FC U Craiova 1948 a produs surpriza etapei a 8-a din SuperLiga României și a învins-o fără emoții pe campioana en-titre Farul Constanța, cu scorul de 4-0.

*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*
Farul Constanța, de nerecunoscut în Bănie
FC U Craiova 1948 a obținut cea mai clară victorie din acest sezon al SuperLigii României.
Cu un antrenor interimar pe banca tehnică, formația din Bănie a surclasat campioana României și a câștigat cu scorul de 4-0, la capătul unui meci în care Farul a fost de nerecunoscut.
Cu toate că oaspeții au avut câteva ocazii bune în startul jocului, cei care au deschis scorul au fost oltenii. Van Durmen a punctat pentru 1-0 cu o lovitură de cap (min 18).
Gazdele și-au majorat avantajul în prelungirile primei reprize prin Dragoș Albu (min 45+1), care a fost servit perfect de Aurelian Chițu.
În repriza secundă jocul a continuat în aceeași direcție, iar oltenii au marcat iarăși în minutul 58 prin Baeten.
Până la final, a punctat și Bauza (min 80), care a profitat de o minge respinsă greșit de Aioani.
Scor final 4-0, iar Farul suferă cel mai drastic eșec din acest sezon. Campioana este pe 9 cu 9 puncte, în timp ce Craiova lui Mititelu a urcat pe 8 și a egalat-o pe Farul.
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre FC U Craiova 1948 și Farul Constanța
SuperLiga, etapa 8
Petrolul Ploiești - Oțelul Galați 2-2
Rapid București - Dinamo București 4-0
2 septembrie
FCSB - Universitatea Craiova 3-0
3 septembrie
Universitatea Cluj - Poli Iași - AMÂNAT
FC U Craiova 1948 - Farul Constanța
4 septembrie
13:00 Universitatea Cluj - Poli Iași (se reia din min 54)
18:30 FC Botoșani - Hermannstadt
21:30 Sepsi Sfântu Gheorghe - UTA Arad
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro