CSU Craiova vs AEK Atena 0-2 / Misiune dificilă pentru olteni la returul din Grecia

CSU Craiova vs AEK Atena 0-2 / Misiune dificilă pentru olteni la returul din Grecia

Încurajată de peste 3.000 de copii, CSU Craiova a început curajos partida cu AEK Atena, din prima manșă a turului III preliminar al Europa League. Grecii au reușit însă să preia controlul jocului, iar în minutul 60 au deschis scorul prin Mantalos. Livaja a marcat și el cu cinci minute înainte de final, făcându-le astfel misiunea și mai dificilă oltenilor în returul din Grecia.

HotNews.roFoto: Hotnews

Meciul retur dintre Craiova şi AEK va avea loc joia viitoare, la Atena, de la ora 21:00.

Papură:"Regretul acestei partide este faptul că nu am marcat. Să rămânem concentraţi, orice este posibil"

“Regretul acestei partide este faptul că nu am marcat. Am dus de multe ori mingea în faţa porţii, dar ne-a lipsit inspiraţia. Păcat, nu meritam să nu înscriem în seara asta. Mergem să jucăm, nu văd ce ne-ar împiedica să marcăm acolo, în retur. Pe început de joc am reuşit să avem câteva situaţii bune. I-am pus în dificultate. Important este să rămânem concentraţi, pentru că la fotbal orice este posibil”, a spus Corneliu Papură la Look Plus, potrivit News.ro.

El consideră că Universitatea Craiova nu ar fi pierdut dacă ar fi avut fanii alături: “Dacă aveam publicul în seara asta era fantastic. Am un sentiment de frustrare. Cred că ne ajuta, cel puţin cred că nu pierdeam”.

Au evoluat echipele:

CSU Craiova: Pigliacelli - Briceag, Acka, Kelic, Bancu - Ivanov (Qaka ’66), Mateiu, Cicâldău – Bărbuţ (Ioniţă ’73), M. Roman (Fortes ’73), Vătăjelu. Antrenor: Corneliu Papură

AEK Atena: Barkas - Paulinho, Vranjes, Svarnas, Hult – Simao (Krsticic ’82), A. Simoes – Verde (Oliveira ’65), F. Gerlades, Mantalos – Klonaridis (Livaja ’39). Antrenor: Miguel Cardoso

Cartonaşe galbene: Vătăjelu ’81 / Mantalos ‘90+3

Vezi mai jos cele mai importante momente ale partidei:

Final de meci. CSU Craiova - AEK Atena 0-2.

90+5' Ocazie Craiova! Vătăjelu îi pune mingea pe cap lui Fortes, dar reluarea portughezului se duce puțin pe lângă bara din stânga lui Barkas.

85' Gool AEK Atena! O nouă eroare în apărarea oltenilor, jucătorii lui AEK profită, pleacă pe contraatac și își dublează avantajul pe tabelă. Marko Livaja marchează cu un șut la colțul lung din interiorul careului. CSU Craiova - AEK Atena 0-2.

83' Fortes intră în careu, simulează șutul, dar alege să dribleze. În cele din urmă, trage din unghi, dar Barkas reușește să respingă

80' Vătăjelu e faultat de Geraldes la limita careului de 16 metri. Centrarea trimisă tot de el din lovitură liberă este una slabă.

71' Mihai Roman pleacă de la limita ofsaidului, scapă singur și e faultat de portarul grecilor. Arbitrul asistent ridică însă fanionul. De remarcat pasa foarte bună a lui Mateiu către Roman.

60' Gool AEK Atena! Oltenii pierd mingea la mijlocul terenului, Livaja îl vede foarte bine pe Mantalos, iar acesta trimite cu capul peste Pigliacelli. CSU Craiova - AEK Atena 0-1.

54' Bărbuț pătrunde în careu pe partea dreaptă și trimite perfect până la Român, aflat la șapte metri. Șutul din prima al acestuia trece însă pe lângă poartă.

46' Olandezul Dennis Johan Higler a fluierat startul reprizei a doua.

S-a încheiat prima repriză. CSU Craiova - AEK Atena 0-0

41' Vranjes reia cu capul o centrare de pe dreapta, iar mingea trece milimetric pe lângă bara din dreapta porții lui Pigliacelli, care a rămas fără reacție.

39' Antrenorul lui AEK Atena este obligat să facă prima schimbare. Accidentat, Klonaridis a fost înlocuit cu Livaja.

33' Cicâldău centrează foarte bine dintr-un corner de pe partea dreaptă, însă Mateiu nu a putut relua cu capul spre poarta celor de la AEK Atena.

