Secretul Cristinei Neagu. Un portret de exceptie al eroinei handbalului romanesc, realizat acum cinci ani de Vlad Mixich

"Cristina mi-a spus sa va aduc aminte sa scrieti simplu. Sa nu complicati lucrurile, ca e pacat”. Acesta e mesajul pe care l-am primit, prin intermediul Mariei Covaci, prietena si antrenoarea sa, din partea celei mai bune handbaliste din Romania si, dupa cum multi specialisti sustin, cea mai in forma handbalista a lumii. Echipa de club a Cristinei Neagu, Oltchim Ramnicu Valcea, a ajuns in finala Ligii Campionilor, cea mai puternica competitie la nivel de cluburi din handbalul feminin. E o performanta rara dar, cu toate acestea, Cristinei Neagu i s-a dus vestea ca se ascunde de presa. Ca nu vrea sa dea interviuri, ca poate are ceva de ascuns.

• Citeste in continuare un profil jurnalistic exceptional realizat in urma cu cinci ani de Vlad Mixich. Subiectul este Cristina Neagu, actuala eroina a echipei de handbal a Romaniei, cu 15 goluri intr-un meci de infarct la Campionatul Mondial. In urma cu cinci ani, Cristina Neagu era o uriasa promisiune a echipei Oltchim si a nationalei Romaniei, iar HotNews.ro a vrut sa o cunoasca si sa inteleaga potentialul sau
  

Pe treapta cea mai inalta din fata hotelului Deva, hotel de trei stele comuniste, antrenorul echipei Oltchimului isi asteapta jucatoarele. Un vant prea rece pentru mijlocul lunii aprilie bate peste obrajii barbieriti zilnic ai fostului handbalist campion mondial si cu alte trei medalii olimpice. Radu Voina isi verifica ceasul, dar fetele sunt punctuale si apar in fata hotelului din Deva, orasul in care urmeaza sa joace spre seara un meci din Liga Nationala de handbal feminin. E dimineata si unele au ochii inca umflati de somn.

“Cristina, pune-ti caciula. Patricia, esti toata racita, du-te si ia-ti ceva mai gros pe tine”, le spune Cristinei Neagu si Patriciei Vizitiu. Peste treningurile cu sigla Oltchimului toate jucatoarele poarta veste din fas negru, mai putin extrema Ada Nechita, care apare imbracata intr-una rosie. “Uite si cireasa de pe tort!”, e tachinata Nechita, care a pozat de-a lungul timpului pentru cateva reviste glossy. Picaturi de ploaie incep sa se sparga pe umerii atletici ai handbalistelor. Voina a programat pentru aceasta dimineata o plimbare, dar frigul si umezeala nu-i sprijina intentiile.

Harta simpatiilor din echipa se deseneaza pe trotuarul umed din Deva, grupurile de jucatoare rasfirandu-se pe cativa zeci de metri.

Treptat, Voina ramane in urma privindu-si cu ochi cercetatori echipa: la Manea vede urmele unui somn agitat, Vizitiu e racita, Elisei pare in forma... Dupa 16 ani de antrenorat in Franta si alti cativa in Romania la baieti, prima echipa de fete antrenata de Voina este cea a Oltchimului. A trecut putin peste un an de cand barbatul inalt, cu par incaruntit si zambet de Belmondo, este nevoit sa se adapteze la stilul diferit al unei echipe de fete.

Sunt mai constiincioase si mai linistite decat baietii, dar barbatul din Voina este tot timpul in alerta: orice indispozitie a antrenorului este rapid identificata de catre echipa, orice haina neasortata sau pereche de ciorapi gresit incaltata este sanctionata. “Trebuie sa am mare grija cu ele. Daca pe teren le spun: Narci fa aia, Alice fa aia si tu Neagu du-te acolo, imediat se intreaba “pai de ce lor le-a zis pe numele mic, si mie nu?”

