SuperLiga: Sepsi vs CFR Cluj - Resemnarea lui Dan Petrescu

SuperLiga: Sepsi vs CFR Cluj - Resemnarea lui Dan Petrescu

Sepsi - CFR Cluj, meci contând pentru etapa a 9-a din play-off, este programat, sâmbătă, 20 mai, de la ora 20:30, la Sf. Gheorghe, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Sepsi şi CFR Cluj se întâlnesc într-un meci cu miză doar pentru oaspeţi, aflaţi în lupta pentru locul 3, care permite disputarea barajului pentru Conference League, în timp ce gazdele se pregătesc pentru partida cu U Cluj din finala Cupei României.

Sepsi este pe locul 6, ultimul, cu 26 de puncte, şi n-a acumulat decât cinci puncte în play-off, după o victorie şi un egal cu Rapid şi o remiză cu Farul.

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi vine după remiza din Giuleşti, 0-0 cu Rapid, dar marele obiectiv al lui Sepsi este câştigarea Cupei României, la fel ca în ediţia precedentă, lucru care i-ar asigura prezenţa în Conference League.

Antrenorul italian, din 2021 pe banca tehnică a covăsnenilor, ezită însă să-şi prelungească înţelegerea care expiră la finalul sezonului: „Avem un meci cu CFR Cluj înainte de finala Cupei României şi trebuie să respectăm play-off-ul. Probabil vom avea o discuţie după finală. Sunt de mulţi ani în fotbal şi ştiu că rezultatele contează”.

CFR Cluj ocupă locul 3, cu 39 de puncte, cu două mai multe decât Universitatea Craiova, echipa de pe locul 4, în condiţiile în care distanţa faţă de primele două clasate, FCSB şi Farul, nu mai poate fi recuperată.

Ardelenii au rămas cu obiectivul locului 3, care le-ar permite disputarea barajului pentru Conference League cu echipa care va câştiga meciul eliminatoriu din play-out, FC Voluntari sau FC U Craiova (locul 4 oferă această posibilitate doar dacă U Cluj, echipă fără licenţă europeană, câştigă finala Cupei României cu Sepsi).

Echipa lui Dan Petrescu a câştigat un singur meci în play-off, tocmai cel din tur cu Sepsi (scor 2-1), iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, scor 0-1 cu FCSB.

Rezultatele şi ultimele decizii de arbitraj l-au făcut pe Dan Petrescu să ia în calcul o despărţire de CFR Cluj: „Normal că mă gândesc să plec din România, tot din cauza arbitrilor am plecat data trecută. Normal că sunt hotărât să plec, dar am contract încă un an jumătate”.

În sezonul regulat, CFR Cluj s-a impus pe teren propriu în faţa lui Sepsi cu 2-1, iar în deplasare scorul a fost egal, 2-2, pentru ca, în play-off, în tur, să câştige din nou, acasă, cu 2-1 (Bîrligea 44, Deac 53, respectiv, Dumitrescu 28).

Sepsi a câştigat, în schimb, partida din semifinalele Cupei României, 3-0 pe teren propriu cu CFR Cluj, pe 26 aprilie 2023 (Păun 10, Ştefănescu 29, Rondon 81).

Superbet oferă cota 1,22 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Sepsi - CFR Cluj.

Sepsi - CFR Cluj
X2
Cotă
1,22

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
E groasă rău la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
E groasă rău la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
22:22
Croitoru s-a luat de o jurnalistă Întrebarea care l-a deranjat: „Nu ți-ai făcut bine temele, ai venit neinformată”
Croitoru s-a luat de o jurnalistă Întrebarea care l-a deranjat: „Nu ți-ai făcut bine temele, ai venit neinformată”
22:02
Yamal, moment stânjenitor FOTO. A refuzat să dea mâna cu o influencerință celebră la gala Balonului de Aur
Yamal, moment stânjenitor FOTO. A refuzat să dea mâna cu o influencerință celebră la gala Balonului de Aur
21:09
Djokovic, uluit de rezultat Starul din Serbia a reacționat după alegerile parlamentare din țara sa
Djokovic, uluit de rezultat Starul din Serbia a reacționat după alegerile parlamentare din țara sa
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
16:07
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Citește mai mult
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate
14:06

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur
Campionate
10:36

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365
09:39