SuperLiga: Poli Iaşi vs Rapid - Giuleştenii, victorii pe linie în 2024

SuperLiga: Poli Iaşi vs Rapid - Giuleştenii, victorii pe linie în 2024

Poli Iaşi - Rapid, meci contând pentru etapa a 27-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 24 februarie, de la ora 20:00, pe Stadionul Emil Alexandrescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Poli Iaşi, care are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, şi Rapid, aflată în lupta pentru titlul de campioană, se întâlnesc într-una dintre cele mai aşteptate partide ale etapei a 27-a din SuperLiga.

Poli Iaşi ocupă locul 14 (care permite disputarea barajului de menţinere - promovare), cu 27 de puncte, şi vine după o victorie, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, scor 1-2 cu Petrolul.

În partidele disputate pe teren propriu în acest sezon din SuperLiga, echipa antrenată de Leo Grozavu a înregistrat trei succese, şase remize şi patru eşecuri (nu a primit gol acasă în 2024), iar golgheterul ei este Alin Roman, cu şapte reuşite în campionat.

„Întâlnim echipa cea mai în formă, maximă, cu cinci victorii la rând, cu un antrenor cu multă experienţă bine organizată, cu jucători experimentaţi şi valoroşi. Dar este un campionat foarte echilibrat, oricine poate să bată pe oricine! Ne trebuie mult suflet, trăire, ambiţie şi inteligenţă, să-i atacăm unde sunt mai puţin puternici”, a declarat Leo Grozavu.

Rapid are 48 de puncte, cu şapte mai puţine decât liderul FCSB, şi este singura echipă din SuperLiga care s-a impus în toate cele cinci etape disputate în 2024, cea mai recentă victorie fiind cea de pe teren propriu cu Hermannstadt, scor 2-0.

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi este a doua cea mai eficientă din campionat în deplasare, de unde a adus 22 de puncte (doar FCSB, cu 28, a acumulat mai multe), după cinci succese, şapte remize şi un eşec (înregistrat tocmai pe 7 august 2023, 1-2 cu Voluntari), iar cel mai bun marcator al ei este Albion Rrahmani, cu nouă goluri în SuperLiga.

„Vom avea un meci foarte dificil cu o echipă care are nevoie de puncte. Este o echipă cu mulţi străini şi cu un antrenor foarte bun, pe care îl cunosc pentru că am venit după el la Sepsi. Este o echipă incomodă, chiar dacă acum clasamentul spune altceva”, a declarat Cristiano Bergodi.

În meciul din tur, disputat pe 6 octombrie 2023, Rapid s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Poli Iaşi, cu 3-2, după golurile marcate de Petrila (20) şi Al. Ioniţă (22, 60), respectiv, Sg. Buş (6) şi Marchioni (39).

Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Poli Iaşi - Rapid.

Poli Iaşi - Rapid
X2
Cotă
1,28

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:44
L-a omis intenționat? Jucătorul pe care Reghe l-a evitat la interviul de după meci: „Ca să nu zică ce-ar fi vrut să zică”
L-a omis intenționat? Jucătorul pe care Reghe l-a evitat la interviul de după meci:  „Ca să nu zică ce-ar fi vrut să zică”
23:40
„Mă dezgustă jocul echipei mele!” Gigi Becali, atac dur la adresa fotbaliștilor FCSB-ului după victoria cu Voluntari
„Mă dezgustă jocul echipei mele!” Gigi Becali, atac dur la adresa fotbaliștilor FCSB-ului după victoria cu Voluntari
23:27
„E visul meu să fac asta” VIDEO Alexandru Stoian, după ce a fost din nou decisiv pentru FCSB: „Mister mi-a zis”
„E visul meu să fac asta” VIDEO Alexandru Stoian, după ce a fost  din nou decisiv pentru FCSB: „Mister mi-a zis”
22:55
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
19.10
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala

FOTO | Fascinanta lume dispărută de pe Strada Doamnei. Plimbare prin universul în care, cândva, trăiau franzelari, morari, tipografi și arhitecți au Bucureștiului
B365
18.10