Revenirea anului în WTA la turneul de la Hobart

Yulia Putintseva (ocupanta locului 64 în lume) a reușit la turneul de la Hobart una dintre revenirile anului (deși 2024 de-abia a început), sportiva venită din calificări câștigând un meci pe care „l-a început” practic de la 0-6, 0-4.

Yulia PutintsevaFoto: Manu Fernandez / AP / Profimedia

>> WTA Adelaide: Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur de o campioană de Grand Slam

Yulia Putintseva a câștigat un meci în care a fost condusă cu 6-0, 4-0 de Elisabetta Cocciaretto

Duelul cu Elisabetta Cocciaretto (locul 45 WTA) de la Hobart va rămâne cu siguranță mereu în mintea Yuliei.

Sportiva care reprezintă Kazahstanul a început cum se nu se poate mai rău meciul: a cedat primul set cu 6-0 (după doar 19 minute), iar lucrurile nu au dat semne că se vor schimba nici în al doilea set.

Aflată la conducerea partidei, Cocciaretto s-a desprins până la 4-0, iar partida părea una care se va încheia lejer sub o oră de joc.

De la 0-6, 0-4 și 15-30, Putintseva a pus în scenă o revenire pe care era greu să o poată crede cineva.

S-a trezit din letargie, a început să servească mai bine, să greșească mai puțin, iar game cu game a mutat neîncrederea în terenul adversarei.

Pentru ca opera să fie una desăvârșită, Putintseva a salvat și o minge de meci la 3-5 în setul al doilea. Scăpată cu bine din situația dificilă, Yulia a câștigat manșa cu 7-5, iar decisivul i-a revenit la tie-break, scor 7-4.

Meciul câștigat de Putintseva (scor 0-6, 7-5, 7-6(4)) a durat două ore și 20 de minute.

În optimile de la WTA Hobart, Putintseva va da peste favorita 5, Marie Bouzkova.

Hobart International are loc în perioada 8-13 ianuarie, pe hard, face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $267.082, iar campioana en-titre este Lauren Davis (2023).

>> WTA Hobart: Înfrângere dramatică pentru o câștigătoare de US Open

>> Australian Open 2024: Andreea Mitu și Miriam Bulgaru, eliminate în primul tur al calificărilor

>> Transylvania Open 2024: O fostă lideră WTA va juca la Cluj-Napoca - Lista participantelor

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:55
Ronaldo, venituri amețitoare Este lider detașat în topul Forbes 2026. Ce statut a atins + Sumele încasate de Messi și Mbappe

16:48
„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid” EXCLUSIV. Denis Drăguș s-a confesat apropiaților: „Stau numai prin clinici”

16:07
Dan Udrea Cine ține stadionul în peșteră? Cazul unui deputat AUR versus xenofobia de la Sepsi - Dinamo

10:30
Inter d'Escaldes - U Craiova LIVE de la 19:45, în etapa #2 din Conference League » Ce posturi TV transmit meciul + imagini din Andorra

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365