Finalul unei ere - Imaginea momentului în ATP

Înfrângerea suferită de Novak Djokovic în fața lui Holger Rune în sferturile Mastersului de la Roma marchează o premieră după 19 ani pentru turneul de la Foro Italico: în marea finală nu se va afla nici sârbul, dar nici Rafael Nadal.

Novak Djokovic si Rafael NadalFoto: Victor Joly/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Finala de la ATP Roma, fără Rafael Nadal sau Novak Djokovic pentru prima oară după 19 ani

Ultima finală de la Roma în care nu au fost implicați Nadal și Djokovic a fost cea din 2004: Carlos Moya îl învingea pe David Nalbandian cu 6-3, 6-3, 6-1.

Începând de la ediția din 2005, cel puțin unul dintre marii jucători a ajuns în ultimul act al competiției. Nadal a trecut atunci de Guillermo Coria, iar prima finală a lui Djokovic a venit în 2008 (victorie în fața lui Stan Wawrinka).

Prima întâlnire dintre Nadal și Djokovic în ultimul act de la Roma a avut loc în 2009, iar ibericul a avut câștig de cauză.

În acest an, Rafa nu a putut juca pe zgura de la Roma fiind accidentat (ar putea rata și Roland Garros), iar Nole a cedat în trei seturi în fața danezului Rune.

ATP Roma, programul semifinalelor

Holger Rune (7) - Casper Ruud (4)

Yannick Hanfmann / Daniil Medvedev (3) - Stefanos Tsitsipas (5) / Borna Coric (15).

Mastersul de la Roma are loc în perioada 10-21 mai, pe zgură, face parte din categoria ATP 1000, are premii totale în valoare de €7.705.780, Novak Djokovic este campionul en-titre, iar Rafael Nadal deține recordul de titluri de la Foro Italico (10).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?

23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”

23:31
Yamal rupe tăcerea Prima reacție după ce a pierdut Balonul de Aur. A refuzat să rostească numele lui Harry Kane

23:12
Meci nebun în Italia Opt goluri și un marcator neașteptat: strănepotul dictatorului Benito Mussolini, prima reușită în Serie A

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10

Citește mai mult

Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365