UEFA: Juventus, FC Barcelona și Real Madrid vor putea participa în Champions League

UEFA a anunţat, marţi, că a suspendat procedurile disciplinare împotriva celor trei cluburi fondatoare ale Superligii Europene care nu au renunțat încă la proiect: Juventus Torino, FC Barcelona şi Real Madrid.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Ca urmare a deschiderii procedurilor disciplinare împotriva FC Barcelona, Juventus FC şi Real Madrid CF pentru potenţiala încălcare a cadrului legal al UEFA în legătură cu aşa-numitul ‘proiect al Super Ligii’, Comisia de Apeel a UEFA a decis suspendarea procedurilor, până la noi ordine", se arată pe site-ul forului continental.

UEFA autorizează cele trei echipe să participe în Liga Campionilor în sezonul viitor, scrie Reuters, care menţionează că toate cluburile participante în următoarea ediţie a cupelor europene au primit scrisori de acceptare din partea forului continental.

Juventus, FC Barcelona şi Real Madrid sunt ultimele din cele 12 cluburi înscrise în Superligă în aprilie, care încă nu au ieşit din acest proiect eşuat încă de la start, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:09
„E un geniu” Legenda Stelei, fascinată de jucătorul de care Becali voia să scape: „Va avea un viitor mare”

10:37
Săpunaru, amenințări în direct Radu Naum a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”

11:34
Ofertă pentru Kane Câștigătorul Balonului de Aur are contractul pe masă: „Ultimele detalii”

09:54
„O fi rasism?” FOTO. Imaginea postată de MM Stoica după scandalul iscat la FCSB - Rapid: „Se autosesizează cineva?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10

Citește mai mult

Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365