VIDEO Simona Halep a anunțat primul turneu la care va participa după accidentare

Simona Halep a anunțat marți, prin intermediul Facebook, că va participa la turneul de la ”Bad Homburg” (20-26 iunie). Va fi prima competiție a sportivei din România după accidentarea suferită la Roma.

Simona HalepFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

Tenismena Simona Halep a postat un video pe Facebook în care a anunțat că va participa la prima ediție a turneului ”Bad Homburg” (20-26 iunie). Ea a adăugat că abia așteaptă să joace în fața fanilor prezenți în tribune.

Desfășurat în Germania, pe iarbă, turneul de categoria ”WTA 250” se află la prima ediție. Competiția va avea premii totale în valoare de 235.000 de dolari și este un turneu de pregătire în vederea Wimbledonului (28 iunie - 11 iulie).

Simona Halep a abandonat în turul al doilea al turneului de la Roma (de categorie WTA 1000), deși o conducea pe Angelique Kerber cu 6-1, 3-3. În momentul în care jucătoarea din Germania servea, Simona a simțit dureri la gamba piciorului stâng, a cerut îngrijiri medicale, și a părăsit "Grand Stand Arena" cu lacrimi în ochi și şchiopătând.

Simona Halep a anunțat încă de lafinalul anului 2019 că principalul său obiectiv este câștigarea unei medalii la Jocurile Olimpice (24 - 31 iulie), dar se pare că este decisă să nu rateze nici Wimbledon.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga