VIDEO Cum a trăit Caroline Wozniacki ultimul meci din carieră - Ce a promis daneza

Caroline Wozniacki a disputat, vineri, ultimul meci din cariera de jucătoare profesionistă, daneza fiind eliminată în turul trei de la Australian Open. Ons Jabeur a fost cea care i-a grăbit retragerea lui Caro. Cu ochii în lacrimi, Wozniacki a promis că va mai trece pe marile arene, dar de această dată din calitate de spectatoare. Un filmuleț cu părerile adversarelor din circuit (printre care și Simona Halep) a rulat la finalul partidei cu Jabeur (7-5, 3-6, 7-5).

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 29 de ani, Wozniacki a ales să treacă la următorul capitol din viața ei.

"A fost o călătorie minunată. Este potrivit că ultimul meu meci a fost unul de trei seturi şi că mi-am încheiat cariera cu o greşeală de forehand, acestea sunt lucruri la care am muncit toată cariera.

Aş vrea să le mulţumesc fanilor, susţinerea pe care o simţim pe teren este incredibilă. De asemenea susţinerea familiei mele, în special a tatălui meu, care m-a antrenat în toţi aceşti ani… De obicei nu plâng, scuze, acestea sunt momentele speciale de care îmi voi aminti. Sunt foarte fericită, sunt pregătită pentru capitolul următor" - Caroline Woznicki.

Simona Halep, Serena Williams, Karolina Pliskova, Ashleigh Barty şi alte jucătoare importante au vorbit despre Wozniacki într-un filmuleţ prezentat după ultimul meci al danezei.

Caroline Wozniacki a fost de-a lungul carierei timp de 71 de săptămâni lider WTA şi a câştigat 30 de trofee în circuit. Singurul său trofeu de Grand Slam datează din 2018, chiar de la Australian Open, când adversară în finală i-a fost Simona Halep, informează News.ro.

În 2018, ea a fost diagnosticată cu poliartrită reumatoidă, însă sportiva a spus că acesta nu este singurul motiv al deciziei sale de a se retrage. Ea se va lupta cu boala autoimună care îi provoacă dureri şi inflamaţii după meciuri, dar a precizat şi că vrea să realizeze alte lucruri în viaţă.

Potrivit bbc.com, Wozniacki s-a înscris la Harvard Business School şi spune că are un program foarte aglomerat în următoarele şase luni. Planurile ei includ mersul la schi cu familia, călătorii “cu fetele” şi o lună de miere cu întârziere cu soţul său David, cu care s-a căsătorit anul trecut.

Wozniacki, cu ochii în lacrimi:

Turul de onoare alături de steagul Danemarcei:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?

23:31
Yamal rupe tăcerea Prima reacție după ce a pierdut Balonul de Aur. A refuzat să rostească numele lui Harry Kane

23:12
Meci nebun în Italia Opt goluri și un marcator neașteptat: strănepotul dictatorului Benito Mussolini, prima reușită în Serie A

23:21
Cupa României, etapa #2 Remiză albă între Corvinul și Rapid. A plouat cu goluri în UTA - FC Botoșani și Progresul - Petrolul » Toate rezultatele

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
16:07

Citește mai mult

Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate
14:06

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur
Campionate
10:36

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365
09:39