20' Ocazie pentru AEK Atena! Paulinho îl depășește ușor pe Bancu în flancul drept, pătrunde în careu și centrează în fața porții. Mingea ii vine în genunchi lui Mantalos, dar trece peste poarta Craiovei.

16' Bancu trage de la aproximativ 25 de metri, însă Barkas reține cu dificultate.

10' Bancu reușește să trimită mingea în poartă, după o degajare lungă a lui Pigliacelli. Jucătorul oltenilor a fost însă semnalizat în poziție de ofsaid.

4' Debut curajos pentru olteni. Vatajelu centrează foarte bine la colțul lung, însă balonul este respins de un fundaș al echipei din Grecia.

1' A început meciul. În tribunele stadionului Ion Oblemenco se află aproximativ 3.500 de copii.

De menționat că AEK Atena se află la primul meci oficial al sezonului. În pauza competițională, formația din Grecia a disputat șapte amicale, înregistrând trei victorii, trei remize și o înfrângere.

Echipele de start:

Craiova: Pigliacelli - Briceag, Acka, Kelic, Bancu - Ivanov, Cicâldău, Mateiu - Bărbuț, M. Roman II, Vătăjelu

Rezerve: I. Popescu, Borța, Fortes, Qaka, Hreniuc, V. Constantin, Al. Ioniță II

Antrenor: Corneliu Papură

AEK Atena: Barkas - Paulinho, Svarnas, Vranjes, Hult- Simoes, Simao - Verde, Geraldes, Mantalos - Klonaridis

Rezerve: Tsintotas, Helder Lopes, Oikonomou, Nelson Oliveira, Krsticic, Livaja, Almpanis

Antrenor: Jose Miguel De Azevedo Cardoso

Confruntarea se anunță a fi una destul de dificilă pentru olteni, ținând cont de faptul că se va disputa fără suporteri, ca urmare a incidentelor de la partida cu Honved Budapesta, din turul doi preliminar al Europa League. În schimb, la meci vor putea asista copiii cu vârste sub 14 ani, cu condiția ca aceștia să vină în grup organizat de instituțiile de învățământ.

Partida dintre CSU Craiova și AEK Atena va fi condusă de o brigadă din Olanda. La centru se va afla Dennis Johan Higler, ajutat la cele două linii de către Johan Balder și Joost Van Zuilen. Al patrulea oficial a fost desemnat Allard Lindhout.

În cazul în care va trece de AEK Atena (Grecia), Craiova va evolua în play-off cu Sparta Praga (Cehia) sau Trabzonspor (Turcia). Partidele din play-off-ul Europa League se dispută la 22 şi 29 august.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:41
Stoinov nu mai rămâne la Dinamo Anunțul făcut de agent: când pleacă și pe ce sumă va părăsi clubul
Stoinov nu mai rămâne la Dinamo Anunțul făcut de agent: când pleacă și pe ce sumă va părăsi clubul
19:06
„Aproape că-ți era milă” Povestea primului meci cu Suedia, 7-1, acum 91 de ani, la Stockholm
„Aproape că-ți era milă” Povestea primului meci cu Suedia, 7-1, acum 91 de ani, la Stockholm
18:25
Stanciu, negocieri cu FCSB Primul mesaj transmis de mijlocaș: „Nea Gigi, dacă sunt dorit de voi...”
Stanciu, negocieri cu FCSB Primul mesaj transmis de mijlocaș: „Nea Gigi, dacă sunt dorit de voi...”
19:16
A murit Constantin Cojocaru Antrenorul campioanei mondiale U20 din 1995 s-a stins la 81 de ani
A murit Constantin Cojocaru Antrenorul campioanei mondiale U20 din 1995 s-a stins la 81 de ani
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
Reghecampf, prezentat oficial!   VIDEO.   Noul antrenor al FCSB:  „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Superliga
15:50
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Citește mai mult
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Decizie-șoc pe lista FIFA!  Vassaras  a exclus un central cu 15 ani vechime  și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Diverse
12:42

Blocuri în loc de templu   REPORTAJ.   Aici a devenit Pele rege!  Rasunda, stadionul legendar din Stockholm care a dispărut, și povestea care l-a trimis în istorie
Liga Națiunilor
14:00

ESENȚIAL | Scenariul caloriferelor reci într-un sfert de oraș. ELCEN: Dacă CET Vest nu e gata, CET Grozăvești poate asigura suplimentar apa caldă, nu și căldura
B365
23.09