Simona Halep, fără șanse de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Paris

Simona Halep, fără șanse de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Paris

​Unul dintre obiectivele principale ale Simonei Halep, odată cu ridicarea suspendării, a fost participarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Din păcate, fosta lideră mondială a pierdut orice șansă.

Simona Halep nu mai poate ajunge în Top 400, condiție pentru participarea la JO 2024

La data de 10 iunie se va trage linie în privința participării la Paris, iar fosta lideră mondială nu mai poate întruni o condiție de bază, prezența în Top 400 WTA.

Conform jurnalistului Daniel Radu, la Jocurile Olimpice nu există excepții și nici wild carduri, astfel că Simona Halep va rata al treilea turneu olimpic la rând.

În prezent, Halep are doar 11 puncte în clasamentul mondial, singurele turnee la care mai putea participa până atunci sunt cele de categorie „WTA 125” de la Bari (Italia) și Makarska (Croația), care se dispută în același timp.

Dacă ar câștiga unul dintre aceste turnee, Simona ar acumula 136 de puncte, în timp ce jucătoarea care ocupă momentan locul 400 WTA, italianca Sofia Rocchetti, are 151 de puncte.

În decembrie 2023, când încă era suspendată pentru patru ani, Simona a vorbit despre dorința ei de a participa la Jocurile Olimpice 2024. Ea a spus atunci că, indiferent de verdictul pe care îl va da Tribunalul de Arbitraj Sportiv, se va afla la Paris.

După turneul WTA Miami, primul la care a participat după o pauză de mai bine de un an și jumătate, Simona a atins din nou problema JO de la Paris.

„Mi-aş dori mult să pot să mă calific, dar am înțeles că sunt şanse minime. La Paris, să joc la Jocurile Olimpice, ar fi minunat. Dar nu am clasament, trebuie să fiu în primele 60-70”, a declarat Simona Halep.

Halep a participat o singură dată la Jocurile Olimpice. În 2012 (la Londra), românca a fost învinsă în primul tur de kazaha Yaroslava Shvedova. Simona a renunțat apoi la edițiile din 2016 (Rio de Janeiro / din cauza pericolului constituit de virusul Zika) și din 2021 (Tokyo / din cauza unei accidentări).

Despre cazul de dopaj al Simonei Halep

  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:54
Se gândește Hagi să demisioneze? Declarații ciudate făcute la conferință: „Cu mine, fără mine, nu mai contează!”
Se gândește Hagi să demisioneze?  Declarații ciudate făcute la conferință: „Cu mine, fără mine, nu mai contează!”
00:19
„S-au prezentat lamentabil” Mihai Stoica a răbufnit la adresa „tricolorilor”: „A fost de coșmar! O situație critică”
„S-au prezentat lamentabil” Mihai Stoica a răbufnit la adresa „tricolorilor”: „A fost de coșmar! O situație critică”
23:35
Dan Udrea Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Dan Udrea Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
B365
27.09