FedCup: România, probleme înaintea întâlnirii cu Polonia - Gabriela Ruse a declarat forfait

FedCup: România, probleme înaintea întâlnirii cu Polonia - Gabriela Ruse a declarat forfait

Gabriela Ruse nu va face parte din echipa României pentru întâlnirea cu Polonia din primul tur al calificărilor competiţiei Billie Jean King Cup (fostă FedCup, 15 şi 16 aprilie), din cauza unei inflamaţii cardiace.

Gabriela RuseFoto: William WEST / AFP / Profimedia

Gabriela Ruse, probleme de sănătate după ce a fost infectată cu Covid-19

Ruse (24 ani, 55 WTA) a mărturisit, într-o postare pe Instagram, că a suferit de pneumonie după ce întreaga lună februarie a fost infectată cu Covid-19.

„M-am chinuit cu pneumonia după ce am avut Covid-19 întreaga lună februarie şi chiar am jucat la Dubai pe antibiotice. Nu am dorit să renunţ şi am făcut tot ce am putut pentru a juca în Statele Unite. Am avut un început mai lent şi am simţit efectele unei boli îndelungate.

M-am simţit mai bine la Miami, dar am avut dificultăţi de a juca mai mult de două gameuri la rând. Totuşi, la Charleston s-am simţit lentă, stoarsă de energie şi m-am chinuit când jocul s-a prelungit. Investigaţiile efectuate au arătat o inflamaţie a inimii.

Corpul meu are nevoie de odihnă şi de o revenire treptată la efort. Am fost nevoită să iau dificila decizie de a mă retrage din Billie Jean Cup şi nu voi mai juca în următoarele săptămâni'', a afirmat Ruse, care subiniază că Billie Jean King Cup are ''un loc special'' în inima sa şi că s-a simţit de fiecare extraordinar când a jucat pentru ţara sa.

''Aştept cu nerăbdare să revine, mai puternică decât am fost. Ne vedem în curând. Mulţumesc echipei mele pentru susţine'', a mai spus Ruse.

Gabriela Ruse este a doua jucătoare care este nevoită să se retragă din echipa României pentru meciul cu Polonia, după ce Simona Halep a suferit o accidentare musculară la Miami, iar Jaqueline Cristian este accidentată de mai mult timp.

Irina Begu (66 WTA), Monica Niculescu şi Raluca Olaru fac parte din echipa României pentru meciul cu Polonia, căpitanul nejucător Horia Tecău, aflat la meciul de debut, neanunţând până acum o înlocuitoare.

Din lotul Poloniei fac parte Iga Swiatek, liderul circuitului feminin mondial, Magda Linette (64 WTA), Magdalena Frech (87 WTA) şi Maja Chwalinska şi Alicja Rosolska. Meciul este programat la Radom (Polonia), pe 15 şi 16 aprilie, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:50
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Top stiri
A căzut recordul lui Messi  Performanța istorică bifată de  Kylian Mbappe  în meciul cu AS Roma
Liga Campionilor
14.10
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Citește mai mult
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Vinicius, suspendare drastică  Coșmar pentru Real Madrid. Brazilianul  va rata meciul cu Barcelona
Campionate

Show în Liga Campionilor   S-au marcat 46 de goluri!  Remontada de senzație reușită de Real Madrid + PSG a distrus Manchester City

FOTO | Baia Grivița, spectaculoasa inovație din București. Avea instalații moderne cu aburi, dușuri, bazine și lumină electrică și a fost ultima baie comunală din oraș
B365