIDEO.  Reacție acidă a brazilianului: „I-am dat ocazia unui idiot să iasă în evidență”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365