SuperLiga: Sepsi vs CFR Cluj - Duel european la Sf. Gheorghe

Sepsi - CFR Cluj, meci contând pentru etapa a 20-a din campionatul României, este programat, duminică, 17 decembrie, de la ora 21:00, la Sf. Gheorghe, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Sepsi şi CFR Cluj, două dintre echipele cu pretenţii europene, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 20-a din SuperLiga.

Sepsi este pe locul 9, cu 26 de puncte, foarte aproape de zona poziţiilor de play-off, şi vine după două succese consecutive în campionat, ambele reuşite după instalarea ca antrenor a lui Bernd Storck, 1-0 acasă cu Dinamo şi 3-2 în deplasare cu Oţelul Galaţi, rezultate care au întrerupt o serie de trei meciuri fără victorie.

Mai mult, tot cu germanul pe banca tehnică, Sepsi a remizat în Cupa României pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, scor 2-2, dar a ratat accesul în sferturile de finală ale competiţiei după ce a terminat doar pe locul 4 în Grupa A.

În partidele disputate în acest campionat pe teren propriu, Sepsi a înregistrat patru victorii, patru rezultate de egalitate şi un eşec (un 2-5 cu FCSB, pe 24 septembrie), iar cel mai bun marcator al echipei este Marius Ştefănescu, cu şase goluri în SuperLiga.

CFR Cluj ocupă locul 2 şi încearcă să nu piardă contactul cu liderul FCSB, cu care a remizat, pe teren propriu, în etapa precedentă, scor 1-1, dar are doar două remize şi trei înfrângeri în ultimele cinci partide din SuperLiga.

În schimb, echipa antrenată de italianul Andrea Mandorlini s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după remiza din Giuleşti, 0-0 cu Rapid, în urma căreia a terminat pe locul 2 în Grupa B (va juca pe terenul celor de la Corvinul şi, dacă va câştiga, va întâlni în semifinale, acasă, învingătoarea din meciul FCU 1948 Craiova - Voluntari).

CFR Cluj n-a strălucit în meciurile jucate în acest sezon intern pe terenuri străine, de una s-a întors cu trei succese, două remize şi patru eşecuri (nu a marcat deloc în trei din ultimele patru deplasări, indiferent de competiţie), iar golgheterul echipei este Philip Otele, cu şase reuşite în campionat.

În meciul din tur, disputat pe 5 octombrie, în etapa a 5-a, CFR Cluj s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Sepsi, cu 3-0, după golurile marcate de Tachtsidis (41p), Camora (70) şi Bîrligea (81).

Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Sepsi - CFR Cluj.

Sepsi - CFR Cluj
X2
Cotă
1,33

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:23
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge

19:43
LIVE Inter D'Escaldes - U Craiova, în etapa #2 din Conference League. Elisor dă lovitura pe finalul meciului!

20:50
Cât costă 6,7% din Bayern Suma uriașă plătită pentru ultimul loc disponibil în acționariatul clubului din Munchen

20:06
Unde se joacă Dinamo - Chindia Clubul a făcut anunțul oficial despre meciul din Cupa României: ce se întâmplă cu abonații

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri

Citește mai mult
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
LIVE    Inter D'Escaldes - U Craiova,  în etapa #2 din Conference League. Elisor dă lovitura pe finalul meciului!
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga
16:48

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10