Ovidiu Burcă, după o promovare nesperată cu Dinamo: „Vom sărbători trei zile și trei nopți”

Dinamo București a reușit după doar un an să promoveze în SuperLigă, iar un mare merit îl are antrenorul principal Ovidiu Burcă, cel care a reușit să ducă echipa în extremis în play-off-ul ligii secunde.

Ovidiu BurcaFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Ovidiu Burcă și „nebunii” care au făcut posibilă promovarea lui Dinamo

Dacă la începutul sezonului nimeni nu dădea șanse celor de la Dinamo să promoveze, cu datorii mari și interdicție la transferuri, finalul de campionat a adus bucuria în tabăra „câinilor”.

La finalul dublei manșe cu FC Argeș, antrenorul Ovidiu Burcă nu și-a putut stăpâni entuziasmul și a cântat alături de jucători la finalul interviului.

„Suntem aici datorită lor (n.r. suporterilor), datorită unor nebuni, care nu au abandonat. Victoria este a lor. A fost un parcurs, o excursie fantastică.

Dacă nu crezi, miracolele nu se întâmplă. Când este atât de greu, bucuria este imensă. Sunt fericit pentru ei, s-au chinuit, au plecat dezamăgiți, au susținut clubul și nu au renunțat.

Nici noi nu am renunțat. A fost greu, dar cum am găsit conexiunea cu fanii, s-a produs magia.

La fotbal e posibil orice, e complicat. Încerc să rămân calm, dar începutul reprizei a fost greu. Mă felicit și pe mine, am trecut prin multe ca să ajung aici.

În 2013, când am terminat fotbalului, am vrut să ofer ceva fotbalului românesc. M-am ambiționat să cred în principiile mele. Și în România se poate întâmpla altfel.

Sunt mâhnit de ce s-a întâmplat zilele trecute, lipsă de fairplay (n.r, din partea celor de la FC Argeș). Sper ca în al 12-lea ceas să reflecte ce au făcut. Au făcut fel de fel de acuzații, au încercat să facă un joc murdar.

Un club care nu a făcut ce trebuie, să meargă acasă. Acest lucru ne-a lăsat un gust amar.

Am jucat fotbal ca să învăț tainele meseriei de antrenor. Ăsta a fost visul meu. Avem niște oameni care ne-au dat liniște. O să sărbătorim trei zile și trei nopți” – a declarat Ovidiu Burcă la finalul partidei, pentru DigiSport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:50
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

00:12
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița

„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”

23:46
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

Soluția Ciucu pentru parte din problemele cu apa caldă și căldura din București. Cuvântul magic e SACET
B365
28.10