Simona Halep, interviu despre scandalul de dopaj care i-a schimbat viața - Care este al treilea titlu major din cariera fostei lidere WTA

Simona Halep, interviu despre scandalul de dopaj care i-a schimbat viața - Care este al treilea titlu major din cariera fostei lidere WTA

Doar un set și jumătate a rezistat Simona Halep la Trofeul Clarins, sportiva de 32 de ani fiind nevoită să se retragă din cauza unor probleme la genunchiul stâng. Tot miercuri, Tennis Channel a publicat un interviu în care fosta lideră mondială a vorbit despre cât de important este verdictul dat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv în cazul său de dopaj, despre Patrick Mouratoglou și Chris Evert, dar și despre modificările survenite în viața ei după acest moment care i-a marcat cariera.

Simona HalepFoto: Arlyn McAdorey / Zuma Press / Profimedia

>> Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

Pentru Simona Halep, verdictul TAS este la fel de important ca cele două titluri de Grand Slam

În discuția purtată cu jurnalistul Jon Wertheim, la București, în luna aprilie, Halep a afirmat că victoria obținută la TAS înseamnă la fel de mult pentru ea ca titlurile cucerite la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.

„Aș păstra cele mai mari trei titluri din viața mea! (Cele două titluri de Grand Slam - n.r.) Și TAS! Integritatea este probabil cel mai important lucru pentru oricine. Am vrut doar să arăt adevărul, am luptat pentru asta...

Întotdeauna am respectat tenisul și am vrut ca oamenii să vadă, să înțeleagă și în final să fie spus de către TAS că nu am făcut nimic greșit. A fost cea mai importantă victorie și, chiar dacă am trecut prin momente foarte grele, o voi păstra pentru tot restul vieții mele” - Simona Halep, citată de Tennis.com.

Nu-i poartă pică lui Patrick Mouratoglou: „Nu a vrut să-mi facă niciun rău”

Simona refuză să dea vina pe Patrick Mouratoglou pentru scandalul de dopaj în care a fost implicată și spune că nu a fost manipulată de antrenorul francez.

„Cu siguranță nu a fost o greșeală intenționată. Nu a vrut să-mi facă niciun rău. Și am auzit multe voci spunând că am fost manipulată de el. Nu este adevărat. El a fost antrenorul meu și am avut întotdeauna încredere în oamenii cu care am lucrat.

Eu chiar cred că dacă nu ai încredere în echipa ta, nu poți performa la nivelul tău maxim. Așa că am avut încredere, am lucrat la academia lui, cu oamenii lui, și totul a fost bine. Deci nu mi-a oferit să iau ceva ilegal. Nu, totul era clar despre dopaj, așa că nu este nimic adevărat că a făcut-o intenționat, nimic” - Simona Halep.

>> Lămuriri despre refuzul organizatorilor de la Roland Garros de a-i oferi Simonei Halep un wild card. Nu e despre România

Chris Evert, legenda care i-a fost aproape în cele mai grele momente

Chris Evert a fost de partea Simonei Halep pe toată durata scandalului de dopaj, iar româncă îi mulțumește fostei mare jucătoare din SUA, care a crezut mereu în nevinovăția sa.

​„Pentru mine, Chris Evert este o femeie super specială, îmi trimitea multe mesaje în acest timp, pe lângă faptul că mă sprijinea public. Chiar înainte de a fi anunțată hotărârea TAS, ea mi-a transmis un mesaj. După decizie mi-a trimis încă unul.

Este o persoană minunată și, bineînțeles, vreau să profit de ocazie pentru a-i mulțumi, chiar știe să susțină pe cineva în cele mai grele momente, cum să ajute pe cineva care trece prin multe probleme. Asta dezvăluie ce fel de persoană este” - Simona Halep.

SONDAJ LIVE Merita Simona Halep să primească un wildcard la Roland Garros?