Vocea lui Voina se desira lenes, ca sunetul unui motan care toarce. Isi scoate telefonul mobil care-i suna, priveste ecranul si se stramba ridicandu-si buza de sus: “De cand cu finala asta primesc tot felul de telefoane, dar daca vreau sa le refuz, le refuz. Au inceput tot felul de oameni, care nici nu stiu cum se joaca handbalul, sa vrea sa se afiseze cu echipa. Si mai sunt si jurnalisti din astia, de 3 lei, care tot suna dar nu-s interesati decat de barfe si de cine cu cine s-a mai cuplat. Neseriosi dom’le”. Pe langa antrenor trece un Opel Astra negru, cu geamurile umflate de bubuiturile ritmurilor house. “Bravo baieti, ca de aia v-ati luat voi masina. Noi, in tara asta, ne meritam soarta cu varf si indesat.”

Voina a antrenat in Alsacia si s-ar intoarce oricand acolo, dar spune ca ramane aici pentru familie: fiul sau - un handbalist patriot -, fiica maritata in Romania si sotia. Voina s-a casatorit la 24 de ani si nici astazi nu vrea sa-si vanda apartamentul de trei camere din Bucuresti, cumparat in tinerete din munca lui si a sotiei.

Langa spitalul din Deva, un medic imbracat in halat il opreste pe Voina si ii strange mana: “Bravo! Felicitari si sa-i bateti pe danezi”. Antrenorul zambeste linistit, dar ecourile unor ore incordate se aud inca: “La semifinala a fost asa o tensiune... Daca pierdeam ma dadeau afara, fiind tehnician. De parca tehnicianul ar fi determinant. Noi uitam ca handbalul e totusi un joc, nu o stiinta exacta. Azi esti in forma, maine nu. Numai la noi in Romania e tensiunea asta anormala, cu mandria noastra nationala. Dar e un joc dom’le. Acum sa jucam meciurile astea din campionat si apoi ne pregatim pentru finala aia. Si cum o vrea Dumnezeu.”

Ceasul de la receptie s-ar putea fixa dupa rutina echipei. Aproape in acelasi timp, fetele ajung la hotel pentru a pranzi. Prea ocupate cu hranitul corpurilor atletice, buzele nu macina cuvinte, ci supa fierbinte cu zarzavaturi, pilaf cu piept de pui si banane. La o masa de patru locuri, alaturi de Patricia Vizitiu si de ucraineanca Rehina Shymkute, sta Cristina Neagu.

Sub masa i se vad picioarele-masinarie angrenata intr-un du-te-vino neintrerupt. Cristina nu scoate niciun cuvant, mananca, priveste stirile pe ecranul televizorului, mananca, sub masa picioarele isi continua miscarea automata, mananca, apoi, la finalul pranzului, trece pe langa coada formata de colege in fata automatului de cafea si se indreapta spre somnul de care are nevoie inaintea fiecarei partide. Nu e ritual si nici superstitie, ci modul prin care Cristina isi respecta corpul. Un respect deprins cu ani multi in urma, in perioada in care nu era decat o fetita care invata sa joace handbal.

Oltchim / Agerpres

Oltchim a jucat 14 meciuri, castigand 9 dintre ele si remizand de doua ori. A terminat de fiecare data pe locul 1 cele doua grupe preliminare semifinalelor. Este prima echipa de club din Romania care ajunge in ultimii 20 de ani intr-o finala de Liga Campionilor. Cele mai multe goluri din Liga Campionilor pentru Oltchim au fost inscrise de Ramona Maier (57) şi Cristina Neagu(53).

Cum a ajuns Oltchim in finala Champions League

Din cauza efortului, pielea inrosita a fetitelor nu mai arata ca o piele de om tanar. Alergau de 30 de minute dintr-un capat in celalalt al terenului si fiecare pas in plus adauga un rid de incrancenare la coltul ochilor, un strop de transpiratie pe frunte. “Iesi! Iesi ma! Atentie pivotul! Pivoootul!”, striga Aurelian Rosca, profesor de sport la Colegiul Energetic, dar si antrenorul secund al Oltchimului. Fetitele alergau de la o poarta la alta ca turmele de antilope haituite de elicopterul unei televiziuni. Aici, in sala Colegiului Energetic, sunt crescute viitoarele handbaliste de top. Antrenorii de junioare merg la meciurile din campionatele scolare unde le identifica pe cele mai talentate. Propunerea de a veni la Valcea apare doar dupa trecerea unor probe fizice: testul de rezistenta Cooper, testul de viteza, saritura de pe loc si aruncarea cu mingea de oina. Parintii semneaza apoi un contract valabil pana la finalul liceului prin care fetelor le este asigurat totul: cazarea, masa, studiile in clasele speciale cu profil sportiv ale Colegiului Energetic si o suma lunara de bani de buzunar - 200 de lei pentru cele din gimnaziu, 500 pentru cele de liceu. Din echipa actuala a Oltchimului fac parte patru jucatoare care s-au antrenat si au invatat aici: Oana Manea, Ada Nechita, Adina Meirosu si Valentina Elisei.

Junioara Andreea Sabadac privea antrenamentul de pe marginea terenului. Era toata numai un zambet pentru ca perioada ei de recuperare se apropia de sfarsit. Din cauza unei accidentari fusese operata la genunchi, fiind silita la o pauza de aproape 6 luni. “Multe fete se accidenteaza, eu am fost norocoasa si am avut o operatie mai usoara. Da, doare, dar treci peste asta si te straduiesti sa recuperezi”. Are tenisi in picioare, nu conversi, si asteptandu-l pe Rosca mi-a povestit: “Stiu ca e greu. Avem 3 ore si ceva de antrenament in fiecare zi, plus scoala. Dar mi-am dat seama ca asa pot si eu sa ma realizez. Ca Steluta Luca, pe care o admir foarte tare, e o femeie realizata. Eu sunt din Vaslui si sper ca voi putea sa-mi ajut si eu parintii cu bani, ca acum ei ma ajuta pe mine. Dar imi si place. Imi place mult si sper sa ajung sa joc si eu ca fetele de la Oltchim.”

Andreea “a mostenit” de la vedetele Oltchimului nu doar aceeasi sala de sport si acelasi vis, dar si aceiasi profesori. Profesoara ei de fizica, Veronica Belgun, a fost diriginta generatiei din care fac parte pivotul Oltchimului, Oana Manea, si interul Adina Meirosu. Ochii doamnei Belgun se ingusteaza vesel atunci cand isi aminteste de handbalistele ei: “In clasa a 9-a erau atat de galagioase... Nu isi puteau cobori timbrul vocii la un nivel normal. Dar mi-au explicat ca pentru ele asa era firesc, pentru ca strigau pe teren una la alta si antrenorul striga si mai tare la ele. Cand veneau la scoala erau atat de obosite, incat si la tabla ieseau incet, cu miscari de felina. Simteau ca, stand in clasa, se odihnesc dupa antrenamente.”

Fluierul lui Rosca intrerupsese deja goana dupa minge si fetitele au pornit-o in sir indian spre vestiare, strecurandu-se pe dupa plasa din spatele portii. Una dintre ele s-a oprit pentru a i se lauda Andreei: “Fata, o vazui astazi pe Cristina Neagu pe strada”. “Da? Si cum e?”, a intrebat Andreea. “Frumoasa!”.

Radu Voina si banca de rezerve / Agerpres

In fata usii inchise a vestiarului, pe care scrie “Locker Room 3”, pe o masuta neagra si subrezita rau, Voina asteapta singur ca jucatoarele lui sa se schimbe. Din vestiar se aude galagie, semn ca fetele sunt relaxate. Meciul cu Cetate Deva e unul fara miza, Oltchimul fiind deja matematic campioana Romaniei. Dar lucrurile nu au stat intotdeauna asa: la inceputul lui 2010 s-a discutat chiar despre demisia lui Voina de la Oltchim. Conducerea isi pierdea rabdarea si echipa era demoralizata, motivul nefiind meciurile de la club, ci cele de la echipa nationala, al carei nucleu este format din jucatoarele Oltchimului, antrenor fiind tot Radu Voina.

