Șeful FIFA, răspuns acid pentru cei care l-au criticat pentru selfie-ul făcut lângă sicriul lui Pele

Criticat pe rețelele de socializare după ce și-a făcut un selfie lângă sicriul legendarului Pele, Gianni Infantino (președintele FIFA) a reacționat pe Instagram.

Gianni Infantino a venit la sicriul lui PeleFoto: Andy Stenning / MirrorPix / Profimedia Images

Explicațiile lui Gianni Infantino după selfie-ul făcut lângă sicriul lui Pele

Șeful forului mondial a explicat că a vrut să îi ajute pe foștii colegi ai lui Pele și că, din punctul său de vedere, gestul său nu a fost unul greșit.

„Sunt stupefiat să aflu că, aparent, am fost criticat de unii oameni pentru că mi-am făcut un selfie și mai multe poze la ceremonia de ieri.

Aș vrea să clarific că am fost onorat de faptul că foști coechipieri sau membri ai familiei lui Pele mi-au cerut să fac câteva poze cu ei. Și, evident, am acceptat pe loc.

În cazul selfie-ului, foștii colegi ai lui Pele voiau să facem un selfie împreună, dar nu știau cum. Astfel, pentru a-i ajuta, am luat telefonul unuia dintre ei și am făcut un selfie.

Dacă ajutorul oferit unui fost coleg al lui Pele stârnește critici, mă bucur că le primesc și voi continua să le fiu de ajutor celor care au contribuit la scrierea unor pagini legendare pentru fotbal.

Am atât de mult respect și admirație pentru Pele încât nu aș face niciodată ceva prin care să îl tratez cu lipsă de respect.

Sper ca cei care au publicat sau spus lucruri fără să știe sau să încerce să afle adevărul să aibă decența și curajul de a admite că au greșit și să își corecteze greșeala” - Gianni Infantino.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:56
Șucu jr, impus titular? Cum și-a explicat Pancu decizia: „Stare de nemulțumire, mă simțeam dator”

19:19
Decizii radicale luate de Pancu Rapid, surprize uriașe în primul „11” cu Csikszereda!

21:07
„Ne-am bătut joc” VIDEO: Daniel Oprița și-a pus la zid jucătorii + „Înțepături” pentru CS Dinamo: „Știți jocul ăla din copilărie?”

20:29
LIVE Rapid - Csikszereda, în etapa #14 din Superliga » Triplă schimbare făcută de Pancu la pauză
LIVE Rapid - Csikszereda , în etapa #14 din Superliga » Triplă schimbare făcută de Pancu la pauză
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
12:07
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate
11:51

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special
07:00

FOTO | Cum se vede de sus Promenada Mall, acum în plin proces de extindere și-n sus, și-n jos. Va avea 11 etaje și  cea mai mare parcare subterană din țară: 1600 de locuri pe  7 niveluri
B365
07:38