Primii jucători la care a renunțat Gică Hagi, după câștigarea campionatului

Farul Constanța s-a reunit joi pentru pregătirea noului sezon, iar formația lui Gheorghe Hagi a anunțat despărțirea de unul dintre jucătorii care au contribuit la cucerirea titlului de campioană.

Gica HagiFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Farul s-a despărțit de Vlad Morar – Cantonamente în Poiana Brașov și Polonia

În ziua în care au efectuat vizita medicală și vor pleca în primul stagiu de pregătire de la Poiana Brașov, cei de la Farul au anunțat despărțirea de atacantul Vlad Morar.

Jucătorul în vârstă de 29 de ani a marcat patru goluri în sezonul recent încheiat, în 22 de partide disputate.

Un alt fotbalist aflat la final de contract este fundașul Rolandas Baravykas, care nu va mai face parte din lot în sezonul viitor.

La capitolul sosiri, campioana României a bifat până acum două mutări, brazilianul Rivaldinho și Nicolae Carnat.

După primul cantonament, formația pregătită de Gică Hagi va merge în Polonia, unde va disputa partide amicale cu Pogon Szczecin, Banik Ostava și Warta Poznan.

Farul Constanța începe noul sezon pe 8 iulie, când va disputa Supercupa României în fața lui Sepsi Sfântu Gheorghe.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cel mai top arbitru din Europa”   Istvan Kovacs,  lăudat după prestația din Liverpool - PSG: „Meci mare al românului. Nu s-a lăsat păcălit”
Liga Campionilor
11:15

Citește mai mult

Mesaj pentru Șumudică  Președintele FRF  cere dovezi după insinuările de dopaj la adresa FCSB: „Să nu ezite”
Superliga
10:45

„Cel mai bun meci”  Arne Slot surprinde după ce  Liverpool a fost eliminată  de PSG + Luis Enrique: „Noi am meritat puțin mai mult”
Liga Campionilor
09:50

Theodor Jumătate Avem  arbitru  de finală Champions League
Opinii
09:42

Pregătiți de retur Joyskim Dawa și David Miculescu, despre duelul cu Lyon: „Unii credeau că  o să ne facem de râs”
Europa League
09:00

„Nunez, o rușine!”  Cel mai scump transfer din istoria lui Liverpool,  aspru criticat  de o legendă a Stelei: „A fost de pe altă planetă”  
Liga Campionilor
10:11

Liverpool, OUT din UCL PSG se impune pe Anfield:  Donnarumma, senzațional  la penalty-uri! Știm deja primul duel din sferturi
Liga Campionilor
01:06

Date oficiale Ce au în comun Pro TV,  fotbalul românesc  și Călin Georgescu
Superliga
11.03