In 2008 si 2009, nationalei Romaniei nu i-a reusit mare lucru. In plus, desi defilau prin Campionatul Romaniei, jocul Oltchimului nu era in toamna anului trecut suficient de competitiv pentru Liga Campionilor. A fost atunci un moment in care chiar si calmul Voina si-a pierdut cumpatul, intrebandu-si fetele daca mai au vreun respect pentru handbal. Dar victoria a venit la momentul potrivit pentru a debloca psihicul echipei: in faza grupelor Ligii Campionilor, in fata echipei austriece Hypo Viena. Cum ar spune Voina: “Asa a vrut Dumnezeu”.

Usa vestiarului se deschide si pivotul Oana Manea vine langa antrenorul ei plangandu-se de lipsa apei calde la dusuri. Incepe sa-si curete mingea. Pentru o mai buna aderenta la receptarea paselor, jucatoarele de handbal isi ung varful degetelor cu o solutie de rezina care, cu timpul, se lipeste pe suprafata cauciucata a mingii, innegrind-o. Cu o bucata de hartie, Manea isi albeste acum mingea.

Mai exista o neplacere: sunt silite sa joace in tricourile albastre. Este culoarea de echipament care nu o avantajeaza si, in plus, tricoul ei albastru e prea scurt. Voina ii raspunde pe un ton pasnic si o trage dupa el in vestiar pentru indicatiile dinaintea meciului. Dupa 3 minute usa se deschide din nou si pe culoarul ingust tasnesc campioanele Oltchimului. Din spate, Voina le striga razand: “Aveti emotii?”.

Sala in care se joaca meciul e mica, are peretii construiti din bucati de placaj si tribunele pe o singura latura sunt pline cu spectatori. Cand Oltchimul intra pe teren izbucnesc urale. Dintr-o cutie mare neagra degetele jucatoarelor isi iau “portia” de rezina, apoi fiecare isi scoate mingea din plasa tinuta de fata care este “de serviciu” la mingi si se indreapta catre unul dintre masori care asteapta cu acul pregatit pentru a le umfla. Incalzirea continua cu o serie de pase in tandem.

Dintre toate, Cristina Neagu este intr-o miscare continua: sare pe varfuri, coapsele i se arcuiesc, genunchii se inalta, iar fata smeada ii este serioasa. Pe teren fetele se joaca, se simt bine si publicul le iubeste. Adversarele de la Cetate Deva sunt fizic niste fetite pe langa atletele Oltchimului care, chiar inainte de primul fluier, se strang ca un ciorchine si lanseaza impreuna strigatul de lupta: “OLT-CHIM!”.

Handbalistele Desen de Claudia Crimu

Meciul incepe cu o aruncare bomba infipta de Neagu in coltul de sus al portii. “Bine Cris!”, se aude de pe banca si Voina o cheama la el pentru o indicatie tactica: “Sase in linie, Cristina, sase in linie!”. O lansare lunga catre Ada Nechita si e deja 9-7 pentru Oltchim. Se schimba toata linia si Neagu ajunge pe banca.

Voina isi ia ochii de la teren si ii spune: “Ia-ti treningul pe tine”. In maldarul azuriu de treninguri, Neagu cauta numarul ei, numarul 8, scris cu pixul pe eticheta interioara. Efortul i-a umezit parul, dar mirosul ascutit al transpiratiei - atat de specific baietilor - lipseste in echipa de fete a Oltchimului. La o eroare de arbitraj, Neagu isi intreaba retoric colegele: “Cum sa dai asa ceva la o faza ca asta?” O noua eroare de arbitru si Neagu ridica o mana strigand spre arbitru “Ia mai du-te mai...”, fara sa-si termine gandul.

Voina o priveste zambind: “Lasa ca poate fluiera altadata.” Desi joaca in deplasare, golurile Oltchimului sunt aplaudate si, in curand, valcencele conduc consistent. Neagu intra din nou. E limpede ca nu se forteaza, dar asta ii scoate si mai mult in evidenta maiestria tehnica. Corpul Cristinei curge printre cele ale adversarelor. Nicio miscare in plus, niciun pas in minus, mingea nu este altceva decat o prelungire a vointei ei.

