AC Milan a reușit o partidă excelentă pe teren propriu împotriva celor de la Sampdoria, învingând cu scorul de 5-1, în etapa a 36-a din Serie A.
AC Milan – Sampdoria 5-1, în etapa a 36-a din Serie A
Echipa lui Stefano Pioli pare că a trecut repede peste șocul eliminării din semifinalele Champions League, în fața rivalei Inter Milano.
Rafa Leao a deschis scorul după doar 9 minute, dar Sampdoria a egalat în minutul 20 prin Quagliarella.
Atacantul Olivier Giroud a reușit dubla înainte de pauză, în minutele 23 și 29 din lovitură de la 11 metri, iar emoțiile „diavolilor” s-au risipit.
În repriza secundă, Milan a mai punctat de două ori în doar cinci minute, mai întâi prin Brahim Diaz în minutul 63, iar Giroud a reușit hat-trick-ul și a închis tabela în minutul 68.
După această victorie, AC Milan și-a consolidat poziția a cincea în Serie A și speră la locurile de Champions League, cu două etape înainte de finalul sezonului.
Clasamentul din Serie A
1. Napoli – 83 p / 35 j
2. Juventus – 69 p / 35 j
3. Inter – 66 p / 35 j
4. Lazio – 65 p / 35 j
5. AC Milan – 64 p / 36 j
6. Atalanta – 61 p / 36 j
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro