VIDEO Cupa Hopman: Roger Federer, victorie lejeră în fața lui Cameron Norrie

Roger Federer, locul trei mondial și campion en-titre al Cupei Hopman, a adus primul punct Elveției în confruntarea cu Marea Britanie din Grupa B, după ce l-a învins, scor 6-1, 6-1, pe Cameron Norrie (91 ATP).

Roger FedererFoto: atpworldtour.com

După un început dificil de partidă, în care a salvat trei mingi de break în chiar primul game, Roger a pus stăpânire pe meci și și-a dominat adversarul până la final. Elvețianul a jucat bine atât cu primul, cât și cu al doilea serviciu și a pus presiune continuă pe Cameron, care nu a mai reușit o performanță la fel de bună precum cea din meciul cu Stefanos Tsitsipas (7-6(8), 6-4). Federer a apărat toate cele cinci mingi de break avute de britanic și a câştigat de cinci ori pe serviciul acestuia.

Belinda Bencic (54 WTA) și Katie Boulter (97 WTA) se întâlnesc în a doua parte a confruntării Elveția vs Marea Britanie, urmând ca cei patru jucători să joace și un meci de dublu mixt.

Tot duminică, Germania a învins Spania cu scorul de 3-0, Angelique Kerber și Alexander Zverev surclasându-i pe Garbine Muguruza și David Ferrer.

Rezumatul partidei Federer vs Norrie:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:12
„N-am făcut asta în viața mea!” Atacantul lui Csikszereda, după ce a fost eliminat de Istvan Kovacs: „Dumnezeu a văzut ce s-a întâmplat astăzi!”

20:38
N-are loc de Armstrong Fotbalistul care ar urma să plece de la Dinamo: „E singura oportunitate”

20:04
Istvan Kovacs, în prim-plan FOTO. A anulat un penalty și a eliminat doi jucători în doar 12 minute, în Oțelul - Csikszereda

21:00
LIVE Dinamo - FC Botoșani, în etapa #12 din Superliga

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Top stiri
Cât îl mai ignoră Hagi?   Un mijlocaș, ocolit de România, continuă să fie  titular indiscutabil  în echipa care uimește Europa în acest sezon
Nationala
15:29
Cât îl mai ignoră Hagi? Un mijlocaș, ocolit de România, continuă să fie titular indiscutabil în echipa care uimește Europa în acest sezon
Citește mai mult

Pușcaș, la DIICOT   Atacantul lui Dinamo, audiat de procurori  în dosarul Nordis  » Vrea să recupereze o sumă fabuloasă
Diverse
15:42

Război total în Spania!  Real Madrid cere demisia imediată a șefului La Liga.  Comparația cu regimul nazist  care a declanșat haosul
Campionate
18:18

Restricții pentru trotinetele electrice în parcuri, pe străzile și Bulevardele din Sectorul 6. Unde nu poți merge decât cu 15 km/oră, unde sunt complet interzise
B365
05:51