Adversara Irinei Begu în turul doi de la Australian Open

Irina Begu a aflat numele adversarei pe care o va întâlni în turul doi de la Australian Open. Cap de serie 27 la Melbourne, sportiva noastră se va duela cu Laura Siegemund (locul 158 mondial).

Irina BeguFoto: Brenton EDWARDS / AFP / Profimedia

Irina Begu, meci cu Laura Siegemund în turul doi de la Australian Open

Sportiva din Germania a trecut de Lucia Bronzetti (Italia - 52 WTA), scor 2-6, 6-4, 6-3. Meciul a durat două ore şi 43 de minute.

Reamintim că Irina Begu a fost condusă cu 1-0 la seturi și 5-3, dar a reușit cumva să se agațe de fiecare punct și să întoarcă în favoarea ei un meci care părea la un moment dat pierdut.

Jucătoarea noastră s-a calificat în turul al doilea de la Australian Open 2023 după ce a trecut de Elizabeth Mandlik, ocupanta locului 129 WTA (3-6, 7-6(1), 6-2).

Begu vs Siegemund 1-3

Irina și Laura s-au duelat până acum de patru ori, scorul fiind 3-1 în favoarea nemțoaicei.

Begu s-a impus în 2015, la Charleston. De cealaltă parte, Siegemund a avut câștig de cauză la Indian Wells (2016), București (2019) și Palermo (2020).

Reacția Irinei Begu după calificarea în turul doi de la Australian Open

„Am început bine, cu 2-0, însă am fost puţin mai tensionată decât în alte meciuri. Cred că din această cauză am avut puţin picioarele blocate. Braţul la fel.

Mingea mea nu a deranjat atât de mult, am fost destul de pasivă şi nu am pus presiune. Ea nu a jucat rău, însă cred că nu am variat suficient de mult în primul set şi o bună parte din setul al doilea.

Bineînţeles că îmi doresc să joc cât mai bine. O iau meci cu meci. Rezultatul de la Adelaide este unul, bineînţeles că îmi dă încredere, însă aici condiţiile sunt diferite.

Acolo erau 30 şi ceva de grade, azi am jucat pe 18 grade, deci contează foarte mult, cel puţin în jocul meu, să fie mai cald. Încerc să fac tot ce pot în acest turneu şi sper să ajung cât mai departe.

Ne ştim destul de bine, am jucat de multe ori împotriva ei. Este o adversară dificilă. Voi încerca să joc un tenis mai bun faţă de astăzi” - Irina Begu, pentru Eurosport.

De știut:

Australian Open 2023 are loc în perioada 16-29 ianuarie. Campionii en-titre sunt Ashleigh Barty (retrasă între timp din sportul de performanță) și Rafael Nadal (eliminat între timp din competiție).

S-ar putea să te intereseze și:

>> Australian Open: Bianca Andreescu, eliminată surprinzător de o jucătoare născută la Chișinău, locul 100 WTA

>> Emma Răducanu, eliminată de una din marile favorite de la Australian Open 2023

>> Australian Open 2023: Dublă campioană de Grand Slam, eliminată în turul al doilea

>> VIDEO Faza zilei la Australian Open: Soția lui Nadal plânge în tribună

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Campioană-surpriză în Liga 1?  Cum arată   șansele la titlu  la finalul anului 2025 + cine ajunge în play-off
Superliga
11:35

Citește mai mult

Drăgușin, atracția Serie A    Un club italian de mare tradiție e interesat  de stoper.     Tottenham trebuie să accepte o condiție
Stranieri
12:37

Jake Paul, bani și arme în avion    FOTO:  Postare   controversată  făcută de starul american, după ce a fost trimis la podea de Anthony Joshua
Diverse
12:04

Decizie bizară în Liga Florilor  Au   schimbat antrenorul  după 4 victorii consecutive + transfer de la CSM București
Handbal
12:52

Știri ultima oră
18:30
Eric de Oliveira, la podcastul TOP LEVEL LIVE ACUM. Cel mai bun marcator străin din istoria campionatului, în dialog cu Țepelin și Udrea despre fotbal, rasism, depresie și blaturi

19:15
„Să nu mai girăm porcării” Săpunaru, față în față cu imaginile controversate de la derby: „O s-o mai fac!” + Stelea și Balint au intervenit

18:43
Gafă imensă VIDEO. Fundașul din Liga 1 s-a făcut de râs la Cupa Africii! A greșit incredibil la singurul gol al meciului

18:01
„Înțeleg interesul” Noul ministru al Apărării, despre situația clubului din Liga 2: „Vreau să văd dacă e adevărat ce se spune”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

FCSB a vrut. Rapid ce a vrut?

Cristian Geambașu: FCSB a vrut. Rapid ce a vrut?

Atena, după Middlesbrough

Silviu Tudor Samuilă: Atena, după Middlesbrough

Închideți ochii și aplaudați!

Radu Naum: Închideți ochii și aplaudați!

Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea
O țară, scuze, bolnavă la cap!

Dan Udrea: O țară, scuze, bolnavă la cap!

Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Cristian Geambașu: Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Suporterii lui Dinamo vor să știe

Ioana Mihalcea: Suporterii lui Dinamo vor să știe

Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă
Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți
Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja
Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, <span>dă-o</span> naibii de școală!
Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit
Fără  spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori
Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă
Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Cristian Geambașu: Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Statul lucrează doar atunci când are chef

Dan Udrea: Statul lucrează doar atunci când are chef

Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie
Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Dan Udrea: Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?
Top stiri din sport
„Lei” de titlu  Craiova s-a distrat cu Csikszereda în Bănie și   a încheiat anul pe primul loc
Superliga
22.12

Schimbări de trupe la Dinamo    Ce jucători caută „câinii”  + Ce se va întâmpla cu tinerii din lot

Surpriză pe piața media: Mondialul va fi și la TVR?  GOLAZO.ro are informații că   Antena 1 a deschis discuții cu postul public  pentru a-i sublicenția o parte din meciuri
Media

MM Stoica, reacție iresponsabilă    FOTO.  Ce a spus în direct la TV după   scandalul făcut de Bîrligea  cu Rapid: „Sunt bărbați, ce-ați vrea să facă?”
Campionate

FCSB și Craiova, &icirc;n EuropaCine trece de faza principală?
Sondaj
23.12

FCSB și Craiova, în Europa Cine trece de faza principală?

Ajunge o echipă românească în primăvara europeană?

Doar FCSB %
Doar U Craiova %
Ambele %
Niciuna %