Sorana Cîrstea a explicat cum a obținut prima victorie după mai bine de 4 luni

Sorana Cîrstea a explicat cum a obținut prima victorie după mai bine de 4 luni

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului „WTA 500” de la Abu Dhabi, după ce a învins-o în trei seturi pe Caroline Garcia, scor (4)6-7, 6-4, 6-4.

Sorana CirsteaFoto: Charles Krupa / AP / Profimedia

>> Transylvania Open 2024: Semifinalistă de Grand Slam, înfrângere drastică în runda inaugurală

Sorana Cîrstea recunoaște că a căzut psihic în meciul care i-a adus calificarea în optimile WTA Abu Dhabi

Sorana Cîrstea a avut de muncă în primul meci de la WTA Abu Dhabi și a reușit să se califice în optimi, după ce a trecut în trei seturi de Caroline Garcia.

Sorana începuse excelent primul set, însă a pierdut la tiebreak, dar românca a revenit în meci și a reușit să pună punct seriei de 7 înfrângeri consecutive.

La finalul partidei cu Garcia, Sorana a explicat cum a reușit să întoarcă soarta disputei.

„Trebuie să fiu sinceră și să spun că nu a fost ușor. Am fost un pic la pământ la 6-7, dar trebuie să te resetezi și sunt foarte fericită că am făcut asta azi.

Sunt fericită că am trecut de acest tur, înseamnă mult pentru mine. Condițiile nu au fost ușoare, a fost cald. Trebuie doar să fii inteligent, să vezi cum bate vântul, cum se duc mingile. Trebuie să fii inteligent. Cred că sportul te învață să-ți folosești capul.

Foarte puțini știu că locuiesc la Dubai, stau la o oră distanță și am ales să stau acasă săptămâna asta. Înseamnă mult să fiu acasă, să fiu cu gândurile mele și să dau TV-ul pe română.

E minunat. Nu am șansa să fac asta mult timp, așa că o să profit de avantaj săptămâna asta.” - a transmis Sorana, potrivit Digi Sport.

De știut:

• Caroline Garcia a câștigat Turneul Campioanelor în 2022. Cel mai sus în clasamentul WTA a fost pe locul 4 (septembrie 2018).
• Sorana Cîrstea se va duela pentru un loc în sferturi cu Maria Sakkari. A treia favorită de la Abu Dhabi a beneficiat de un „bye” (prim tur liber).
• Cîrstea și Sakkari s-au mai întâlnit de trei ori, iar Sorana conduce cu 2-1 (s-a impus în două seturi la Istanbul 2017 și Doha 2018, dar a pierdut în trei seturi la Cincinnati 2023).
• Prin calificarea în optimi, Sorana Cîrstea și-a asigurat un premiu în valoare de 13.590 de dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Mubadala Abu Dhabi Open are loc în perioada 5-11 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $922.573, iar campioana en-titre este Belinda Bencic (2023).

Capii de serie de la Abu Dhabi: Elena Rybakina (1), Ons Jabeur (2), Maria Sakkari (3), Barbora Krejcikova (4), Jelena Ostapenko (4), Beatriz Haddad Maia (6), Daria Kasatkina (7), Liudmila Samsonova (8).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:45
„Se face de râs” Nu l-a menajat pe Cristi Chivu după înfrângerile din Liga Campionilor: „Sunt singurul care vede defectele lui?”
„Se face de râs” Nu l-a menajat pe Cristi Chivu după înfrângerile din Liga Campionilor: „Sunt singurul care vede defectele lui?”
16:52
Așa poate fi neutralizat Yamal Luis Enrique a identificat soluția: „Este foarte simplu”
Așa poate fi neutralizat Yamal Luis Enrique a identificat soluția: „Este foarte simplu”
16:01
„Patru luni și jumătate de stres” FRF a dat verdictul în cazul președintelui acuzat de falsificarea actelor pentru promovarea în Liga 2
„Patru luni și jumătate de stres” FRF a dat verdictul în cazul președintelui  acuzat de falsificarea actelor pentru promovarea în Liga 2
15:32
Dan Udrea De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza. Fotbalul e slab, dar vrea să fie fudul! Nu orele, ci calitatea e problema
Dan Udrea De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza. Fotbalul e slab, dar vrea să fie fudul! Nu orele, ci calitatea e problema
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
Citește mai mult
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

FOTO I Farmec ruginit, melancolie oxidată, Micul Paris văzut din Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. Imagini fascinante din 2012
B365