​VIDEO Alergătorii au "înotat" la Maratonul Veneţiei

​Alergătorii înscrişi la Maratonul Veneţiei, care a avut loc în acest week-end, au fost nevoiţi să parcurgă anumite porţiuni de traseu cu apă adâncă de câteva zeci de centimentri, din cauza mareei care a inundat oraşul, scrie presa engleză, conform News.ro.

Maratonul din VenetiaFoto: Captura YouTube

După ce anul trecut organizatorii i-au îndrumat pe alergători pe un drum greşit, aceştia fiind nevoiţi să parcurgă un traseu cu câteva sute de metri mai mare decât 42,195 de kilometri, ediţia din acest an a fost din nou umbrită de incidente.

Mai multe porţiuni din traseul maratonului au fost inundate din cauza mareei din Marea Adriatică, numeroase imagini distribuite pe internet arătându-i pe atleţi care aveau apa aproape de genunchi, încurajaţi de spectatorii încălţaţi în cizme de cauciuc.

Mult mai greu s-au descurcat sportivii în scaune rulante, cărora apa le ajungea undeva aproape de gură.

Unul dintre participanţii la cursă a comentat ironic pe Facebook întâmplarea, spunând că ar fi fost mai indicat să închirieze o gondolă.

Deşi traseul a fost unul foarte dificil din cauza apei, ethiopianul Mekuant Ayenew Gebre a reuşit să termine cursa de maraton timp destul de bun, 2 ore, 13 minute şi 22 de secunde.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ion Țiriac, apariție vintage    FOTO:  A făcut senzație la inaugurarea Sălii „Nadia Comăneci”:   a venit cu un Cadillac din anul notei de 10 perfecte!  Valoarea mașinii
Special
10:45

Citește mai mult

Cîrjan, apel la conducere  Căpitanul lui Dinamo e nemulțumit înainte de debutul în noul sezon:   „Avem nevoie de jucători”
Superliga
13:33

Lixandru pleacă în Arabia Saudită    Cu ce club a semnat  fotbalistul care era de 9 ani la FCSB. Va fi coleg cu un fost dinamovist
Superliga
11:01

Messi, reacție superbă la fotografia cu Yamal  Căpitanul Argentinei,   elogii pentru starul Spaniei:   „Unul dintre cei mai buni! Îi doresc tot binele, joacă la echipa pe care o iubesc”
Campionatul Mondial
13:55

Știri ultima oră
16:22
Discuție cu Nadia după 39 de ani Ce i-a spus campioana în 1987 unui jurnalist în România comunistă și ce i-a spus acum, la 50 de ani de la 10-le perfect

15:48
Zboruri epuizate în 10 minute! Mobilizare impresionantă a fanilor Argentinei, în ciuda prețului uriaș! Creștere de 6000% a căutărilor

15:22
Boutoutaou și Gnahore, pe lista UEFA FCSB va avea și o absență importantă în „dubla” cu Auda

14:46
„Remember the name!” VIDEO. Noua stea a atletismului românesc are 15 ani și a făcut senzație la Europenele U18

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Dan Udrea: Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații
Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței
Cum să ajungă România la Mondial

Cătălin Tolontan: Cum să ajungă România la Mondial

Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

Dan Udrea: Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

La judecata lui  Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude
Fiecare cu tenisul lui

Cristian Tudor Popescu: Fiecare cu tenisul lui

Unde e  naționala noastră

Cătălin Tolontan: Unde e naționala noastră

Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre
Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dan Udrea: Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day
Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi
Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Dan Udrea: Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Zlatan, Henry și cazul Balogun

Silviu Tudor Samuilă: Zlatan, Henry și cazul Balogun

Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului <span>Trump-Infantino</span>
A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Theodor Jumătate: A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Uzbekul care  voia să trimită Franța acasă

Cristian Geambașu: Uzbekul care voia să trimită Franța acasă

Top stiri
Sala „Nadia Comăneci”    FOTO:  Cum arată și cât a costat construcția din Otopeni, finalizată într-un   timp foarte scurt
Gimnastica
13:32

Apel disperat către Trump  Un campion mondial și european îi cere ajutorul președintelui SUA, după ce   i s-a refuzat accesul în America  » Care ar fi motivul interdicției
Campionatul Mondial
10:30

FIFA, Eveniment fără precedent    FOTO:  Selfieul de final, cu    Messi, Rodri, Djokovic, Tom Brady sau Rio Ferdinand  s-a viralizat. Ce au spus protagoniștii
Campionatul Mondial
12:33

STB are datorii de 1,65 miliarde de lei. Directorul general, la 9 luni de la preluarea funcției: Unii au venit cu soluții, prea mulți au considerat că „merge și așa”
B365
07:57