Replica clubului Rapid, numit „sclav” de patronul FCSB – Propunerile giuleștenilor pentru regula U21

Replica clubului Rapid, numit „sclav” de patronul FCSB – Propunerile giuleștenilor pentru regula U21

FCSB a cerut eliminarea regulii U21 începând cu ediția 2023/24 a SuperLigii, dar propunerea a fost respinsă de Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal. După ce a părăsit ședința, Gigi Becali i-a atacat pe rivalii din prima ligă de fotbal a României.

Stadionul Giulesti - RapidFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Soluțiile propuse de Rapid și cauza eșecului lui Gigi Becali

La finalul ședinței de la sediul LPF, patronul celor de la FCSB a lansat un atac la adresa clubului Rapid și a acționarului său majoritar, Dan Șucu, care însă nu a participat la adunare.

În replică, giuleștenii au emis un comunicat oficial în care precizează poziția față de regula U21, dar își și exprimă surprinderea față de ieșirea lui Gigi Becali.

„Rapid are mare încredere în tinerii jucători, asumându-și investiții substanțiale pe termen lung. Iar așa-numita „Regulă U21” este, în principiu, în condordanță cu această dorință. Bineînțeles, asta nu înseamnă că este și perfectă. Fotbalul profesionist trebuie să fie o afacere privată, iar investitorii să aibă posibilitatea de a identifica și, de ce nu, corecta anumite neajunsuri ale regulilor care îl guvernează.

De pildă, ne-am dori ca promovarea jucătorilor tineri să nu fie prevăzută în regulamente ca o constrângere, ci mai degrabă ca o facilitate. Per total, cluburile nu ar trebui să fie forțate să contribuie la viitorul echipei naționale, ci dimpotrivă, încurajate.

Astfel, așteptarea noastră este ca toți colegii din Liga 1 să fie deschiși în a promova cât mai mulți tineri talentați în rândurile echipei de seniori, iar aceste eforturi să fie susținute în egală măsură și de Federația Română de Fotbal, nu doar de investitorii privați. Spre exemplu, crearea unor sisteme de recompensare a celor care promovează constant jucători tineri în Liga 1 ar putea fi o soluție ceva mai bună decât instituirea unor constrângeri.

Însă astfel de schimbări vin în urma unor propuneri făcute din timp, în urma consultării specialiștilor și, nu în ultimul rând, colegilor din competiție. Nu putem fi de acord ca, în loc să schimbăm opinii și puncte de vedere, să ne rezumăm doar la a fi sau nu de acord cu propunerea unui cowboy singuratic. Care, de altfel, după ce nu a convins auditoriul, a plecat supărat și a început un monolog în fața presei, spunându-și oful cu privire la persoane care nici nu erau de față.

În final, arătăm că nu am fost surprinși nici de limbajul colorat al colegului de competiție, nici de dorința de a-și impune punctul de vedere cu orice preț. Din contră, surprinși am fi fost dacă am fi aflat de propunerile acestuia din timp, dacă am fi avut ocazia să dezbatem și să schimbăm idei. Pentru că, deși suntem în al treilea deceniu al secolului 21, încă suntem pregătiți să fim surprinși de normalitate. Normalitate pe care, însă, am văzut-o din partea colegilor care ne-au felicitat cu ocazia aniversării centenarului, ocazie cu care le mulțumim încă o dată” – a precizat clubul Rapid, pe site-ul oficial.

Programul noului sezon din SuperLiga – Duelurile primei etape și marile derbiuri

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:51
„Nu avem nevoie de asta” Nicolescu a ieșit în față după scandările xenofobe de la Sf. Gheorghe + „săgeți” către Dioszegi
„Nu avem nevoie de asta” Nicolescu a ieșit în față după scandările xenofobe de la Sf. Gheorghe + „săgeți” către Dioszegi
23:29
Le-a cerut să iasă de pe teren FOTO. Gestul lui Laszlo Dioszegi după scandările xenofobe de la meciul cu Dinamo
Le-a cerut să iasă de pe teren FOTO. Gestul lui Laszlo Dioszegi după scandările xenofobe de la meciul cu Dinamo
22:58
De neoprit VIDEO+FOTO. Cuplul Pascual - Armstrong lovește din nou! Decisivi și cu Sepsi
De neoprit VIDEO+FOTO. Cuplul  Pascual - Armstrong lovește din nou! Decisivi și cu Sepsi
00:20
„Vreau să vorbesc despre asta” Ce a spus Cîrjan despre relația cu Hagi la națională: „Așa a fost să fie”
„Vreau să vorbesc despre asta” Ce a spus Cîrjan despre relația cu Hagi la națională: „Așa a fost să fie”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România <span>într-un</span> instantaneu
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Top stiri
FRF: „Demarăm anchetă!”   GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre  petrecerea cu alcool  a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Nationala
08.10
FRF: „Demarăm anchetă!” GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre petrecerea cu alcool a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
Citește mai mult
FRF: „Demarăm anchetă!”  GOLAZO.ro a întrebat Casa Fotbalului despre petrecerea cu alcool a staff-ului U21 alături de Nicu Gheară
FCSB - Rapid nu se mai joacă luni!   LPF a dat peste cap toata etapa #13.  Dinamo și Craiova, mutate pentru a face loc derby-ului
Superliga

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse

Vietnamez în București: o opțiune cinstită în Floreasca: Pho Bo cu tot ce trebuie și pachețele crocante la Duc Tam Phuc
B365
09.10