FOTO Simona Halep, întâlnire cu Darren Cahill - Sportiva le-a spus jurnaliștilor australieni de ce s-a încheiat colaborarea dintre cei doi

Simona Halep a avut parte de o surpriză înainte de debutul de la Melbourne Summer Set 1 (4-9 ianuarie), fosta lideră a ierarhiei WTA întâlnindu-se cu Darren Cahill.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sportiva noastră nu a ratat ocazia de a-și face o fotografie cu fostul antrenor, imaginea fiind apoi postată pe contul personal de Twitter al jucătoarei.

"Acest om m-a învățat cum să fiu persoana care sunt astăzi. Am atins cele mai înalte culmi în tenis datorită lui și nu am cuvinte să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine și alături de mine. Cei mai buni 5 ani, mă bucur atât de mult că te-am văzut azi, D!", a scris Simona Halep, pe contul personal de Twitter.

Simona Halep și motivul pentru care colaborarea cu Darren Cahill s-a încheiat

Halep nu a scăpat de jurnaliștii australieni, aceștia întrebând-o, printre altele, care a fost motivul pentru care a întrerupt colaborarea cu Darren Cahill.

"A fost o relație grozavă și este în continuare prietenul meu. A fost familia mea, oarecum, așa că nu îl pot numi doar antrenor. M-a învățat multe lucruri în afara terenului: cum să trăiesc mai ușor, mai relaxat, așa cum fac australienii.

Am câștigat Grand Slamul pe care mi l-am dorit mult și apoi am urcat la nivelul următor alături de el, deci îi voi fi mereu recunoscătoare.

Decizia a venit din ambele părți și probabil că a fost vorba de prea mult timp petrecut împreună. Uneori, trebuie să oprești chestia asta, dar încă suntem într-o relație bună", a declarat Simona Halep pentru presa australiană.

Simona Halep va debuta în 2022 la WTA Melbourne 1, turneu de categorie "250" care va începe pe 4 ianuarie.

În primul tur, Simona va da peste o adversară venită din calificări, pentru ca în turul doi să se poată întâlni cu Gabriela Ruse (desigur, dacă ambele noastre sportive își vor câștiga duelurile de la debut).

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:09
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută

12:48
Lotul lărgit pentru Euro 2026 Ce jucătoare rămân în cursă pentru turneul găzduit de România

12:53
China nu-l iartă pe Mbappe! Meciurile din La Liga nu vor fi transmise! Reacție dură după scuzele trimise de Real Madrid

11:09
„E un geniu” Legenda Stelei, fascinată de jucătorul de care Becali voia să scape: „Va avea un viitor mare”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii

Citește mai mult

Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga
10:37

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”
Superliga
09:54

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365
27.10