Sloane Stephens, pregătită de Sven Groeneveld (fostul antrenor al Mariei Sharapova)

​Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens, locul 8 WTA, este pregătită, începând cu turneul de la Madrid, de olandezul Sven Groeneveld, fostul antrenor al Mariei Sharapova, informează WTA, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Groeneveld a lucrat cu Sharapova când aceasta a obţinut trofeul la Roland Garros, în 2014, după o finală cu Simona Halep, colaborarea lor încheindu-se în luna martie 2018, după ce rusoaica a câştigat în total şapte titluri la simplu. Sharapova a lipsit din competiţii între februarie 2016 şi aprilie 2017, din cauza unei suspendări primite pentru dopaj.

Groeneveld, 53 de ani, este unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de tenis, el lucrând cu numeroase vedete ale WTA, ca Monica Seles, Arantxa Sanchez Vicario, Mary Pierce, Ana Ivanovic şi Caroline Wozniacki. La fel ca Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, Sven Groeneveld a antrenat în cadrul programului Adidas de dezvoltare a carierei jucătoarelor, încheiat la finalul anului 2015.

Anterior, Stephens a lucrat cu americanul Kamau Murray, până la finalul sezonului trecut. Colaborarea lor a dus la primul titlu de Grand Slam câştigat de Stephens în 2017, la US Open, la finala pierdută în faţa Simonei Halep la Roland Garros, în 2018, şi la cea mai bună clasare din carieră a jucătoarei americane, locul 3 WTA, tot anul trecut.

Turneul de categorie Premier Mandatory de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac, începe vineri, cu meciurile din calificări.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:27
Baciu nu e de acord Fostul antrenor de la FCSB critică decizia lui Reghecampf: „Nu știu cât simt jucătorii asta”

13:03
Promovare pe bani publici peste PSD și eMAG! Un club sportiv, finanțat în ultimii ani cu peste 20 de milioane € din bugetul local, e numărul 1 la promovare online

14:11
Lacrimi pentru Messi A fost la un pas de idolul său, dar nu l-a putut privi. Povestea lui Brandon, în seara în care Messi s-a retras de la națională: „Parte din copilăria mea”

13:26
„A fost mai deștept ca tine" FOTO. Olise, criticat în vestiar de Kane si Kompany după eliminarea care a decis Viking-Bayern. Ce a făcut. Ce joc ratează

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Top stiri
Promovare pe bani publici peste PSD și eMAG!  Un club sportiv, finanțat în ultimii ani cu peste  20 de milioane €  din bugetul local, e numărul 1 la promovare online
Special

Citește mai mult

Veste mare pentru Steaua '86  Proiectul aprobat azi în Camera Deputaților:  253 de voturi favorabile
Diverse
12:52

Câte 21 de meciuri fără spectatori!   Sancțiuni drastice  aplicate de Federație, după incidentele de la Timișoara
Handbal
12:48

OMD, noua jucărie a primarului general, cu care dl Ciucu va umple Bucureștiul de turiști, Londra  se va perpeli de ciudă. Miza: 5 milioane de euro pe an. Pentru promovarea orașului😉
B365
13.10