Jucatoarea romana de tenis Irina Begu s-a oprit in turul 2 al probei de simplu la US Open, ultimul turneu de Mare Slem al anului, fiind invinsa miercuri de italianca Roberta Vinci, cap de serie N. 28, in trei seturi, 2-6, 6-4, 6-1, informeaza Agerpres.
Irina BeguFoto: bcropen.ro
Partida a durat o ora si 48 de minute. Begu, locul 73 in ierarhia jucatoarelor, ramane cu 100 puncte WTA si 60.420 dolari pentru accederea in turul secund la US Open.
Vinci va juca in turul urmator cu chinezoaica Shuai Peng, care a furnizat o mare surpriza, invingand-o pe a patra favorita a competitiei, poloneza Agnieszka Radwanska, in doua seturi, 6-3, 6-4, dupa o ora si 36 de minute.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro