Antrenorul Jorge Jesus s-a arătat deranjat de câţiva ziarişti care l-au aşteptat pe aeroportul din Lisabona, fără să respecte regulile de protejare şi de distanţă, în contextul pandemiei de coronavirus, informează presa portugheză.
Tehnicianul de 65 de ani al echipei Flamengo a decis, ţinând cont că a fost amânat campionatul în Brazilia, să se izoleze acasă, în Portugalia. El a sosit, marţi, la Lisabona, purtând o mască de protecţie şi mănuşi, spre deosebire de jurnaliştii care l-au aşteptat şi care l-au "bombardat" cu întrebări.
"Lăsaţi-mă, nu respectaţi regulile. Ar fi trebuit să luaţi virusul", le-a transmis Jesus, iritat.
Jorge Jesus şi-a pierdut de curând un bun prieten şi colaborator din cauza coronavirusului. Din cauza pandemiei, antrenorul va trebui să stea două săptămâni în carantină, în ţara sa natală, scrie News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro