Wimbledon: Ana Bogdan, eliminare la  / 8-6 în decisiv pentru Lara Arruabarrena

Wimbledon: Ana Bogdan, eliminare la / 8-6 în decisiv pentru Lara Arruabarrena

Ana Bogdan (59 WTA) și Lara Arruabarrena (88 WTA) s-au duelat cu toate armele din dotare timp de două ore și șase minute, diferența dintre cele două făcându-se la doar câteva puncte. Iberica a avut nervii mai tari și s-a impus cu 8-6 în decisiv, meciul având o importantă încărcare emoțională. Ana părăsește Wimbledon-ul în runda inaugurală după o înfrângere la photo finish (1-6, 6-3, 6-8).

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe micuțul teren 4 (aflat în apropierea centralului londonez), Ana Bogdan a dat piept cu Lara Arruabarrena (88 WTA). Aflată la primul meci pe iarbă din acest sezon, jucătoarea noastră a avut un început de partidă cu destule probleme.

Ana nu a găsit timing-ul potrivit, fiind de multe ori prea departe ori prea aproape de minge. În plus, nici serviciul nu i-a fost prieten, iar după 23 de minute micuța tabelă a terenului 4 arăta 5-1 în favoarea Larei.

Primul set s-a dus rapid în dreptul ibericei, Ana Bogdan câștigând doar 16 puncte (6-1 pentru Lara, după 25 de minute). Presărat cu multe erori neforțate, jocul Anei nu avea cum să producă ceva pozitiv, adversara fiind în mod evident mai prezentă în meci.

Lara a reușit să varieze foarte bine jocul, cross-urile în forță fiind alternate cu slice-uri care au "îngropat" efectiv mingea. Mingile joase au făcut în mare parte diferența, Arruabarrena știind foarte bine să profite de lacunele din partitura interpretată în primul set de Ana.

Jocul s-a echilibrat însă în al doilea set, unul în care după jumătate de oră (mai mult decât a durat întreg setul întâi) se disputaseră doar cinci game-uri (3-2 în favoarea Anei).

Pe măsură ce procentajul de la primul serviciu a început să scadă, Lara a pierdut din controlul partidei, iar Ana a reușit să vină foarte bine din urmă grație loviturilor puternice și apăsate. În aceste coordonate, iberica nu a mai fost capabilă să-și pună la fel de bine în evidență ruperile de ritm, iar Ana Bogdan a ajuns în situația de a conduce cu 5-2.

Un as venit la momentul oportun (la egal-avantaj și 5-3 pentru jucătoarea noastră) a scos din Anei un "haide!" puternic care avea să se transforme doar un punct mai târziu în câștigarea manșei cu 6-3.

Decisivul a început încurajator pentru Ana - a făcut break-ul în chiar primul game, iar pumnul strâns a transmis multă determinare. Nivelul arătat de jucătoarea noastră a înregistrat însă o coborâre bruscă, iar de la 2-0 în favoarea ei, tabela s-a modificat la 3-2 pentru Arruabarrena. Au reapărut erorile neforțate, dar din fericire picajul a fost oprit pe propriul serviciu (3-3).

Finalul de meci a fost unul încărcat de emoție și dramatism: fiecare punct a avut o greutate aparte, iar cele două au început să fie tot mai vocale sub miza disputei. La 4-4, sportiva noastră a făcut break-ul, însă momentul nu a fost din păcate unul decisiv. Ajunsă în situația de a servi pentru meci, Ana a resimțit presiunea, a avut multă tensiune în braț, iar iberica s-a salvat pe ultima sută de metri. Drama în trei acte continua pe terenul 4, după 51 de minute de la primul punct al setului scorul fiind 6-6 în decisiv.

S-a intrat în zona prelungirilor, acolo unde diferența a fost făcută la photo finish, precum în atletism. Lara a fost mai puternică și mai inspirată în momentele importante, victoria venind cu 8-6 după un decisiv lung și epuizant.

Pentru Arruabarrena va urma un meci cu Su-Wei Hsieh (Taiwan, 48 WTA).

Pentru prezenţa pe tabloul principal, Ana Bogdan va pleca de la Londra cu un cec de 39.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA. Pentru Ana (59 WTA), a fost a doua prezență pe tabloul principal de la Wimbledon, după cea din 2017 (a părăsit competiția în turul al doilea).

Până în acest moment, România are trei jucătoare în turul al doilea de la Wimbledon: Mihalea Buzărnescu, Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru.

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:40
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
23:35
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
22:43
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței
22:56
Vlad Chiricheș a semnat Unde va antrena fostul căpitan de la FCSB
Vlad Chiricheș a semnat Unde va antrena fostul căpitan de la FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Planul primarului Ciprian Ciucu de a interzice mașinile foarte poluante din centrul Bucureștiului, acum în dezbatere publică. PMB anunță și alte proiecte în discuție
B365
12.11