Maria Sharapova, după eliminarea de la Roma: "Am luptat bine. Diferența de ore petrecute pe teren în acest turneu și-a spus cuvântul"

Aflată la a doua semifinală din acest sezon, Maria Sharapova a cedat în fața Simonei Halep, liderul mondial câștigând în trei seturi, scor 4-6, 6-1, 6-4. Rusoaica a explicat cauzele eșecului de la Roma, invocând și faptul că ea a petrecut mai multe ore pe teren la acest turneu față de Halep. "Este evident că diferența de ore petrecute pe teren în acest turneu dintre noi și-a spus cuvântul, dar când intri pe teren nu mai contează asta", a spus Sharapova.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am simțit că am lovit mingea bine în primul set, dar nu am servit deloc bine. Nu am avut suficientă viteză și ritm la serviciu, iar pe final de meci mi-am pierdut și acuratețea la retur. Este evident că diferența de ore petrecute pe teren în acest turneu dintre noi și-a spus cuvântul, dar când intri pe teren nu mai contează asta.

Am luptat bine. Mereu când joc contra Simonei e un meci în care contează pregătirea fizică. Deși am stat mai mult pe teren, am făcut față cu bine. Plec de aici cu multe lucruri bune", a declarat Maria Sharapova la conferința de presă.

Grație victoriei obținute în fața Mariei Sharapova, Simona Halep s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în finala turneului Premier 5 de la Roma. În ultimul act, Halep o va întâlni, duminică, de la ora 14.00, pe ucraineanca Elina Svitolina (locul 4 WTA), deţinătoarea trofeului. Va fi reeditarea finalei de anul trecut, când Svitolina s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-1.

Halep vs Sharapova, de-a lungul timpului: 2-7

2018, Roma (zgură): 4-6, 6-1, 6-4 pentru Halep

2017, Beijing (hard): 6-2, 6-2 pentru Halep

2017, US Open (hard): 6-4, 4-6, 6-3 pentru Sharapova

2015, Turneul Campioanelor (hard): 6-4, 6-4 pentru Sharapova

2014, Cincinnati (hard): 3-6, 6-4, 6-4 pentru Sharapova

2014, Roland Garros (zgură): 6-4, 6-7(5), 6-4 pentru Sharapova

2014, Madrid (zgură): 1-6, 6-2, 6-3 pentru Sharapova

2012, Beijing (hard): 7-5, 7-5 pentru Sharapova

2012, Indian Wells (hard): 6-3, 6-4 pentru Sharapova.

Parcursul celor două jucătoare până în semifinale la Roma:

Simona Halep:

Turul I: Bye

Turul II: 6-1, 6-0 cu Naomi Osaka (Japonia, 21 WTA), după 59 de minute

Optimi: Madison Keys (SUA, 14 WTA) a abandonat înaintea partidei

Sferturi: 6-2, 6-3 cu Caroline Garcia (Franța, 7 WTA), după o oră și 13 minute.

Maria Sharapova:

Turul I: 7-5, 3-6, 6-2 cu Ashleigh Barty (Australia, 18 WTA), după două ore și 33 de minute

Turul II: 3-6, 6-4, 6-2 cu Dominika Cibulkova (Slovacia, 34 WTA), după două ore și 32 de minute

Optimi: 6-3, 6-4 cu Daria Gavrilova (Australia, 24 WTA), după o oră și 39 de minute

Sferturi: 6-7, 6-4, 7-5 cu Jelena Ostapenko (Letonia, 6 WTA), după trei ore și 11 minute.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO WTA Roma: Luptătoarea din Simona Halep (4-6, 6-1, 6-4 cu Maria Sharapova) - Liderul mondial, în finală pentru al doilea an consecutiv

VIDEO Bucuria victoriei, neprețuită - Simona Halep și eliberarea "demonilor" interiori

Simona Halep, după victoria împotriva Mariei Sharapova: "A fost poate cel mai bun meci al meu pe zgură"​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„La un genunchi nu are ligament!”   Mihai Stoica   le răspunde  celor de la Csikszereda: „Ne-au cerut ceva ireal” + Ce a ieșit la controlul RMN al lui Ceara
Superliga
22:44

Citește mai mult

Surpriză de proporții la Wimbledon!     Serena Williams  revine pe teren la turneul de Grand Slam de la Londra. Când are loc competiția
Tenis
22:41

Probleme pentru Dinamo și FCSB  Arena Națională, blocată și în luna septembrie din   același motiv  ca în sezonul precedent. Ce variante au 
Superliga
22:15

Fost arbitru, propus în Guvern!   PSD a decis să susțină învestirea lui Adrian Veștea ca premier, iar fostul om de fotbal se află   printre miniștrii propuși
Diverse
18:36

Știri ultima oră
22:41
Surpriză de proporții la Wimbledon! Serena Williams revine pe teren la turneul de Grand Slam de la Londra. Când are loc competiția
Surpriză de proporții la Wimbledon! Serena Williams revine pe teren la turneul de Grand Slam de la Londra. Când are loc competiția
22:44
„La un genunchi nu are ligament!” Mihai Stoica le răspunde celor de la Csikszereda: „Ne-au cerut ceva ireal” + Ce a ieșit la controlul RMN al lui Ceara
„La un genunchi nu are ligament!”  Mihai Stoica le răspunde celor de la Csikszereda: „Ne-au cerut ceva ireal” + Ce a ieșit la controlul RMN al lui Ceara
22:15
Probleme pentru Dinamo și FCSB Arena Națională, blocată și în luna septembrie din același motiv ca în sezonul precedent. Ce variante au
Probleme pentru Dinamo și FCSB Arena Națională, blocată și în luna septembrie din același motiv ca în sezonul precedent. Ce variante au 
21:21
Yamal, gol istoric Starul de la Barcelona a înscris pentru Spania la Mondial: performanța reușită doar de el și Pele

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!
Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Theodor Jumătate: Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal
Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Theodor Jumătate: Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, <span>mini-tricouri</span>
I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: <span>I-ați</span> vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?
De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei
Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul
Top stiri
„Protagonist maghiar”  Presa din Ungaria, reacție după ce   Istvan Kovacs  a debutat cu succes la CM 2026: „Își revendică originile cu mândrie”
Campionatul Mondial
19:28

Rapid are prea mulți jucători  Daniel Pancu vrea să curețe lotul: „Sunt vreo nouă pentru   două posturi”
Superliga
16:44

Defectul lui Drăguș  Atacantul dorit de FCSB, analizat dur de Marica: „La calitățile pe care le are,   e păcat”
Superliga
15:12

O lucrare misterioasă și o cădere nervoasă plină de cioburi la Carrefour Băneasa
B365
20.06

 Programul complet CM 2026SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
21.06

Programul complet CM 2026 SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %