- Andrei Șucu (17 ani) a început meciul cu Csikszereda pentru prima dată ca titular la Rapid, însă a avut dificultăți evidente în rolul de număr 10, în spatele lui Stojilkovic.
- Problemele de poziționare și imprecizia paselor au făcut ca tânărul să fie printre cei mai puțin implicați rapidiști în joc.
- Cifrele confirmă jocul slab, a jucat de departe cele mai puține mingi dintre toți jucătorii de la mijloc. Doar Stojilkovic a atins mingea mai rar.
Șucu Jr. nu mai prinsese minute de la partida cu FC Argeș (3-1), meci în care tânărul jucător marcase în prelungiri. Contra ciucanilor, oportunitatea de a începe din primul minut a venit totuși cu o misiune dificilă. Adică să facă legătura dintre mijloc și atac.
Andrei Șucu, debut de uitat ca titular la Rapid
Încă din minutul 4, Stojilkovic îi dădea indicații de poziționare. Tânărul rapidist alerga mult, dar fără să-și găsească reperele și spațiile în care putea deveni o soluție pentru colegi.
O fază din minutul 10 a ilustrat aceste dificultăți. Cu mingea la Kamara pe partea stângă, Șucu a sprintat din centru spre flanc, apoi s-a retras, deși atacul continua spre poarta adversă. Când mingea a ieșit din teren, se afla la aproximativ 30 de metri de poartă. Căpitanul Kramer i-a reproșat imediat poziționarea.
Aplauze de încurajare din tribune
În minutul 20, Șucu a avut spațiu să înainteze spre poarta ciucanilor. Apariția unui adversar l-a făcut însă să se întoarcă, iar o pasă care ar fi trebuit să fie simplă, în spate, s-a transformat într-o minge pierdută aiuritor.
Tribunele au răspuns cu aplauze într-un moment în care lipsa de încredere a tânărului devenise vizibilă. Șucu a părut copleșit de ritmul jocului și de responsabilitățile postului, iar ezitările i-au limitat contribuția ofensivă.
Doar 6 pase reușite din 13
Cifrele confirmă o prestație modestă. Deși a evoluat în zona centrală, Șucu a avut numai 19 atingeri de balon, față de cele 39 ale lui Moruțan, 28 ale lui Kamara, 43 ale lui Bubanja și 60 ale lui Grameni.
A încheiat repriza 1 cu 6 pase reușite din 13, un procentaj de 46%, și cu o singură pasă reușită în ultima treime din cinci încercări. Nu a reușit nicio pasă în careu, nicio centrare și niciun dribling. Singurul șut încercat a trecut pe lângă poartă.
Toate aceste cifre l-au scos din teren după 45 de minute. Locul său a fost luat de Rareș Pop.