UEFA a prezentat Ligilor europene proiectul său controversat pentru Liga Campionilor

Zvonurile legate de o reformă controversată a Ligii Campionilor s-au concretizat, miercuri, cu un proiect pentru intrarea în vigoare din 2024, prezentat de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) Ligilor naţionale, la sediul său din Nyon, informează AFP, conform Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Miercuri, în cursul acestei reuniuni la cel mai înalt nivel, preşedintele instanţei europene, Aleksander Ceferin, a prezentat această nouă structură de competiţie, asigurând totodată că în acest stadiu nu sunt decât puncte de analiză pentru lansarea discuţiei.

"Nicio decizie nu a fost luată. Până acum, nu sunt decât idei şi opinii", a precizat oficialul sloven într-un comunicat, conştient de nemulţumirile generate de această reformă.

Noua Ligă a Campionilor ar putea cuprinde patru grupe de opt, ceea ce ar duce la o creştere a numărului de meciuri europene, precum şi un sistem care să permită celor mai bune cinci echipe din fiecare grupă să se califice direct pentru ediţia următoare, independent de clasamentul din campionatul lor.

Aceste dezvăluiri au generat nemulţumirea cluburilor mai modeste, dar şi a Ligilor organizatoare din campionatele naţionale care se tem să-şi vadă competiţiile devalorizate, în special dacă reforma va afecta competiţiile interne prin includerea de meciuri din competiţiile europene în weekend-uri.

Pentru a contracara acest proiect, peste 200 de cluburi (244), dintre care 19 din Franţa, s-au reunit marţi la Madrid.

"Trebuie să fim incluşi în procesul de decizie al viitorului competiţiilor europene", a declarat Lars-Crhister Olsson, preşedintele Asociaţiei Ligilor profesioniste (European Leagues), în cursul unei conferinţe de presă la Madrid în ajunul reuniunii.

Principala nemulţumire legată de acest proiect este aceea că "noul look" al Ligii Campionilor prevede o ligă aproape închisă, întrucât trei sferturi din echipele prezente în primul sezon vor avea garanţia participării în sezonul următor.

"Procesul trebuie să se schimbe, de la informaţie la adevărata negociere. Competiţiile interne trebuie să fie baza competiţiilor internaţionale. Trebuie să ne calificăm pentru competiţiile UEFA via campionatele naţionale. Fără asta, este imposibil să păstrezi interesul suporterilor", a adăugat Olsson, în numele unei "vaste majorităţi a cluburilor prezente".

Aceste dezvăluiri au generat nemulţumirea cluburilor mai modeste, dar şi a Ligilor organizatoare din campionatele naţionale care se tem să-şi vadă competiţiile devalorizate, în special dacă reforma va afecta competiţiile interne prin includerea de meciuri din competiţiile europene în weekend-uri.

"Dacă informaţiile pe care le avem până acum sunt fondate, este necesar ca UEFA să-şi revizuiască planul", a declarat presei Didier Quillot, director general executiv al Ligii franceze de fotbal profesionist (LFP), îndemnând la "un consens" asupra reformei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?

00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei

00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult

„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10