Serie B: Brescia vs AC Parma - La vânătoare de „rândunele”

În etapa a 34-a din Serie B, Parma are musai nevoie de victorie pentru a spera la un loc de play-off, în speranța revenirii în elită. Va evolua pe terenul formației de pe locul 6, Brescia, luni, de la ora 21:30.

Minge de fotbalFoto: legaseriea.it

Parma este pe locul 12. Are de recuperat 9 puncte în următoarele 5 runde (ultimele din sezonul regulat), ca să urce pe locul 8, ocupat acum de Frosinone.

Dennis Man a rămas singurul român de la Parma, după ce Valentin Mihăilă a fost vândut la Atalanta. Iar fostul FCSB-ist a primit inclusiv banderola de căpitan, iar la națională a purtat tricoul cu numărul 10, marcând în amicalul cu Israel, scor 2-2.

La ultimul meci, 4-3 cu Como, Man s-a accidentat și a părăsit terenul în minutul 67. Arădeanul ar putea să lipsească la jocul cu Brescia, meci în care Parma poate bifa al 11-lea meci la rând fără înfrângere.

La finalul lunii februarie, portarul Gigi Buffon, ajuns la 44 de ani, și-a prelungit contractul cu Parma până în 2024. Revenit la echipă în vara anului trecut, Buffon n-are de gând să se retragă până la 50 de ani.

Format la academia Parmei, portarul a fost transferat în 2001 la Juventus, pentru o sumă de 53 de milioane de euro, devenind la vremea respectivă cel mai scump portar al lumii.

„Rândunelele” au pentru ce să tragă tare. Locul 5 este mai profitabil decât locul 6. Dacă primele două poziții duc direct în Serie A, locurile 3-4 trimit în semifinalele barajului de promovare, în timp ce pozițiile 5-8 înseamnă sferturile de finală.

Parma are o revanșă de luat la meciul de luni seară. În tur, pe 1 decembrie 2021, jucătorul oaspeților, Andrea Cistana, a marcat singurul gol al partidei și a decis învingătoarea.

Superbet are cota 3.9 pentru Final 2 (victorie AC Parma).

Brescia vs AC Parma
2

Cotă 3.9

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Pleacă Gâlcă de la Rapid?  Fanii   i-au cerut demisia:  „Ei strigă multe lucruri, vom vedea”
Superliga
04.05

Citește mai mult

Tensiuni la Dinamo    FOTO.    PCH, atac la Nicolescu!  Suporterii protestează după ce au văzut   noua siglă:  „Fostul președinte!”

„Dacă ei asta cred...”  Huiduit și făcut blatist,   Aioani a rupt tăcerea:   „Dacă știam ce se întâmplă, poate aș fi făcut altceva”

„Îl apreciez foarte mult”    Nicușor Dan,  după ce Chivu a devenit campion în Italia: „Remarcabil! Un model, ne gândim la decorație”
Stranieri

Știri ultima oră
23:10
Pleacă Gâlcă de la Rapid? Fanii i-au cerut demisia: „Ei strigă multe lucruri, vom vedea”
Pleacă Gâlcă de la Rapid? Fanii i-au cerut demisia: „Ei strigă multe lucruri, vom vedea”
23:35
„Dacă ei asta cred...” Huiduit și făcut blatist, Aioani a rupt tăcerea: „Dacă știam ce se întâmplă, poate aș fi făcut altceva”
„Dacă ei asta cred...” Huiduit și făcut blatist, Aioani a rupt tăcerea: „Dacă știam ce se întâmplă, poate aș fi făcut altceva”
22:51
Calificări spectaculoase în optimi România face senzație la Mondialele de tenis de masă

22:56
„Îl apreciez foarte mult” Nicușor Dan, după ce Chivu a devenit campion în Italia: „Remarcabil! Un model, ne gândim la decorație”
„Îl apreciez foarte mult” Nicușor Dan, după ce Chivu a devenit campion în Italia: „Remarcabil! Un model, ne gândim la decorație”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine e hoțul, cine e prostul?

Dan Udrea: Cine e hoțul, cine e prostul?

Frumoasa lecție a campionului Chivu

Theodor Jumătate: Frumoasa lecție a campionului Chivu

Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Radu Naum: Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Dan Udrea: Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Mondialul din cabină și astronauții

Cristian Geambașu: Mondialul din cabină și astronauții

Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Theodor Jumătate: Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

Cristian Geambașu: Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

O noapte la capodoperă

Radu Naum: O noapte la capodoperă

Radu Naum: O noapte la capodoperă
PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!

Theodor Jumătate: PSG - Bayern 5-4, zi și noapte l-aș vedea, la nesfârșit!

Theodor Jumătate: PSG <span>-</span> Bayern <span>5-4,</span> zi și noapte <span>l-aș</span> vedea, la nesfârșit!
Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei

Cristian Geambașu: Meritul Bojanei
Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Dan Udrea: Șucu realizează că fotbalul nu e mobilă

Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi
Unde are dreptate,  unde greșește

Radu Naum: Unde are dreptate, unde greșește

Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?

De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?

Dan Udrea: De ce nu e demis Gâlcă?
Final rapid de coșmar

Cristian Geambașu: Final rapid de coșmar

Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?
McPuișorul  Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine
Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Cristian Geambașu: Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Top stiri
Experții din Spania dau verdictul!  Un arbitru   cu cinci El Clasico  și expertul Marca analizează, pentru   GOLAZO.ro,  faza de la U Craiova - Dinamo: „Mai rar am văzut așa ceva”
Special

Hagi începe selecția cu o surpriză mare!  Gică va convoca un fotbalist care joacă de 5 ani în străinătate și care   a criticat dur, în trecut, alegerile lui Edi Iordănescu
Nationala

Scandal la Santos  Neymar l-ar fi pălmuit pe fiul lui Robinho » Starul brazilian   s-a enervat că juniorul l-a driblat
Campionate

Ministerul Apărării și Primăria Sectorului 6 joacă în atac, cetățenii rămân în defensivă. Despre fotbal, bani publici și cum sponsorizăm Steaua, fără să vrem
B365
02.05