Olimpiu Moruțan, transferat în această vară de Galatasaray la Pisa, în Serie B, a marcat primul gol pentru echipa italiană.
Como, adversara Pisei în a doua etapă din Serie B, a deschis scorul prin Alex Blanco ('5), dar Pisa a egalat dintr-un penalty transformat de Moruţan ('24).
Oaspeţii au preluat din nou conducerea, în minutul 77, prin golul lui Liam Kerrigan, însă Ernesto Torregrossa ('89) a stabilit scorul final.
Moruţan a jucat tot meciul la Pisa, în timp ce mijlocaşul român Marius Marin a evoluat 80 de minute.
Fundaşul român Adrian Rus a fost rezervă la Pisa, conform Agerpres.
Pisa are un singur punct după două etape disputate în Serie B.
Rezumatul partidei dintre Pisa și Como
*Golul lui Olimpiu Moruțan poate fi urmărit începând cu minutul 1:30
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro