Tenis: Sabine Lisicki, fostă finalistă la Wimbledon, suferă de mononucleoză

Tenis: Sabine Lisicki, fostă finalistă la Wimbledon, suferă de mononucleoză

Germana Sabine Lisicki, jucătoarea de tenis care deţine recordul de viteză al serviciului recunoscut de WTA, 210 kilometri/oră, a anunţat că suferă de mononucleoză, scrie News.ro.

Sabine LisickiFoto: usopen.org

"Am jucat meciuri, am disputat turnee, dar nu ştiam ce se întâmplă. Simţeam că sunt slăbită şi nu ştiam de ce, deoarece mă antrenam, însă totul era atât de greu. Simţeam că este ceva în neregulă, deoarece mintea mea era acolo, dar corpul nu o urmărea. Am fost şocată când mediciii mi-au spus, deoarece nu mă aşteptam la aşa ceva. Auzi mereu de ea, mulţi sportivi o au, mai ales la vârste tinere, dar nu mă gândeam că o să sufăr şi eu. Cred că ar trebui să fiu fericită că în sfârşit au găsit ce se întâmpla, pentru că nu m-am simţit bine de ceva timp. Au continuat să investigheze şi în final au găsit ce se întâmpla şi de ce mă simţeam slăbită. Sunt tristă deoarece vreau să joc.

Nu doresc nimic mai mult decât să fiu pe teren şi să joc, dar bineînţeles când sunt sănătoasă şi am energie şi nu alerg cu rezervorul gol. La început, m-am gândit că poate nu sunt pregătită suficient. Când te simţi slăbită într-un meci, acesta este primul lucru la care te gândeşti. Nu sunt persoana care să spună: oh, sunt bolnavă, hai să mă odihnesc. Mă gândesc: ok, ce pot face mai bine. Am vorbit cu echipa mea. Nu este uşor când încerci şi te împingi psihic înainte. Partea psihică era acolo, voiam, dar corpul nu era. Bine, corpul era, dar rezervorul nu era", a declarat jucătoarea germană, pentru WTA Insider.

Lisicki a suferit o operaţie la genunchi în 2017, apoi a suferit o accidentare la picior, în martie 2018, iar în acest an rezultatele ei au fost slabe. În ciuda diagnosticului primit, ea spune că nu se gândeşte să renunţe la tenis.

"Asta este partea complicată a mononucleozei, că nu ştii cât o să dureze. Cu cât te odihneşti mai mult, cu atât trece mai repede. Asta încerc să fac, ceea ce este foarte greu pentru mine, deoarece nu sunt acel fel de persoană care să stea şi să se relaxeze şi doar să se uite al US Open. Simt încă focul şi dorinţa de a juca şi a concura. În acest mod abordez situaţia. Cât timp simt asta, am şi răbdarea necesară. Dar evident că abia aştept să revin din nou pe teren, la asta mă gândesc, nu vreau nimic mai mult", a mai spus Lisicki.

În vârstă de 30 de ani, Lisicki a ocupat locul 12 WTA, în 2012 şi a fost finalistă la Wimbledon, în 2013. Ea a câştigat patru turnee în carieră şi ocupă acum locul 321 WTA.

Mononucleoza este o boală infecţioasă care se întâlneşte mai des în rândul tinerilor. Aceasta se manifestă în special prin oboseală extremă şi slăbiciune musculară. Tenismenul suedez Robin Soderling a fost obligat să se retragă la 31 de ani din cauza mononucleozei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
17:11
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
17:49
Tragedie în Franța Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
Tragedie în Franța  Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
16:59
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11