Novak Djokovic, visul neîmplinit al iubirii totale cu publicul și cum au reușit Federer și Nadal să își  fanii din lumea tenisului

Novak Djokovic, visul neîmplinit al iubirii totale cu publicul și cum au reușit Federer și Nadal să își <împartă> fanii din lumea tenisului

Într-o eră dominată de Roger Federer și Rafael Nadal, Novak Djokovic a avut <îndrăzneala> să ridice capul și să se poziționeze în destule momente peste marii săi rivali. Un lucru nu a reușit însă (cel puțin până acum): să aibă parte de iubirea pe care fanii o arată necondiționat către Roger și Rafa. "Cred că totul se rezumă de fapt la lupta lui Djokovic cu el însuși, cu ideea de a fi iubit cu adevărat de spectatori. Cred că este limpede pentru toată lumea că până nu se vor retrage Federer și Nadal el nu va obține această dragoste" - Annabel Croft.

HotNews.roFoto: Hotnews

A stat sezoane întregi în umbra marilor săi rivali, fiind după cum se spunea la un moment dat "cel mai bun număr trei din istoria tenisului". Ambițios și serios peste măsură, Djokovic a reușit pas cu pas să demonteze jocul adversarilor, Federer și Nadal pierzând serios teren în fața sârbului.

Nole nu mai este nici pe departe în umbra celor doi, acesta având plină de strălucire, acolo unde a ajuns să expună deja 14 trofee de Grand Slam și 32 de titluri Masters (la doar un singur trofeu în urma liderului Nadal).

Cu toate că s-a străduit și a vorbit în câteva rânduri deschis despre acest lucru, Djokovic nu a reușit, în pofida rezultatelor fantastice pe care le-a avut sezoane întregi, să cucerească necondiționat inima spectatorilor de tenis.

Djokerul are fani peste tot în lume (probabil cei mai mulți în Asia), însă rămâne în urma celor doi atunci când vine vorba de susținerea din tribune (cel mai bine se poate observa acest lucru în meciurile directe cu cei doi mari rivali).

"Djokovic este un băiat foarte respectuos, deștept și destul de popular. Este incredibil cum lumea se implică emoțional în favoritului lor. Piața era deja saturată, fanii lui Federer și ai lui Nadal împărțind oarecum lumea tenisului în două parți de sezoane bune", a precizat Pat Cash, câștigător al Wimbledon-ului în 1987, citat de presa Australiană.

Federer, eleganța și loviturile care au cucerit generații

"Federer este foarte popular, pe lângă modul său elegant de a fi, pentru că pe undeva a reușit să readucă stilul vechi de tenis într-o eră în care forța este la putere în sportul alb.

A combinat foarte bine perioadele, reușind pe deasupra să aibă și cele mai bune rezultate din istoria acestui sport (20 de Grand Slam-uri). Stilul clasic, pregătire modernă, rachete de ultimă generație, grație. Cam acesta a fost felul prin care Roger Federer i-a cucerit pe fani" - Pat Cash.

Dacă mai facem un pas în istoria tenisului, îl la pachet pe Rafael Nadal. Sportiv construit parcă pentru a se duela cu Federer. A adus emoția pe teren ca nimeni altul, stilul său la sacrificiu cucerind și motivând pe mulți să își îndrepte atenția către el și către tenis. Adăugăm mentalul său de fier și forehand-ul unic în istoria tenisului (cu atât de mult topspin) și am obținut <întregul> adus de sportivul din Manacor pe terenurile de tenis.

Federer vs Nadal, atunci când extremele se atrag

Avem doi mari campioni cu stiluri total diferite, eleganță vs putere. Duelurile lor nenumărate au stat mărturie că extremele se atrag, meciurile elvețianului cu spaniolul fiind (multe din ele) adevărate capodopere.

Doi regi e suficient, nu prea mai e loc pentru un al treilea

Cu doi regi deja în lumina reflectoarelor, era foarte greu să fie "acceptat" un al treilea. Sigur, Nole are fanii săi în toate colțurile lumii, însă niciodată aceștia nu au fost la nivelul celor pe care îi au Roger și Rafa (ordinea este aleatorie).

"Djokovic și Murray au reprezentat următorul pas în istoria tenisului, cei doi fiind . Sârbul și scoțianul și-au propus să regii, iar nimeni nu-și dorește ca regii lor atât de populari să fie ", spunea Pat Cash la un moment dat.

Djokovic a reușit să domine autoritar câteva sezoane circuitul ATP, poate cum nu au făcut-o niciodată Roger și Rafa. Cu toate acestea, jocul său nu are poezia lui Federer sau expresivitatea lui Nadal de pe teren. Este defensiva dusă la rang de artă, stilul său nefiind unul sclipitor. Foarte eficient, dar nu sclipitor", subliniază același Pat Cash.

