VIDEO Momente incredibile la Cupa Africii pe Națiuni - Un arbitru a fluierat greșit finalul meciului de două ori

Scene nemaivăzute pe terenul de fotbal au avut loc, miercuri, la Cupa Africii pe Națiuni: arbitrul Janny Sikazwe a fluierat de două ori finalul jocului înainte de minutul 90, la meciul dintre Tunisia și Mali.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iniţial, Sikazwe a fluierat de final în minutul 85. Jocul s-a reluat totuşi, iar centralul a fluierat din nou în minutul 89:49.

Mali s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Kone, în minutul 48, din penalti. În minutul 87, după primul "fluier final" tot de la Mali a fost eliminat Toure.

După al doilea fluier de final, staful Tunisiei s-a repezit la brigada de arbitri pentru a protesta şi i-au indicat în mod repetat centralului ceasul, semn că a fluierat prea devreme.

Potrivit The Athletic, la 20 de minute după fluierul final, conferinţa de presă a selecţionerului din Mali, Mohamed Magassouba, a fost întreruptă de oficiali ai Confederaţiei Africane de Fotbal, aceştia spunând că se vor juca ultimele minute. Jocul părea gata să se reia la 40 de minute după fluierul final, însă jucătorii tunisieni nu au mai revenit în echipament de la vestiare, spre deosebire de cei din Mali.

Arbitrul de rezervă, Helder Martins de Carvalho, care l-a înlocuit pe Sikazwe, a fluierat din nou finalul, încheind jocul a treia oară.

Sikawze a arbitrat finala ediției din 2017, dintre Camerun şi Egipt, finala din 2016 a Cupei Mondiale a Cluburilor şi două meciuri de la Cupa Mondială din 2018, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:24
Adjudecat! Cât s-a plătit pentru fostul stadion construit la Mârșa în epoca lui Ceaușescu

13:35
Nu vor juca în FCSB - Rapid! Pierderi importante pentru cele două cluburi, înainte de derby-ul din Superliga

14:20
LeBron James, furios! FOTO. Starul de la Philadelphia 76ers, dialog aprins cu un fan advers » De la ce a pornit conflictul

11:59
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365