​Rapid, reacție oficială după ce Cristina Neagu a fost înjurată de suporterii giuleșteni

​Rapid, reacție oficială după ce Cristina Neagu a fost înjurată de suporterii giuleșteni

Meciul dintre CSM București și Rapid București (31-24) a stârnit un întreg scandal în handbalul românesc, după ce Cristina Neagu a fost înjurată de suporterii giuleșteni.

Suporterii echipei de handbal feminin Rapid BucurestiFoto: Inquam Photos / George Călin

CS Rapid București - „Cristina Neagu a arătat lipsă de respect față de istoria și tradiția clubului Rapid”

După ce Federația Română de Handbal a reacționat cu privire la incidentele petrecute la meciul din Cupa României, a venit rândul oficialilor clubului Rapid București să emită un comunicat în acest sens.

„Depăşindu-şi cu mult statutul de jucătoare, Cristina Neagu a avut repetate ieşiri publice în care a acuzat direct sau voalat clubul Rapid pentru titlul câştigat sezonul trecut.

Dincolo de lipsa de respect faţă de istoria şi tradiţia clubului Rapid, lăsând la o parte şi absenţa fair play-ului, aceste declaraţii repetate nu doar că au inflamat atmosfera, dar au şi reuşit să jignească şi să întristeze în acelaşi timp fetele noastre care au reuşit o performanţă uluitoare în sezonul trecut.

Colegele de meserie ale Cristinei Neagu.

Poate dacă presa ar fi atras atenţia asupra acestor ieşiri ale jucătoarei Neagu, poate dacă CSMB ar fi avut o poziţie publică pe subiect, în raport cu angajata sa, poate dacă FRH ar fi reacţionat aşa cum a făcut-o ieri, tensiunea nu ar fi escaladat.

Pentru că aşa cum finanţarea publică vine la pachet cu obligaţii, şi statutul de bun naţional atrage după sine obligaţii de conduită publică. Atât în afara terenului (vezi exemplele de mai sus), cât şi pe parchet.

Acolo unde, pentru a te bucura de respectul total al publicului, prestaţia sportivă (mai mereu la superlativ) trebuie completată de un comportament la acelaşi nivel. Comportament de care noi, rapidiştii, în confruntările directe cel puţin, am fost văduviţi (cu regretul provenit din uriaşa admiraţie pentru sportiva Neagu admitem asta).

Nu analizăm dacă înjurăturile sportivei Neagu au fost la adresa rapidiştilor, la adresa arbitrilor sau a observatorilor. Ne dorim respect din ambele părţi, indiferent de numele celui în cauză.” - au precizat aceștia.

Rapid, în conflict cu persoana Cristina Neagu, nu cu handbalista

„Inutil de precizat, CS Rapid nu încurajează şi nu şi-a dorit sub nici o formă un conflict între suporterii Rapidului şi Cristina Neagu. Cum la fel de inutilă e şi precizarea că doar un necunoscător al fenomenului ar putea pune la îndoială valoarea handbalistică şi sportivă în general a Cristinei Neagu.

Ceea ce considerăm exagerat şi chiar manipulator este prezentarea tendenţioasă a evenimentelor: galeria Rapidului vs un bun naţional (Cristina Neagu). În primul rând pentru că atunci când în materie de handbal spunem bun naţional, pe noi, rapidiştii, gândul ne duce în primul rând la Rapid.

Rapid este nu doar o instituţie, ci un nume sacru nu doar în handbalul românesc, ci în sportul românesc în general.

Cu tot respectul cuvenit oricărui mare sportiv, nicio individualitate nu poate fi plasată mai presus decât un club istoric al României. În al doilea rând, pentru că galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu.

Pentru a înţelege mai bine diferenţa, oferim un exemplu - fiscul spaniol nu a intrat în conflict cu marele, uriaşul fotbalist Messi, ci cu contribuabilul cu acelaşi nume. Ne-am oprit la acest exemplu, pentru că şi noi apreciem sintagma Neagu - Messi al handbalului.” - au scris aceștia.

Mai mult decât atât, oficialii Rapidului au precizat faptul că cei din conducerea CSM București au contribuit în escaladarea acestui conflict, în urma căruia Cristina Neagu a fost vizată de suporterii alb-vișinii.

„Rapid şi CSMB s-au întâlnit de 4 ori în acest sezon. De 3 ori în Sala Polivalentă şi o dată în sala Giuleşti. Ultimele două partide, ambele cu CSMB în calitate de club gazdă (în campionat şi respectiv în Cupa României) au reprezentat din perspectiva organizării un abuz la adresa suporterilor Rapidului.

Atât CS Rapid, cât şi CSMB sunt cluburi în care bugetul este, în mare parte, asigurat din bani publici. La CS Rapid înţelegem nu doar responsabilitatea administrării acestui buget, ci şi obligaţiile pe care o finanţare publică le aduce în ceea ce priveşte interacţiunea cu cetăţeanul (fie el suporter sau simplu spectator).

În ciuda faptului că cele două meciuri mai sus menţionate au reprezentat evenimente publice, organizate de o instituţie publică, suporterul rapidist (mulţi dintre ei cetăţeni ai Bucureştiului şi deci contribuabili la bugetul din care este finanţat CSMB) a fost abuzat şi discriminat prin măsurile de organizare luate de clubul gazdă.” - se arată în comunicatul oficial al clubului.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:04
FCSB vrea arbitri străini Atac la Vassaras înaintea derby-ului cu Rapid: „Nu-l interesează, face ce vrea”
FCSB vrea arbitri străini Atac la Vassaras înaintea derby-ului cu Rapid: „Nu-l interesează, face ce vrea”
22:19
Assad Al-Hamlawi, în istoria Craiovei VIDEO. Doar un oltean îl depășește în cupele europene!
Assad Al-Hamlawi, în istoria Craiovei VIDEO. Doar un oltean îl depășește în cupele europene!
21:41
Replică pentru Pancu Angelescu, mesaj pentru antrenorul Rapidului înainte de derby-ul cu FCSB: „N-ai unde să-i bagi, n-ai cum”
Replică pentru Pancu Angelescu, mesaj pentru antrenorul Rapidului înainte de derby-ul cu FCSB: „N-ai unde să-i bagi, n-ai cum”
20:54
I-au cerut demisia FOTO. Nervii au cedat pe bancă: ținut cu greu de antrenor și Mailat în timp ce înjura la foc automat
I-au cerut demisia FOTO.  Nervii au cedat pe bancă: ținut cu greu de antrenor și Mailat în timp ce înjura la foc automat
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
13:12
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
12:54

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League
12:38

De acum, dacă vrei, în București te poți trata gratuit de problemele nervoase
B365
01:00
De acum, dacă vrei, în București te poți trata gratuit de problemele nervoase
Citește mai mult
De acum, dacă vrei, în București te poți trata gratuit de problemele nervoase