Din motive raționale, Novak a pornit încă de la început, senzația fiind aceea că a încercat să tronul a doi dintre cei mai iubiți jucători din istorie (a și reușit parțial, sârbul conducându-i pe cei doi la meciurile directe).

Novak Djokovic vs Rafael Nadal 27-25

Novak Djokovic vs Roger Federer 25-22

Cu cât a arătat că poate fi cel puțin la același nivel cu cei doi titani, popularitatea lui a scăzut în rândul celor care aveau deja un favorit clar în circuitul ATP, iar baza de fani de care se bucură Roger și Rafa este una imensă.

Au fost meciuri în care Novak a arătat un nivel incredibil împotriva lui Roger și a lui Rafa, însă publicul efectiv nu i-a acordat , lumea manifestându-se în multe momente precum la Cupa Davis. În acest fel, "prăpastia" dintre Djokovic și o parte însemnată a spectatorilor s-a tot adâncit.

Djokovic și personalitatea sa divizată

"Novak a dat o altă perspectivă a lucrurilor care se petrec în spatele scenei. Vorbește și joacă articulat, cerebral. Nu poți ajunge la acest nivel dacă nu ai ceva de în interiorul tău. Acolo începe totul, în interior. Cred că totul se rezumă de fapt la lupta lui Djokovic cu el însuși, cu ideea de a fi iubit cu adevărat de spectatori. Cred că este limpede pentru toată lumea că până nu se vor retrage Roger și Rafa el (n.r. Novak) nu va obține această dragoste" - Annabel Croft, citată de Tennis World.

"Există o personalitate divizată în ceea ce-l privește pe Novak. Acum este calm, liniștit și vorbește despre orice, iar în momentul următor transmite tuturor tensiunea imensă pe care o resimte pe teren. Chiar dacă vrea să arate că este din nou de neînvins, există vulnerabilități care se află în interior", a concluzionat Annabel Croft (fostă jucătoare de tenis și jurnalistă de-a lungul timpului pentru Eurosport și Sky Sports).

Una din ultimele dintre Djokovic și spectatori a avut loc la Masters-ul de la Paris (disputat săptămâna trecută), atunci când Novak a avut mai multe gesturi de iritare la adresa spectatorilor care-l susțineau necondiționat pe Roger Federer în semifinala câștigată până la urmă de sârb. Au fost momente în care Nole și-a atras antipatia unora dintre cei prezenți la partidă, acesta primind și o mică de fluierături.

Câteva din momentele în care Novak a avut răfuieli cu publicul:

Djokovic si conferința de presă după eliminarea de la Roland Garros 2018:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:31
„S-a adaptat la arbitrajul românesc” Danny Armstrong, luat la țintă de Mihai Stoica: „Maimuțăreală!”
„S-a adaptat la arbitrajul românesc” Danny Armstrong, luat la țintă de Mihai Stoica: „Maimuțăreală!”
19:19
Sceptic în privința lui Reghecampf A identificat marile probleme ale tehnicianului: „Nu sunt convins că va reuși la FCSB”
Sceptic în privința lui Reghecampf A identificat marile probleme ale tehnicianului: „Nu sunt convins că va reuși la FCSB”
18:43
Gică Popescu își critică angajații Reacție dură după ce a fost înjurat de fani: „Au participat la decizie, dar se ascund după mine”
Gică Popescu își critică angajații Reacție dură după ce a fost înjurat de fani: „Au participat la decizie, dar se ascund după mine”
19:26
Formula 1 revine în Africa Țara care va găzdui o cursă după 37 de ani. La ultima întrecere de pe continent au abandonat 20 de piloți!
Formula 1 revine în Africa Țara care va găzdui o cursă după 37 de ani. La ultima întrecere de pe continent au abandonat 20 de piloți!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România <span>într-un</span> instantaneu
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: <span>Să-l</span> căutăm pe acel domn și <span>să-l</span> punem <span>prim-ministru!</span>
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Top stiri
Cu ce se ocupă CSA    Steaua a comentat  la poza virală a comediantului Mircea Bravo cu Gigi Becali: „Solicităm să modificați”
Diverse
12.10
Cu ce se ocupă CSA Steaua a comentat la poza virală a comediantului Mircea Bravo cu Gigi Becali: „Solicităm să modificați”
Citește mai mult
Cu ce se ocupă CSA  Steaua a comentat la poza virală a comediantului Mircea Bravo cu Gigi Becali: „Solicităm să modificați”
„Nu am întâlnit un astfel de caz”   Șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, noi detalii despre  situația lui Reghecampf  la FCSB
Superliga

Noua casă a Rapidului   FOTO+VIDEO.  Cum arată de sus  baza de 6 milioane de euro  construită de Dan Șucu. Va fi inaugurată în scurt timp

BREAKING | Mașină răsturnată în Pasajul Unirii, al doilea accident grav din tunel din ultimele 24 de ore
B365
05:24