Serie A: Sampdoria vs Roma - Ocazie de neratat pentru Jose Mourinho

Sampdoria - Roma, meci contând pentru etapa a 10-a din campionatul Italiei, este programat, luni, de la ora 19:30, pe „Stadio Luigi Ferraris”, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 4, Prima Sport 1 şi Orange Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Ricardo Larreina / AFLO / Profimedia

Sampdoria şi Roma au obiective total diferite în acest sezon: genovezii speră să evite, la fel ca anul trecut, retrogradarea în Serie B, în timp ce capitolinii se gândesc la o clasare în primele patru locuri care să le permită să joace în sezonul viitor al UEFA Champions League.

Sampdoria ocupă locul 20, ultimul, în clasament şi nu are nici măcar o victorie în cele nouă meciuri de până acum (doar trei remize).

Pe 6 octombrie, Marco Giampaolo a fost înlocuit pe banca tehnică de Dejan Stankovic, care la primul meci, în etapa precedentă, a reuşit un egal, 1-1, la Bologna.

Sampdoria are cel mai slab atac din Serie A, cu doar cinci goluri marcate în nouă meciuri, deşi are în ofensivă jucători importanţi ca Filip Djuricic, Francesco Caputo şi Manolo Gabbiadini, cărora li se adaugă legendarul Fabio Quagliarella, ajuns la aproape 40 de ani.

Genovezii au pierdut ultimele două meciuri de campionat disputate pe teren propriu, 1-2 cu Milan şi 0-3 cu Monza, iar în afară de egalul de la Bologna au mai remizat, acasă, cu Juventus, 0-0, şi cu Lazio, 1-1.

Roma este pe locul 6 după nouă etape, cu 19 puncte, la două distanţă de locul 4 şi la șapte în urma liderului Napoli, şi vine după două victorii în campionat, 2-1 pe terenul lui Inter şi 2-1 acasă cu Lecce.

Paulo Dybala este cel mai bun marcator al trupei antrenate de Jose Mourinho, cu cinci reuşite (din totalul de 12 ale echipei), dar va lipsi la meciul de la Genova din cauza unei accidentări.

Argentinianul poreclit „La Joya” („Bijuteria”) riscă să rateze CM 2022 din Qatar, fiind posibil să revină pe teren abia în 2023.

În stagiunea precedentă, cele două echipe au remizat pe „Stadio Olimpico”, scor 1-1, iar în retur, la Genova, Roma s-a impus în faţa Sampdoriei cu 1-0.

Superbet oferă cota 1,72 pentru o victorie a oaspeţilor în meciul Sampdoria - Roma.

Sampdoria vs Roma

2
Cotă

1.72

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:15
Kimi Antonelli, campion la 20 de ani! Cel mai tânăr din istoria Formulei 1! Titlu câștigat fără drept de apel » Premiu uriaș + Verstappen urcă pe 2!

23:41
„Putem și mai mult” Nuno Campos, mesaj pentru rivale: „Ne simțim puternici! E dificil pentru ei să joace împotriva noastră”

21:59
Ultrașii se dezic de suveraniști FOTO. Bannerul apărut în peluza lui Dinamo: „Șarlatan!”

22:06
De la invizibil la decisiv! Diogo Pinto, două fețe cu UTA: doar 16 atingeri înainte de pauză, apoi și-a salvat seara cu gol

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

Începe amenajarea Bucharest Christmas Market 2026, cel mai mare Târg de Crăciun din București, organizat de PMB pe 20.000 mp din Piața Constituției
B365
31.10