Simona Halep va avea doi antrenori la Wimbledon

La putin timp dupa despartirea de Victor Ionita (cu care a lucrat incepand cu finalul lui 2014), Simona Halep a anuntat, prin vocea managerului Virginia Ruzici, ca va avea doi antrenori la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului (va incepe pe 29 iunie).

Simona Halep, la WimbledonFoto: wimbledon.com

"Simona Halep va fi acompaniata la Wimbledon de Darren Cahill si Daniel Dobre", a precizat Virginia Ruzici, citata de Prosport.

Antrenor in cadrul programului "Adidas Player Development", Darren Cahill a inceput colaborarea cu Simona la inceputul anului 2015, odata cu startul sezonului de pe hardul american.

Halep si Cahill au bifat primul turneu impreuna la Indian Wells, acolo unde Simona a castigat competitia californiana.

De altfel, presa de specialitate a tot speculat in ultimele zile ca Darren Cahill va fi antrenorul Simonei Halep, dupa despartirea de Victor Ionita. Australianul a mai colaborat cu nume importante din circuitul WTA precum Ana Ivanovic si Daniela Hantuchova, iar din ATP a fost antrenorullui Lleyton Hewitt si Andre Agassi.

Daniel Dobre a mai fost in staff-ul Simonei si la Turneul Campioanelor din 2014, acolo unde Halep a ajuns pana in finala (a fost invinsa de Serena Williams). Dobre a lucrat sapte ani la o academie de tenis din Germania, iar in CV-ul sau mai apare si o colaborare cu Alexandra Dulgheru.

In varsta de 23 de ani, Simona Halep a avut mai multi antrenori incepand cu 2013, an in care a inceput ascensiunea sa in circuitul WTA. Astfel, numarul trei mondial a lucrat cu Andrei Mlendea, Adrian Marcu, Wim Fisette si Victor Ionita (a mai colaborat si cu Thomas Hogstedt).

Turneul de la Wimbledon (al treilea de Grand Slam al anului) se va disputa in perioada 29 iunie - 12 iulie 2015.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:58
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!

01:14
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj

00:18
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!” Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10