Simona Halep, prima reacție după victoria cu Alize Cornet

Simona Halep este în turul al doilea de la WTA Roma (de categorie 1000), fosta lideră mondială trecând în două seturi, scor 6-4, 6-4, de Alize Cornet. La finalul partidei, Simona a vorbit despre meciul cu franțuzoaica.

Simona HalepFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

„A fost un pic stresant, pentru că am pierdut cu ea ultimul meci. A fost puțin mai bine, sunt bucuroasă că am câștigat și îl aștept pe următorul (n.r. meci).

Ea nu se lasă niciodată, luptă pentru fiecare punct, nu a fost ușor, dar mă bucur că am închis la 6-4 ambele seturi.

Avem o relație foarte bună, e o fată extraordinară și ne antrenăm împreună de fiecare dată când avem ocazie” - Simona Halep, pentru Digisport.

Ce spune Simona Halep despre Danielle Collins, viitoarea adversară

„A fost un meci bun ultimul, ea a făcut un rezultat foarte bun în Australia (n.r. a jucat finala de la Australian Open), dar va fi un nou meci, altă suprafață. Mă aștept la o luptă grea, pentru că e o jucătoare foarte competitivă, ca mine, sper să fie un meci bun.

Mă simt bine tot timpul la Roma, am amintiri frumoase. Publicul e extraordinar, terenul îmi dă încredere și energie bună” - Simona Halep, pentru sursa citată.

Simona Halep, traseul virtual de la WTA Roma

Turul I - Alize Cornet (6-4, 6-4 pentru Halep)

Turul II - Danielle Collins

Optimi - Belinda Bencic / Amanda Anisimova

Sferturi - Jessica Pegula / Aryna Sabalenka

Semifinale - Iga Swiatek / Anett Kontaveit / Emma Răducanu / Victoria Azarenka

Finală - Paula Badosa / Maria Sakkari / Karolina Pliskova / Garbine Muguruza.

La ediția din 2021 a turneului de la Foro Italico, Simona s-a accidentat grav în timpul meciului cu Angelique Kerber din turul al doilea: Halep câștigase primul set cu 6-1, în timp ce în al doilea tabela arăta 3-3.

Cu an înainte (2020), Halep a câștigat competiția de la Foro Italico.

Ultimele campioane de la Foro Italico

2021 - Iga Swiatek

2020 - Simona Halep

2019 - Karolina Pliskova

2018 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2017 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2016 - Serena Williams

2015 - Maria Sharapova etc.

De știut:

  • Competiția italiană fondată în 1930 a fost câștigată în trei rânduri de un sportiv din România: Ilie Năstase, edițiile din 1970 și 1973, și Simona Halep, 2020.
  • Au mai disputat finale: Ilie Năstase (1974, învins de Bjorn Borg), Virginia Ruzici (1978, 1980, 1981) și Simona Halep (2017, 2018, învinsă în ambele cazuri de Elina Svitolina).

WTA Roma are loc în perioada 9-15 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Are premii totale în valoare de $2,527,250 și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana en-titre este Iga Swiatek (6-0, 6-0 în finala cu Karolina Pliskova).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit!  Fostul selecționer   a fost mutat la Terapie Intensivă  în cursul nopții + ultimele detalii de la spital
Nationala
09:45

Citește mai mult

Rapid - U Cluj 1-2    VIDEO  „Șepcile roșii” rămân   coșmarul giuleștenilor  și își păstrează poziția de lider în Liga 1
Superliga
17:15

Răzvan, aplaudat pe Toumba  După derby, antrenorul   a plecat direct la aeroport!  Susținut de greci și de Benitez în momentele grele prin care trece familia Lucescu
Diverse
20:20

„Este în  stare critică”   Ministrul Sănătății, detalii despre   Mircea Lucescu
Nationala
21:50

