Fostul antrenor al Simonei Halep vorbește despre revenirea sportivei pe terenul de tenis

Fostul antrenor al Simonei Halep vorbește despre revenirea sportivei pe terenul de tenis

Simona Halep a fost audiată la finalul lunii iunie în cazul de dopaj în care este implicată și așteaptă în continuare verdictul din partea tribunalului Sport Resolutions. Situația sportivei a fost comentată de Daniel Dobre (fostul ei antrenor), dar și de Horia Tecău.

Simona HalepFoto: Kieran McManus / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> EXCLUSIV Patrick Mouratoglou despre cazul Simonei Halep: „Este șocant, niciun jucător nu a fost tratat atât de urât în ultimii 20 de ani” / Cum răspunde la întrebarea dacă va mai fi antrenorul ei

„Simona Halep va mai juca indiferent ce se va întâmpla”, spune Daniel Dobre

Fost antrenor al Simonei, Dobre este în prezent vicepreședinte al Federației Române de Tenis și spune că forul nu poate interveni pentru a o ajuta pe fosta lideră WTA. El este însă sigur că Halep va reveni pe teren, indiferent de verdictul din cazul de dopaj.

„N-am discutat cu ea de foarte mult timp. Am avut câteva mesaje și ea știe că toată lumea o susține. Așteptăm toți cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă, dar la cum o știu pe Simona va lupta până la capăt. Eu cred că va reveni mai puternică.

Sunt sigur că va mai juca indiferent ce se va întâmpla. Are toată susținerea noastră, noi toți o cunoaștem, știm că este curată, că are un mare respect pentru fair-play în tenis. Este campioana noastră și va rămâne așa.

Federația nu are nicio pârghie, în afară de o susținere morală. Există reguli foarte clare. Una dintre el spune că nu ai voie cât timp ești suspendat să te antrenezi în locuri oficiale.

Ești cumva blocat, dar oamenii care o cunosc și cei din Federație o susțin pe toate căile. A fost și acea petiție, există o comunicare cu apropiații, ea are tot sprijinul în limita regulilor, pentru că ești foarte restrâns de regulile internaționale.

Toată lumea se întreabă despre verdict. Am avut ocazia să vorbesc cu mulți oameni pe la turneele din străinătate. Nu pot spune că este drept sau nedrept. Există niște reguli, niște căi, iar această entitate este total independentă, care are propriile reguli și legi

Atât timp cât nu există un verdict, există doar speculații. Faptul că verdictul se amână nu pot spune că este un semn bun sau rău, este o procedură care-și urmează calea obișnuită, una pe care noi nu o știm, dar ei da” - Daniel Dobre, citat de Gazeta Sporturilor.

>> Președintele FR Tenis și cazul de dopaj al Simonei Halep: „Și dacă ar fi curată, tot o vor sancționa”

Horia Tecău, despre cazul Simonei Halep: „E foarte ciudat, nimic din ce se întâmplă nu are logică”

Tecău, antrenor al echipei de Billie Jean King Cup a României, apreciază faptul că Simona se antrenează pentru revenirea în circuit și nu înțelege de ce verdictul întârzie să apară.

„E o perioadă foarte ciudată. Faptul că durează atât să primească un răspuns... E foarte greu să fii acum Simona Halep. Cu toate acestea, a găsit puterea să se antreneze și face tot ce ține de ea ca să fie în formă cât timp așteaptă un verdict pozitiv și ca să revină cât mai repede în circuit, într-o formă bună.

Asta arată că își dorește și că e determinată, nu vrea să-și încheie cariera. Vrea să joace cât mai repede. Toată lumea tenisului e surprinsă și șocată de durată atât de lungă în așteptarea unui răspuns.

Nu știu ce a acolo. E foarte ciudat. Nimic din ce se întâmplă nu are logică. Sperăm la un rezultat pozitiv. Am mai vorbit cu ea, dar nu despre caz, pentru că e confidențial. Ea încă își dorește și se antrenează” - Horia Tecău.

>> ITIA lămurește situația de moment a Simonei Halep în procesul de dopaj

De știut:

• Cazul Simonei este judecat în aceste momente de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
• Totuși, în cazul în care nevinovăția nu va putea fi dovedită, Simona mai are o cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

S-ar putea să te intereseze și:

>> Sport Resolutions și ITIA, detalii despre procesul Simonei Halep - Ce urmează pentru fosta lideră WTA

>> Simona Halep, șocată după ce procesul în cazul ei de dopaj a fost amânat din nou

>> Reacția vehementă a Simonei Halep după ce a fost acuzată de ITIA de o nouă încălcare a programului antidoping

>> Irina Begu ia atitudine în cazul de dopaj al Simonei Halep

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:09
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
11:09
„E un geniu” Legenda Stelei, fascinată de jucătorul de care Becali voia să scape: „Va avea un viitor mare”
„E un geniu”  Legenda Stelei, fascinată de jucătorul de care Becali voia să scape: „Va avea un viitor mare”
10:37
Săpunaru, amenințări în direct Radu Naum a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Săpunaru, amenințări în direct Radu Naum a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
11:34
Ofertă pentru Kane Câștigătorul Balonului de Aur are contractul pe masă: „Ultimele detalii”
Ofertă pentru Kane Câștigătorul Balonului de Aur are contractul pe masă: „Ultimele detalii”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
12:09
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Citește mai mult
Scandal la anti-doping Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost atribuit unei firme înființate luna trecută
Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”
Superliga
09:54

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365
27.10