VIDEO NBA: Un meci a fost întrerupt 70 de minute după ce difuzoarele fixate de tavanul sălii au luat foc

Meciul de baschet dintre Toronto Raptors şi Indiana Pacers din NBA a fost întrerupt, sâmbătă, după ce mai multe difuzoare fixate de tavanul sălii au luat foc, informează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Incidentul s-a petrecut în al doilea sfert al meciului de la Toronto. Mai multe difuzoare montate de tavan, la câţiva metri deasupra rândurilor de scaune aflate la cea mai mare înălţime pe Scotiabank Arena, au luat foc, declanşând alarmele de incendiu.

Publicul, aflat în număr mare în tribune, aproape de capacitatea maximă de 19.800 de locuri, a fost evacuat cu calm, iar în sală au apărut pompierii. Doi dintre aceştia s-au urcat cu ajutorul unor frânghii până în apropierea incendiului şi l-au stâns folosind extictoare.

„Din cauza unei probleme a echipamentului, pompierii cer tuturor celor prezenţi să evacueze clădirea cu calm prin cea mai apropiată casă a scărilor. Nu există nicio ameninţare la adresa siguranţei publice”, a fost mesajul transmis pe ecranele gigantice ale sălii.

Meciul, oprit când mai erau 4.05 minute din cel de-al doilea sfert, s-a reluat după o întrerupere de 70 de minute, fără spectatori. Pauza mare a fost înjumătăţită, iar jucătorii au rămas pe teren.

Nicio persoană nu a fost rănită în acest incident, iar spectatorii îşi vor primi banii înapoi pe bilete, scrie News.ro.

Gazdele din Toronto s-au impus cu scorul de 131-91.

Administratorii sălii au anunţat că vor remedia repede problema apărută, astfel încât Toronto Maple Leafs să poată disputa meciul de duminică din NHL, cu Florida Panthers.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

NBA
Știri ultima oră
19:48
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”

18:46
Decizia luată de Celta Vigo Ce se întâmplă cu Ionuț Radu, după ce portarul a anunțat că nu poate veni la națională

19:05
„Acum dau puțin din casă!” Nicolae Dică dezvăluie ce se întâmpla între Becali și Mihai Stoica: „Erau perioade în care nu vorbeau”

18:18
„M-am distrus cu alcool și cocaină” Povestea cruntă a marelui atacant care a fost la un pas de moarte, după ce a ratat CM 2002. A fost coleg cu Hagi și Popescu

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45