Mesajul președintelui FRF pentru Gică Hagi după cucerirea titlului cu Farul Constanța

​Farul Constanța a câștigat ediția 2022/23 a SuperLigii cu o etapă înainte de finalul campionatului. Constănțenii au învins-o în penultima etapă pe FCSB (3-2), după ce roș-albaștrii au condus cu scorul de 2-0.

Razvan BurleanuFoto: Cronos / Alamy / Alamy / Profimedia

>>> Farul Constanța anunță primele transferuri în calitate de campioană a României

Răzvan Burleanu l-a felicitat pe Gică Hagi pentru cucerirea titlului în SuperLiga

Gică Hagi a demonstrat încă o dată faptul că munca depusă la Farul este una complexă și care dă rezultate.

Regele a câștigat titlul cu echipa constănțeană, în fața celor de la FCSB și a celor de la CFR Cluj, echipe cu jucători de valoare și cu bugete mult peste cel al marinarilor.

Evident, realizarea acestuia nu a trecut neobservată, iar Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a avut un mesaj pentru managerul Farului.

„I-am scris să îl felicit, cred că a primit multe mesaje, mii. Întreaga lui performanță se confundă cu performanța clubului. Cred că și el va dori, la un moment dat, să iasă din acest proiect, să accepte o altă altă provocare, dar, totodată va rămâne lipit de proiectul acesta, este unul de familie, a investit bani, multă energie.”

Mai mult decât atât, Burleanu a subliniat că Hagi nu a ieșit din atenția Federației Române de Fotbal pentru postul de selecționer al echipei naționale și nu exclude o potențială înțelegere în perioada următoare.

„Este normal să aibă un asemenea vis (n.r. să fie selecționerul României), știți ce discuții au fost. El mereu va fi un antrenor în atenția Federației Române de Fotbal. Trebuie să fie pe lista antrenorilor care pot duce naționala la un turneu final.” - a transmis Răzvan Burleanu, potrivit Digi Sport.

>> Gică Popescu și bugetul de care a avut nevoie Farul pentru a deveni campioană

>> Antrenorul FCSB-ului și explicația pentru o seară neagră

>> Ce urmează la FCSB după ratarea titlului - Salariile pe care le încasează Valeriu Argăseală și Mihai Stoica

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Operațiune esențială”    VIDEO+FOTO  Moment important azi, la   stadionul Dinamo
Superliga
26.02

Citește mai mult

Pancu cere pedepse mari    Antrenorul lui CFR, reacție categorică în   scandalul pariurilor:  „Privarea de libertate!” + Despre ce meciuri spune Chipciu că sunt «cu cântec»

Dinamoviștii, mesaj categoric     Ce a transmis  Peluza „Cătălin Hîldan” despre un posibil noncombat cu FC Argeș

Ce interes au Vassaras și Kovacs în Arabia Saudită?  Concluzie șoc: România și arbitrul ei nr. 1 sunt   principalii prestatori de servicii  în liga de miliarde a saudiților

Știri ultima oră
23:39
Frică de Mondial De ce se tem federațiile europene că vor pierde bani la turneul final. Problema e în SUA

22:16
„A fost mai mult o sperietură” Veste importantă pentru FCSB, înaintea meciului capital cu UTA Arad

23:34
Inter, țintă de la Real Madrid Ce jucător al „galacticilor” ar putea ajunge sub comanda lui Cristi Chivu

22:21
Cu tricoul la gură FOTO. Imagini puternice în Brazilia: gestul făcut de Corinthians împotriva abuzurilor rasiste la adresa lui Vinicius

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Cătălin Tolontan: Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii
Tribuna nu e tribunal

Cristian Tudor Popescu: Tribuna nu e tribunal

De ce și de cine se ascunde Mircea Lucescu?

Dan Udrea: De ce și de cine se ascunde Mircea Lucescu?

De-a păcălitelea

Radu Naum: De-a păcălitelea

Radu Naum: <span>De-a</span> păcălitelea
Doamna Nu știu

Cristian Geambașu: Doamna Nu știu

Cristian Geambașu: Doamna Nu știu
Câinii roșii nu erau javre!

Cristian Geambașu: Câinii roșii nu erau javre!

Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!
Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul
Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?
Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă
Petrică și o „scandare istorică”

Cristian Geambașu: Petrică și o „scandare istorică”

Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Cătălin Tolontan: Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini
Cum îl oprim pe Vinicius?

Silviu Tudor Samuilă: Cum îl oprim pe Vinicius?

Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! <span>Ne-am</span> lămurit și cu Hațegan…
Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Cristian Geambașu: Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!
Al Naibii  Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!
Nevoia de răspunsuri

Silviu Tudor Samuilă: Nevoia de răspunsuri

Top stiri din sport
Djokovic vs Alcaraz ține piept fotbalului  Comparația audiențelor TV dintre   Liga 1 și evenimente tari din alte sporturi.  Unde sunt handbalul, rugby-ul și finala de hochei de la JO
Media

„O glumă de prost gust”  Naționala de hochei feminin a SUA iese la atac după ironiile lui Trump:   „Umbrește succesul nostru”  » Reacție și din echipa masculină
Jocurile Olimpice

„Suntem vinovați”  Mihai Stoica a dezvăluit motivul pentru care FCSB este aproape   să rateze  play-off-ul: „Prea multe contra noastră”

„Zici că-i Procesul Etapei la palat”     VIDEO.   Denis Alibec,   replică fabuloasă  pentru Becali: „Să cumpere toată Liga 1 și să joace FIFA cu noi”

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
27.02

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %