​FedCup: Sorana Cirstea, după ce a fost aleasă să joace  Irina Begu: "Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme"

Clasată mai bine în ierarhia WTA, Sorana Cirstea (34) se așteptă să fie titulară împotriva Elveției în confruntarea din FedCup. Florin Segărceanu (căpitanul nejucător) a ales-o însă pe Irina Begu (38), iar reacția Soranei a venit prompt: "Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme".

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce a spus Sorana Cirstea

"Normal, mă aşteptam să joc, aceasta era prima idee, având în vedere că eram a doua, însă tot timpul am spus-o: căpitanul decide. Am venit la FedCup, nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Atât timp cât am fost sănătoasă, m-am prezentat şi m-am pus la dispoziţia căpitanului şi la dispoziţia echipei. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa. Dacă vrea să joc simplu, joc simplu, dacă vrea să joc dublu, joc dublu, dacă vrea să bat din palme, bat din palme. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa şi România" - Sorana Cirstea.

Părerea Simonei Halep

"Nu știu cum o ia fiecare, dar Irina are un joc complet pe zgură. Așa a considerat domnul Segărceanu și cu siguranță s-a gândit la acest lucru. A analizat toate momentele din această săptămână și din acești ani. Sper să fie o decizie bună. Sper să câștigăm ambele meciuri de sâmbătă și mai vedem" - Simona Halep.

Cum motivează Florin Segărceanu decizia

"E un raționament din punct de vedere tactic. Acest teren e un pic mai bun pentru stilul de joc al Irinei. Nu ne gândim că vom câștiga primele 3 meciuri. Le abordăm cu aceeași atenție pe toate 5" - Florin Segărceanu.

FedCup: România vs Elveția - Simona Halep deschide "balul" cu Viktorija Golubic

Echipa României: Simona Halep (1 la simplu, 77 la dublu ), Sorana Cîrstea (34 la simplu, 153 la dublu), Irina Begu (38 la simplu, 25 la dublu) și Mihaela Buzărnescu (40 la simplu, 65 la dublu) au fost convocate de căpitanul nejucător Florin Segărceanu şi de antrenoarea Alina Tecşor.

Echipa Elveției: Timea Bacsinszky (46 la simplu, 136 la dublu), Viktorija Golubic (115 la simplu, 71 la dublu), Jil Teichmann (135 la simplu, 209 la dublu), Patty Schnyder (149 la simplu). În vârstă de 39 de ani, Schnyder revine după o pauză de şapte ani în echipa de Fed Cup a Elveţiei.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.

România vs Elveția se va disputa în zilele de 21 și 22 aprilie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

Partidele vor putea fi urmărite în direct pe Digisport și Telekom Sport și LiveText pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
S-a încheiat etapa #6  Dinamo e  lider după 11 ani în Liga 1!  Clasamentul actualizat
Superliga
24.08

Citește mai mult

Decizie în cazul lui Musi  Ce se va întâmpla cu jucătorul lui Dinamo după  eliminarea din meciul cu U Cluj

MM a răbufnit în direct   Întrebarea care l-a scos din sărite:  „Tu crezi asta, poate și eu, dar nu și Gigi! Am încheiat orice discuție!”

Kopic se întoarce!  Pe cine va prelua după despărțirea de Dinamo »  5 promovări în ultimii 6 ani!  Va antrena un fost rival din Liga 1
Campionate

Știri ultima oră
09:37
„Vom ajunge la același nivel” Radu Drăgușin, încrezător după ce Fiorentina a fost demolată în derby-ul cu Roma: „Se va vedea pe teren”

08:00
Problemele continuă la CFR Motivul pentru care acționarul a sistat finanțarea: „Vă rog să mă credeți”

07:00
De la LeBron James la națională Noul selecționer al României l-a antrenat pe „Rege” la Lakers: „Vreau să construim ceva de durată”

00:28
Coșmar pentru „Dragon” FOTO. Drăgușin, umilit de Roma! Prestație de uitat în fața lui Malen și Dybala

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo <span>-</span> U Cluj
Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Top stiri
Oprița, gata să plece de la Steaua!   Antrenorul ar putea semna cu  rivala din Liga 2  + Cine vrea să-i ia locul: „Sunt disperat!”
Liga 2

„Să-l protejez? Are 23 de ani”    VIDEO.  Coelho, uimit când a fost întrebat  de ce a fost lăsat Baiaram pe bancă:  „Trebuie să fac asta?”

Ceferin, atac la Infantino  Șeful UEFA, despre  relația dintre elvețian și Trump:  „Ești naiv dacă crezi că ți-e prieten” » Întâmplarea care l-a șocat

Mesaj de la Jumbo, magazinul-capcană inclusiv în București, unde intri să iei o foarfecă și ieși cu cardul gol, bine că nu vând și pe caiet! Ce spune retailerul despre prețuri
B365