VIDEO Liga 2: Petrolul Ploieşti - Universitatea Cluj 1-0 / Moldoveanu a reușit un gol de generic, din foarfecă

Petrolul Ploieşti s-a impus la limită în partida de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa a XXVII-a a Ligii a II-a. Unicul gol a fost înscris de Robert Moldoveanu (20 de ani), cu o execuție spectaculoasă, din foarfecă.

Robert Moldoveanu, gol din foarfecaFoto: Captura Telekom Sport

Partida de pe stadionul "Ilie Oană" a fost prima pentru gruparea prahoveană după revenirea pe banca tehnică a lui Gheorghe Mulţescu. Tehnicianul a semnat luni un contract valabil până la finalul sezonului. El se află la al patrulea mandat la Petrolul, scrie News.ro.

Robert Moldoveanu, împrumutat de Dinamo la Petrolul Ploieşti, a reuşit un gol de generic, în mintul 29. Atacantul a reluat superb din foarfecă, deşi se afla într-un unghi imposibil, și a trimis mingea în plasă.

În minutul 89, de la oaspeţi a fost eliminat Berci.

"Sunt bucuros că am marcat din foarfecă, exersez foarte mult la antrenamente această execuţie şi sunt bucuros că am reuşit.

Mă axez foarte mult pe goluri din foarfecă, am vreo opt goluri la Dinamo şi la juniori şi vreau să dau şi mai multe", a declarat Moldoveanu după meci, la Telekom Sport.

Vezi mai jos golul marcat de Moldoveanu:

*Imagini Telekom Sport

Alte rezultate înregistrate sâmbătă:

Academica Cliceni - Luceafărul Oradea 5-0 (Răuță 22', R. Ion 42', Pațurcă 70', Buziuc 73', 90+2')

Daco-Getica - Energeticianul 0-0

Unirea Brăila - Metaloglobus 2-2 (Konyeha 17', Diakite 90' - penalty/ C.Herea 42', Vâlceanu 56')

Ripensia - Pandurii 2-1 (Stoi 9', Dumiter 54'/ Opriţa 76)

ACS Poli - CS Balotești 3-1 (Bădăuţă 19' - penalty, Paramatti 89' / V.Mihai 45+3')

FC Argeș - Aerostar Bacău 2-1 (Buleică 5', Nilă 88' / Vraciu 55' - penalty)

Farul - Chindia Târgoviște 1-0 (Păun 79')

S-a jucat vineri:

CS Mioveni - ASU Poli 1-0 (Hergheligiu 26')

Ultima partidă a etapei, UTA Arad – Sportul Snagov, va avea loc duminică.

Liga 2, clasament:

Sursa foto: soccerstand.com

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Cum arată noul tricou   Dinamo  a scos la vânzare un echipament special, cu sigla cerută de fani: care e scopul
Superliga
13:50

Citește mai mult

FCSB, costuri!  Cât plătește Gigi Becali  ca să joace la Târgoviște:  jumătate din cât achită pe Arc +  FOTO și VIDEO  cu starea gazonului
Superliga
14:25

Transfer la Dinamo   OFICIAL  „Câinii” și-au luat  mijlocaș ofensiv:  „Contract pe un an, cu opţiune”
Superliga
11:56

Ronaldinho, din nou pe gazon!   FOTO.  Starul brazilian,  prezentat  la echipa lui Mandorlini: „Nu e o manevră de marketing!”
Campionate
11:21

Știri ultima oră
09:06
LIVE Tragerea la sorți a grupelor Cupei României are loc acum: Grupă accesibilă pentru Rapid!
LIVE  Tragerea la sorți a grupelor Cupei României are loc acum: Grupă accesibilă pentru Rapid!
14:25
FCSB, costuri! Cât plătește Gigi Becali ca să joace la Târgoviște: jumătate din cât achită pe Arc + FOTO și VIDEO cu starea gazonului
FCSB, costuri! Cât plătește Gigi Becali  ca să joace la Târgoviște: jumătate din cât achită pe Arc + FOTO și VIDEO cu starea gazonului
14:45
„Nu mi s-a explicat nimic” Șumudică, șocat de plecarea lui Djokovic + A mai primit o lovitură grea: „L-am pierdut două luni”
„Nu mi s-a explicat nimic” Șumudică, șocat de plecarea lui Djokovic + A mai primit o lovitură grea: „L-am pierdut două luni”
13:50
Cum arată noul tricou Dinamo a scos la vânzare un echipament special, cu sigla cerută de fani: care e scopul
Cum arată noul tricou Dinamo a scos la vânzare un echipament special, cu sigla cerută de fani: care e scopul
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Top stiri
„Nu are clauză de prelungire”  Dinamo a început negocierile cu un  jucător-cheie:  alți 6 sunt în ultimul an de contract
Superliga
10:37

Gafă uriașă a lui Rațiu    FOTO.  Rayo a ratat victoria după o  „greșeală teribilă”  a fundașului. Spaniolii n-au avut milă de român
Stranieri
10:34

Probleme în serie la CFR Cluj  Jucătorul pe care Șumudică se baza  s-a despărțit  de echipă: „Datoria lor e istorică”
Superliga
09:59

BREAKING | Agresiune îngrozitoare, chiar în Arestul Central din București. Patru minori, acuzați că au bătut și abuzat sexual un altul, coleg de celulă.  Acum sunt arestați pentru 30 de zile
B365
20.08

Au fost discriminați românii pe Giulești?   GOLAZO.ro  a întrebat CNCD dacă este normal ca un meci de UCL disputat în România să fie  interzis românilor
Liga Campionilor