Mircea Lucescu și înfrângerea contra Barcelonei: Ce l-a mulțumit pe antrenorul român

​Dinamo Kiev nu a reușit să dea marea lovitură pe Camp Nou în fața unei echipe a Barcelonei care este departe de ceea ce reprezenta anii trecuți în Champions League. Cu toate că a pierdut (1-0), Mircea Lucescu a avut și motive de satisfacție.

Mircea LucescuFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ce spune Mircea Lucescu despre înfrângerea cu FC Barcelona

"Sunt dezamăgit de rezultat și dezamăgit de prima repriză. Mi-a plăcut cum am jucat în partea secundă, când am scăpat de teama de a evolua împotriva Barcelonei. Puteam obține mai mult de la acest meci la modul în care am jucat în repriza a doua, mi-a plăcut.

Jucătorii noștri trebuie să înțeleagă că acesta este nivelul Champions League, la el trebuie să ne ridicăm. Jucătorii Barcelonei nu au fost doar rapizi și tehnici, ci și agresivi, au comis 18 faulturi.

În a doua repriză am scăpat de teamă și am ieșit la atac, dar Barcelona a fost foarte agresivă. În startul meciului, am avut o ocazie trei contra unu, dar am luat decizii greșite. La acest nivel, e nevoie să marchezi. Golul ar fi schimbat mult jocul.

De ce nu marcăm noi și Șahtior în Champions League? Pentru că nivelul campionatului este mult mai scăzut decât cel din Champions League.

Când joci împotriva unor astfel de echipe, îți dai seama că mai ai mult de muncă" - Mircea Lucescu, la conferința de presă, conform sport.ua, citați de Digisport.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Barcelona și Dinamo Kiev.

Grupa E, clasament:

1 Bayern Munchen 9 puncte (12-0)

2 Benfica 4 (3-4)

3 Barcelona 3 (1-6)

4 Dinamo Kiev 1 (0-6).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
LIVE    Franța - Spania,  prima semifinală de la CM 2026 » Doue ratează o ocazie uriașă! Putea transforma total finalul meciului
Campionatul Mondial
22:15

Citește mai mult

Tranzacție ciudată  UTA a cesionat   venituri uriașe  către un antrenor care n-a lucrat niciodată la club! 
Superliga
22:36

De ce a lipsit Burleanu de la Supercupă  Președintele FRF,   chemat de FIFA la Mondial!  Condiții de lux pentru Burleanu: ce va face în SUA
Campionatul Mondial
21:02

Messi e peste tot!  Nu face doar parte din atacul argentinian,   el este atacul argentinian
Campionatul Mondial
19:04
Messi e peste tot! Nu face doar parte din atacul argentinian, el este atacul argentinian
Citește mai mult
Messi e peste tot! Nu face doar parte din atacul argentinian, el este atacul argentinian
Știri ultima oră
22:15
LIVE Franța - Spania, prima semifinală de la CM 2026 » Doue ratează o ocazie uriașă! Putea transforma total finalul meciului
LIVE Franța - Spania, prima semifinală de la CM 2026 » Doue ratează o ocazie uriașă! Putea transforma total finalul meciului
23:00
Craiova merge în Bulgaria! Oltenii și-au aflat următoarea adversară din drumul spre Liga Campionilor » Calificare după un 4-0 zdrobitor

23:18
„Lovitura e foarte puternică” FOTO. Un fost arbitru a analizat pentru GOLAZO.ro penalty-ul primit de Spania
„Lovitura e foarte puternică” FOTO. Un fost arbitru a analizat pentru  GOLAZO.ro penalty-ul primit de Spania
22:36
Tranzacție ciudată UTA a cesionat venituri uriașe către un antrenor care n-a lucrat niciodată la club!
Tranzacție ciudată UTA a cesionat venituri uriașe către un antrenor care n-a lucrat niciodată la club! 
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cum să ajungă România la Mondial

Cătălin Tolontan: Cum să ajungă România la Mondial

Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

Dan Udrea: Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

La judecata lui  Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude
Unde e  naționala noastră

Cătălin Tolontan: Unde e naționala noastră

Fiecare cu tenisul lui

Cristian Tudor Popescu: Fiecare cu tenisul lui

Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre
Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dan Udrea: Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day
Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi
Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Dan Udrea: Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Zlatan, Henry și cazul Balogun

Silviu Tudor Samuilă: Zlatan, Henry și cazul Balogun

Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului <span>Trump-Infantino</span>
A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Theodor Jumătate: A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Uzbekul care  voia să trimită Franța acasă

Cristian Geambașu: Uzbekul care voia să trimită Franța acasă

Nu mai e valabil  «scopul scuză mijloacele»?

Dan Udrea: Nu mai e valabil «scopul scuză mijloacele»?

Mai rar așa  ciomăgari și simulanți!

Dan Udrea: Mai rar așa ciomăgari și simulanți!

Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

Theodor Jumătate: Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

O blasfemie și o deconspirare

Cristian Geambașu: O blasfemie și o deconspirare

Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție
Noaptea magică a lui  Martinez

Silviu Tudor Samuilă: Noaptea magică a lui Martinez

Top stiri
„Spovedania” lui Nedelcu    VIDEO.     „Bunicul vindea fier vechi  ca eu să merg la fotbal” » Momentul critic când putea fi dat afară de la Academia Hagi
Superliga
18:02

FCSB, exclusiv pe Voyo?  Pro TV a făcut ofertă pentru a transmite   debutul roș-albaștrilor în Conference League  doar pe platforma de streaming
Conference League
13:21

Peste 18 milioane de euro evaporate    Statul român primește o nouă lovitură  în falimentul „Dinamo-Badea”. Cine are de câștigat
Special
14:29

FOTO | Înghețată Dubai retrasă din magazinele Lidl din București și din țară. Ar putea conține urme de nuci caju, un pericol pentru persoanele alergice
B365
10:10