Serie A: Genoa vs Juventus - Revanşa lui Radu Drăguşin

Serie A: Genoa vs Juventus - Revanşa lui Radu Drăguşin

Genoa - Juventus, meci contând pentru etapa a 16-a din campionatul Italiei, este programat, vineri, 15 decembrie, de la ora 21:45, pe Stadio Luigi Ferraris, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 3 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Genoa şi Juventus deschid etapa a 16-a din Serie A cu un meci aparent dezechilibrat, între două echipe cu obiective diametral opuse, în cazul gazdelor salvarea de la retrogradare, şi, respectiv, în cazul oaspeţilor câştigarea titlului de campioni ai Italiei.

Genoa, echipă care a promovat în vară din Serie B, este pe locul 14, cu 15 puncte, cu doar trei peste poziţiile retrogradabile, şi vine după o victorie, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, cu Monza, scor 0-1.

Înaintea ultimei partide din Serie A, echipa antrenată de Alberto Gilardino şi la care sunt legitimaţi doi fotbalişti români, fundaşul central Radu Drăguşin (transferat chiar de la Juventus) şi atacantul George Puşcaş, a fost eliminată din Cupa Italiei, după 0-1 pe terenul celor de la Lazio.

În partidele disputate în actuala stagiune pe teren propriu, Genoa a înregistrat trei succese, două remize şi două eşecuri, iar cel mai bun marcator al echipei este Albert Gudmundsson, cu cinci goluri în Serie A („Grifonul” are una dintre cele mai slabe ofensive din campionat, cu 15 goluri înscrise).

Juventus ocupă locul 2, cu 36 de puncte, două sub liderul Inter, şi vine după patru victorii şi o remiză în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus pe teren propriu în faţa campioanei Napoli, scor 1-0.

Echipa antrenată de Massimiliano Allegri este neînvinsă în ultimele 10 meciuri din Serie A (n-a mai pierdut de pe 23 septembrie, 2-4 în deplasare cu Sassuolo) şi are trei succese la rând în jocurile disputate în deplasare.

De altfel, Juventus a bifat cinci victorii, un egal şi o înfrângere în partidele de pe terenuri străine în actualul sezon din Serie A, iar golgheterul echipei este Dusan Vlahovic, cu cinci reuşite în campionat („Bătrâna Doamnă” are a doua cea mai bună defensivă din campionat, cu nouă goluri primite, după Inter, cu şapte).

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în ediţia 2020-2021 din Serie A, când şi-au împărţit victoriile, fiecare reuşind să se impună pe teren propriu, Juventus în tur, cu 2-0, iar Genoa, care avea să retrogradeze la finalul sezonului, în retur, cu 2-1.

Superbet oferă cota 1,20 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Genoa - Juventus.

Genoa - Juventus

X2
Cotă

1,20

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:46
Specialitatea casei la Inter FOTO. Chivu, copleșit de încă o remontada nebună! Ce făcea după golul victoriei
Specialitatea casei la Inter  FOTO. Chivu, copleșit de încă o remontada nebună! Ce făcea după golul victoriei
15:34
„Nu am fost pe teren” Victor Angelescu recunoaște dominația FCSB: „N-am existat, e îngrijorător”
„Nu am fost pe teren” Victor Angelescu recunoaște dominația FCSB: „N-am existat, e îngrijorător”
15:05
„E nevoie de educație” Replică după ce Reghecampf a minimalizat episoadele rasiste de la FCSB - Rapid: „Am confundat un comportament frecvent cu unul acceptabil”
„E nevoie de educație” Replică după ce Reghecampf a minimalizat episoadele rasiste de la FCSB - Rapid: „Am confundat un comportament frecvent cu unul acceptabil”
16:02
Bruno Fernandes, pedepsit Carrick l-a scos din primul „11” al lui United după! Declarațiile care l-au costat postul
Bruno Fernandes, pedepsit Carrick l-a scos din primul „11” al lui United după! Declarațiile care l-au costat postul
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365