S-a simțit ușurată după revenirea pe teren - Oamenii au primit-o cu dragoste și apreciere

Simona a revenit pe teren la turneul de la Miami (a fost învinsă în runda inaugurală de Paula Badosa) și spune că a fost surprinsă în mod plăcut de modul în care au reacționat oamenii.

„Am simțit multă dragoste la Miami, la întoarcerea mea în circuit, asta este realitatea. Când am călătorit cu mama, i-am spus că eram foarte îngrijorată, nu știam cum va fi totul, cum vor reacționa oamenii, dar a fost ceva incredibil. De la oamenii de securitate, cei care au lucrat la turneu, până la jucători, antrenori, absolut toată lumea m-a primit cu multă dragoste și apreciere.

A fost grozav să mă întorc, m-am simțit ușurată, cu libertatea necesară de a lupta din nou în turnee, de a mă antrena, de a juca și de a-mi recupera rutinele. A fost o experiență grozavă, așa că sunt foarte recunoscătoare că oamenii m-au primit atât de frumos” - Simona Halep.

>> OPINIE. Cât de corect este ca Simona Halep să primească wild carduri? Totul a început cu Maria Sharapova, când rusoaica a revenit și ea după dopaj și Halep atunci a contestat-o

Perioada petrecută departe de tenis a ajutat-o să se bucure din nou de viață

„(Cât a fost departe de tenis - n.r.) M-am concentrat mai mult pe persoana mea, am avut grijă mai multă de corpul meu, de mentalul meu.

Pur și simplu m-am bucurat de viață zi de zi, nu am avut niciodată șansa de a trăi normal în acești 25 de ani pentru că am avut mereu un program strict, mereu era ceva de făcut. Am avut program ca în armată, aș spune eu.

Și acum puteam să merg la piscină, la un salon, să fac toate lucrurile pe care le face o persoană normală. Așa că mi-a plăcut. Sunt foarte zâmbitoare în momente și mă simt, așa cum am spus, ușurată. Simt o libertate pe care nu o simțeam înainte de ceea ce s-a întâmplat.

Întotdeauna m-am concentrat să fiu cea mai bună și pe cum să fac cele mai bune lucruri pentru a fi un nume mare în tenis. Acum văd lucrurile altfel. Sunt mai în vârstă, bineînțeles, am câteva titluri în spate, deci am experiență și acum văd mai mult plăcerea pentru tenis.

Bineînțeles că va fi greu să recuperez ritmul, dar mă bucur mai mult, ceea ce cred că este cel mai bun lucru în acest moment pentru mine” - Simona Halep.

Rămâne de văzut cât de grave sunt problemele Simonei și dacă aceasta va putea fi prezentă la Rabat (WTA 250), turneu care se va disputa în perioada 19-25 mai (a primit un wild card din partea organizatorilor).

>> Simona Halep a primit wild card pentru încă un turneu pe zgură

Despre cazul de dopaj al Simonei Halep

• Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
• Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:40
„Mă dezgustă jocul echipei mele!” Gigi Becali, atac dur la adresa fotbaliștilor FCSB-ului după victoria cu Voluntari
„Mă dezgustă jocul echipei mele!” Gigi Becali, atac dur la adresa fotbaliștilor FCSB-ului după victoria cu Voluntari
23:27
„E visul meu să fac asta” VIDEO Alexandru Stoian, după ce a fost din nou decisiv pentru FCSB: „Mister mi-a zis”
„E visul meu să fac asta” VIDEO Alexandru Stoian, după ce a fost  din nou decisiv pentru FCSB: „Mister mi-a zis”
22:55
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
22:25
„Aceeași echipă!” FOTO. Mesajul suporterilor FCSB la meciul cu FC Voluntari + Ce au scandat despre Steaua
„Aceeași echipă!” FOTO. Mesajul suporterilor FCSB la meciul cu FC Voluntari  + Ce au scandat despre Steaua
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
14:20
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga
15:48

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala
15:43

FOTO I Farmec ruginit, melancolie oxidată, Micul Paris văzut din Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. Imagini fascinante din 2012
B365
18.10