***

Mai ramasese o saptamana pana la meciul tur cu Viborg HK, din finala Ligii Campionilor, si echipa Oltchimului revenise la Valcea dupa un mini-turneu in care invinsesera echipele din Deva, Zalau, Baia-Mare si Rapidul din Bucuresti. Era vineri, ora 9 dimineata, si incepea ultimul antrenament dinaintea intrarii in linie dreapta pentru meciul cu echipa daneza Viborg.

Radu Voina hotarase, impotriva parerii multor sfetnici de ocazie, sa le dea liber fetelor pe 1 si 2 mai. Exista insa cineva chiar din echipa Oltchimului care a comentat nemultumita anuntul antrenorului: “Mda. Sambata, duminica, de ce nu si luni?” Dar mormaiala copilaroasa a Cristinei Neagu nu incepuse in acea zi de vineri, ci in urma cu 10 ani, cand copila antrenata la Clubul Sportiv Scolar 5 din Bucuresti comenta decizia antrenoarei sale, Maria Covaci, de a le da liber si in a doua zi de Paste. In acele vremuri Cristina isi certa colegele care nu veneau la antrenamente si din cauza carora ea nu putea sa exerseze anumite tehnici.

Antrenamentul de vineri nu a fost dificil, doar in seara precedenta avusesera un meci. Fetele s-au impartit in echipe si au inceput sa joace fotbal, Voina s-a asezat pe banca sa citeasca scrisorile cu sfaturi si sugestii tactice venite din partea fanilor si a colegilor, medicul echipei a pregatit pentru fiecare fata vitaminele in paharute mici albe, iar Rosca a adus sticlele din plastic albastru cu apa pentru fete, fiecare cu un leucoplast lipit pe dop pe care erau scrise cu pixul numele fiecareia: “Ada”, “Cris”, “Gabi”, “Alice”, “Oana”...

Pe terenul de handbal, fetele jucau fotbal ca pe maidan. Interul Steluta Luca, cel mai experimentat om al echipei, a ajuns la sfarsitul carierei sa se intrebe ce va urma in viata ei de dupa handbal, Oana Manea, pivotul de forta al Oltchimului, a trecut printr-un divort la doar doua luni de la casatorie, iar agila Ada Nechita e subiect de tabloid datorita prieteniei ei cu un fotbalist semi-celebru.

Toate aceste tinere femei talentate, cu probleme si bucurii normale, sunt unite in exceptionalitatea lor de unul si acelasi fapt: handbalul e centrul vietii lor. Dar exista un om pe teren, bruneta Cristina Neagu, pentru care handbalul e mai mult decat centrul unei existente. Handbalul ii este Cristinei la fel de vital precum apa si aerul.

Pivotii Oana Manea si Ionela Stanca, extremele Ramona Maier, Ada Nechita si Iulia Puscasu, interii Cristina Neagu, Steluta Luca, Adina Meirosu, Narcisa Lecusanu, Patricia Vizitiu, Valeria Bese si Rehina Shymkute si portarii Paula Ungureanu si Talida Tolnai. Turul finalei dintre Viborg HK si Oltchim Ramnicu Valcea va incepe sambata 8 mai, de la ora 17.15.

Lotul Oltchim pentru turul cu Viborg

E asta o obsesie? Este un lucru normal? Cristina vorbeste aproape in fiecare zi la telefon cu Maria Covaci. Nu vorbesc nici despre filme, nici despre haine, ci despre handbal. Despre o pasa. Despre pozitia unui deget pe minge, despre fiecare miscare, despre fiecare portar. Fiecare pas este comentat si se elaboreaza pe marginea lui discutii de o ora.

