​Sport Report: Ianuarie - Vâlva transferurilor în Premier League și în Europa

​Sport Report: Ianuarie - Vâlva transferurilor în Premier League și în Europa

​A început perioada de transferuri, așteptată de unii cu bucurie, de alții cu teamă. În spatele ușilor închise, cluburile se agită cu frenezie pentru a putea duce la cote și mai înalte spectacolul și mai frenetic de pe uriașele scene care sunt stadioanele. Azi, despre Liverpool, Real Madrid, Paris St. Germain, Fenerbahce, Tottenham, Inter Milano și altele. Citiți până la sfârșit și veți avea și o surpriză veselă!

Isco, in tricoul RealuluiFoto: realmadrid.com

Adrien Rabiot, dorit de Tottenham, caută un club mai puternic, deoarece consideră că gruparea londoneză este „sub” nivelul său. Jucătorul le-a spus răspicat liderilor din Ligue 1 că va pleca liber la vară, când îi expiră contractul, așa că Paris St. Germain încearcă să recupereze în ianuarie ceva din prețul lui de transfer. Barcelona nu pare indiferentă, așa că Rabiot visează.

Inter Milano ar vrea să-l readucă pe Mateo Kovacic de la Real Madrid. Milanezii au ca prioritate aducerea unui jucător de creație, care să-l pună mai bine în valoare pe Mauro Icardi. La un moment dat a circulat o variantă cu Luca Modric, sau alta cu Toni Kroos, dar acum visele s-au domolit și atenția s-a îndreptat spre coechipierul acestora de la Real Madrid. Kovacic este în prezent împrumutat la Chelsea, dar Inter vrea să-l readucă pe San Siro, unde a jucat doi ani înainte de transferul în capitala Spaniei.

PSG sau Juventus ar trebui să-i ofere starului Aaron Ramsey de la Arsenal un contract anual de peste 6,3 milioane de lire sterline (șapte milioane de euro) pentru a-l aduce gratis la vară. Tunarii au renunțat să-i mai ofere mijlocașului o prelungire de contract, așa că acesta va pleca în mod cert după finele sezonului. Se pare că „Bătrâna doamnă” torineză a pus pe masă o ofertă de 5,4 milioane de lire și negocierile sunt în toi.

Isco pune capăt zvonurilor că ar pleca la Chelsea: „Nu voi pleca nicăieri în ianuarie, sunt foarte fericit aici!”. Deși a căzut în dizgrație pe Bernabeu, Isco insistă că nu pleacă de la Real Madrid. Spaniolul a fost în primul 11 doar o dată de la venirea lui Solari și a fost huiduit după înfrângerea cu 0-3 pe teren propriu cu TSKA Moscova din Liga Campionilor.

Roma este într-o iarnă liniștită. Directorul sportiv Monchi a anunțat că nu va face transferuri în această iarnă: „Ianuarie? Toată lumea așteaptă să aducem trei-patru jucători importanți. Dar eu sunt de părere că nu trebuie făcute schimbări majore, ci doar mici adaptări în această perioadă. Dacă ai de făcut prea multe, înseamnă că ai greșit serios peste vară”.

Fenerbahce intră în cursa pentru aducerea lui Cesc Fabregas de la Chelsea. Cu apariții tot mai rare în echipă după venirea lui Maurizio Sarri, Fabregas ar putea fi unul din numele faimoase care s-ar muta în ianuarie. AC Milan părea a fi favorită pentru transfer, dar Fenerbahce a intrat cu hotărâre în competiția cu multe cluburi mari interesate de mijlocașul de pe Stamford Bridge. Președintele Ali Koc de la Fener a fost la Londra la sfârșitul lui decembrie pentru negocieri cu Chelsea.

Valencia se gândește serios la Javier Hernandez de la West Ham United. Clubul are nevoie de atacanți, iar jucătorul vrea un loc mai des în prima echipă. Aceasta ar însemna și trimiterea lui Michy Batshuayi înapoi la Chelsea, Valencia fiind nemulțumită că a înscris doar un singur gol după împrumutul de astă-vară. Dar Real Betis și Sevilla au intrat și ele pe fir, așa că nimic nu e sigur.

Crystal Palace l-ar vrea măcar pentru șase luni pe Dominic Solanke de la Liverpool. Atacantul de 21 de ani a și făcut un control medical la Londra în vederea împrumutului pe care îl dorește, deoarece avut prea puține șanse după plecarea de la Chelsea în 2017. Nu a apărut în prima echipă în acest sezon, dar Jürgen Klopp îl are în vedere cu certitudine pentru viitor. În 18 luni la Liverpool, Solanke a intrat de 28 de ori în echipă, dar n-a înscris decât o dată – într-o victorie cu 4-0 cu Brighton în ultimul meci din sezonul trecut. Celebrul antrenor Roy Hodgson este dispus să-i acorde șanse să joace cu regularitate în Premier League pentru echipa de pe Selhurst Park.

Brahim Diaz, tânărul despre care am mai scris în această rubrică, și-a ales și numărul de pe tricoul lui Real Madrid. Machester City și Real au convenit la o sumă de 13,6 milioane de lire sterline pentru transferul jucătorului de 19 ani. Acesta va semna un contract de 60.000 de lire pe săptămână (!) și se pare că a și dat o fugă la Madrid, unde și-a ales tricoul cu numărul 21.

(Surse: Daily Mail, ESPN, Marca, etc)

Gigi Becali s-a dat în spectacol cu declarații, dar și cu sunetul de apel al telefonului său (o rugăciune!) la prezentarea lui Florentin Matei, cel mai nou transfer de la Astra la FCSB. Deși uitase că l-a avut cândva în echipa de juniori, l-a plăcut foarte tare când l-a văzut jucând: „E genul de jucător care driblează, vreau să avem posesie (...) Cred că va prinde naționala în câteva luni”. Dar, după plecarea jucătorului la alt club, Becali declarase: „Dacă ăsta ajunge fotbalist, eu îmi tai capul (...) Nu s-a născut fotbalist, el s-a născut să jongleze cu mingea (...) Matei nu are nici forță, nici viteză”. (Sursa: Gazeta Sporturilor)

„Ce caută această știre aici?”, veți spune... Deh, scuzați-ne, am făcut și noi o „aroganță”, sperăm că nu ne veți cere și nouă capul.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
E groasă rău la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
E groasă rău la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
22:22
Croitoru s-a luat de o jurnalistă Întrebarea care l-a deranjat: „Nu ți-ai făcut bine temele, ai venit neinformată”
Croitoru s-a luat de o jurnalistă Întrebarea care l-a deranjat: „Nu ți-ai făcut bine temele, ai venit neinformată”
22:02
Yamal, moment stânjenitor FOTO. A refuzat să dea mâna cu o influencerință celebră la gala Balonului de Aur
Yamal, moment stânjenitor FOTO. A refuzat să dea mâna cu o influencerință celebră la gala Balonului de Aur
21:09
Djokovic, uluit de rezultat Starul din Serbia a reacționat după alegerile parlamentare din țara sa
Djokovic, uluit de rezultat Starul din Serbia a reacționat după alegerile parlamentare din țara sa
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
16:07
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Citește mai mult
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate
14:06

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur
Campionate
10:36

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365
09:39