Știri ultima oră

22:54
Tensiuni la U Cluj FOTO: Dan Nistor a mers direct la vestiare după ce a fost schimbat înainte de pauză » Reacția lui Bergodi
Tensiuni la U Cluj FOTO: Dan Nistor a mers direct la vestiare după ce a fost schimbat înainte de pauză » Reacția lui Bergodi
21:50
„Este în stare critică” Ministrul Sănătății, detalii despre Mircea Lucescu
„Este în  stare critică”  Ministrul Sănătății, detalii despre Mircea Lucescu
17:15
Rapid - U Cluj 1-2 VIDEO „Șepcile roșii” rămân coșmarul giuleștenilor și își păstrează poziția de lider în Liga 1
Rapid - U Cluj 1-2 VIDEO „Șepcile roșii” rămân  coșmarul giuleștenilor și își păstrează poziția de lider în Liga 1
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Șumi la tenis. Spectacol!

Cristian Geambașu: Șumi la tenis. Spectacol!

Să vină Hagi, să vină Hagi la băieți!

Radu Naum: Să vină Hagi, să vină Hagi la băieți!

Naționala „vegetală”

Cătălin Tolontan: Naționala „vegetală”

Cătălin Tolontan: Naționala „vegetală”
Mircea Lucescu: iubirea de fotbal și dincolo de viață

Theodor Jumătate: Mircea Lucescu: iubirea de fotbal și dincolo de viață

Cei care ne refuză

Cristian Geambașu: Cei care ne refuză

Cristian Geambașu: Cei care ne refuză
Loți joacă în echipă cu Viktor

Cristian Geambașu: Loți joacă în echipă cu Viktor

Când aranjatul jambierelor bate meseria de fotbalist, merităm să stăm acasă!

Dan Udrea: Când aranjatul jambierelor bate meseria de fotbalist, merităm să stăm acasă!

Nu lui De Zerbi! Și gata discuția?

Cristian Geambașu: Nu lui De Zerbi! Și gata discuția?

Pițurcă spune lucruri

Cristian Geambașu: Pițurcă spune lucruri

De ce Rațiu nu va fi niciodată acolo

Theodor Jumătate: De ce Rațiu nu va fi niciodată acolo

Disprețul

Radu Naum: Disprețul

Radu Naum: Disprețul
Cum să te califici dacă n-ai nici măcar un fotbalist care  să strălucească cu adevărat?!

Cătălin Țepelin: Cum să te califici dacă n-ai nici măcar un fotbalist care să strălucească cu adevărat?!

Cătălin Țepelin: Cum să te califici dacă <span>n-ai</span> nici măcar un fotbalist care să strălucească cu adevărat?!
Suntem așa cum suntem, pa!

Cristian Geambașu: Suntem așa cum suntem, pa!

Nimic nou sub soare

Silviu Tudor Samuilă: Nimic nou sub soare

Demisia, Mircea Sandu!

Demisia, Mircea Sandu!

: Demisia, Mircea Sandu!
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Istanbul

Dan Udrea: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Istanbul

Dan Udrea: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Istanbul
Hai la lupta cea mică!

Radu Naum: Hai la lupta cea mică!

Radu Naum: Hai la lupta cea mică!
Coșmarul Lojilor A și B

Cristian Geambașu: Coșmarul Lojilor A și B

Mulțumim, Mircea Lucescu!

Cătălin Țepelin: Mulțumim, Mircea Lucescu!

Burleanu și  burlescul

Radu Naum: Burleanu și burlescul

Radu Naum: Burleanu și burlescul
Top stiri
Familia a vrut să-l mute pe Lucescu  Motivul pentru care medicii nu au permis ca selecționerul să fie   transportat în străinătate
Nationala
14:24

„Luptați, domnule Lucescu!”    Mesajul transmis de FRF  după ce starea de sănătate a fostului selecționer s-a agravat
Nationala
14:33

Răzvan Lucescu vine acasă    Antrenorul lui PAOK a fost chemat de urgență,  azi, la București, după ce starea tatălui s-a agravat
Nationala
14:21

Frumos șpagat domiciliar al domnului Bolojan. În timp ce locuiește într-o vilă de protocol din București, cea de pe strada Gogol, susține că trăiește într-un apartamențel
B365
03.04