Deoarece Cristina, spune Maria Covaci, “este o perfectionista. Viata ei din handbal se confunda cu viata ei personala. Ea a fost predestinata sa faca handbal. Sunt o multime de copii buni, dar sunt doar cativa care stralucesc. Am avut multe copile talentate, dar ea era deosebita, ea era un dar de la Dumnezeu.”

Cristina Neagu Desen de Claudia Crimu

Cristina Neagu nu este produsul unui liceu sportiv special si nici al vreunui Centru de Excelenta. In clasa a 4-a a inceput intamplator sa faca handbal cu Maria Covaci pentru ca aceasta tinea cursuri la scoala ei. Facea antrenamente de la 7 dimineata si de la 7 seara, in sali diferite din Bucuresti. Da, uneori salile erau departe de casa, departe de scoala, dar distantele nu o deranjau. Era mica si ii placea prea mult. A fost eleva liceului Grigore Moisil din Bucuresti si, in acelasi timp, era numita cea mai valoroasa jucatoare a Campionatului European de Junioare.

„Nu e nicio poveste speciala, nimic spectaculos. Doamna Covaci pur si simplu a venit, m-a luat, mie mi-a placut, apoi am inceput la junioare si am fost serioasa, am muncit, si asta e tot. Ce? Hagi nu s-a jucat cu mingi de carpa prin cartier? Poate ca sunt unele fete care au povesti mai deosebite in copilarie, dar eu n-am”. Asa mi-a raspuns Cristina dupa ce, la sfarsitul antrenamentului de vineri dimineata, am intrebat-o cum s-a apucat de handbal.

La 22 de ani, Cristina are pielea neteda ca a unui copil, ten smead si ochii caprui ii sunt neincrezatori: „Acum toti vin pe capul nostru si sunt interesati de noi pentru ca am ajuns in finala, dar inainte... Stii, se tot scrie ca nu vreau sa dau interviuri, ca nu vorbesc cu presa, ca poate am ceva de ascuns. Dar n-am nimic de ascuns si n-am ce sa vorbesc cu presa pentru ca sunt un om simplu, care isi vede de treaba lui si vreau sa-mi pastrez viata intima pentru mine. Inainte de meciuri innebunim. E plin de jurnalisti care imi spun „hai sa fac un articol numai despre tine”, iar cand ne asezam incep sa ma intrebe lucruri despre cum ma machiez sau daca merg in cluburi.”

In timp ce vorbeste, ochii Cristinei sunt linistiti, dar sub suprafata lor calma corpul isi vede nestingherit de tumultul obisnuit: bratele sunt in balans si gambele in miscare. „Stii, copiii nu se mai apuca azi de handbal. Imi si pare rau sa spun asta, dar cred ca noi suntem ultima generatie care a facut handbal serios. Ei sunt acum preocupati cu tehnica asta, cu tot felul de aparate. Nu zic, ca si eu stau pe net, dar doar dupa ce imi fac treaba, dupa ce vin de la sala si dupa ce imi fac antrenamentele. Ei au acum conditii, dar nu mai vor sa vina, noi nu aveam conditii dar veneam, si o faceam din placere.”

Imbracata intr-un tricou negru pe care e imprimat desenul stilizat al unui handbalist, Cristina da semne de nerabdare. Discutia noastra incepe sa interfereze cu programul ei de odihna. Incepe sa rada, stiind ca ce-mi spune suna incredibil pentru societatea noastra: „Daca as vrea sa dau interviuri, as putea sa dau oricand si oriunde. Dar pe mine nu ma intereseaza sa fiu faimoasa si sa apar peste tot. Pe mine ma intereseaza sa joc handbal cat mai bine si in rest sa-mi traiesc viata mea de om normal.”

Si Cristina Neagu isi arunca pe spate rucsacul mare de antrenament si o porneste pe jos, cu mersul ei leganat de sportiva, spre casa. Nu are carnet de sofer. O ia pe trotuar, printre blocuri, acolo unde nu e handbalista geniala, ci nimic altceva decat o fata obisnuita printre atatia oameni obisnuiti. Acesta este si secretul Cristinei Neagu: ca totul e atat de simplu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro